Arhiva categoriei: Informaţii

gaze-300x239

Stocurile bune trec iarna rea

Lasă un răspuns

Recenta criză a gazelor ruseşti a demonstrat încă odată că România, ca şi întreaga Europă, poate să tremure, la propriu,în fiecare iarnă din cauza certurilor politice de la Kiev. Deşi are o poziţie privilegiată, pentru că-şi asigură 65% din necesarul de gaz din producţia internă, nu se poate spune că ţara noastră nu are nicio grijă. Situaţia din această iarnă şi de acum trei ani se poate repeta. Iar pentru că alter­nativa la gazele ruseşti – gazoductul Nabucco – este doar un proiect pe hârtie, soluţia o reprezintă apelarea la resursele tehnolo­giei. Oficialii Romgaz Mediaş, cel mai mare producător autohton de gaze, consideră că securitatea energetică a României poate fi asigurată atât prin creşterea performanţelor depozitelor de gaze exploatate, cât şi prin implementarea celor mai noi tehnologii din domeniu. Romgaz operează şase depozite subterane de gaze naturale proprii, aflate la: Sărmăşel, Cetatea de Baltă (în bazinul Transilvaniei), Bilciureşti, Bălăceanca, Urziceni şi Gherceşti (în zona extracarpatică). Compania mai deţine depozite în asociere la Târgu-Mureş (cu firma Depomureş) şi la Nadeş (cu firma Amgaz). In afară de Rom­gaz, mai există un operator independent de depozite, şi anume GDF SUEZ, acţionarul majoritar al Distrigaz Sud. Compania deţine depozite prin intermediul firmelor Amgaz şi Depomureş. Şi Romgaz, şi Grupul GDF SUEZ vor să-şi majoreze capacităţile de stocare a gazelor. Ambele companii şi-au şi bugetat fondurile necesare pentru îndeplinirea aces­tui obiectiv. Ambele afirmă că o capacitate sporită de depozitare permite aplatizarea, în mod natural, a producţiei de gaze din timpul sezonului rece (când cererea în sectorul comercial şi rezidenţial este maximă) cu cea din timpul verii (când cererea este scăzută), prin preluarea cantităţilor disponibile. Cu alte cuvinte, o liniarizare a producţiei în decursul unui an cu efecte benefice asupra preţului plătit de consumatori. Compania medieşeană a purtat discuţii în acest sens cu ministrul economiei, Adriean Videanu. „Pentru acest an avem un program ambiţios de investiţii şi una dintre priorităţi este dezvoltarea performanţelor depozitelor de înmagazinam. Odată cu realizarea acestor lucrări de investiţii, din punct de vedere energetic România va fi într-o poziţie şi mai bună”, ne spune Marcel Piteiu, directorul Romgaz. După părerea acestuia, depozitele existente în România sunt suficiente, pentru moment, mai trebuie doar maximizată performanţa lor. Totuşi, „dacă guvernul deci­de să creeze un depozit strategic la Roman- Mărgineni, suntem dispuşi să facem acest lucru (…). Valoarea investiţiei în depozitul de la Mărgineni ar fi cuprinsă între 600 milioa­ne euro şi 1,8 miliarde euro, iar furnizori de gaze ar putea fi şi Gazprom, şi alte com­panii”. Depozitul de la Roman-Mărglnenl – despre care se discută încă din 2003 – ar urma să fie construit printr-un joint ven­ture dintre Romgaz şi gigantul rus Gazprom. Capacitatea sa de stocare ar urma să fie de peste două miliarde de metri cubi de gaze furnizate de partea rusă. Discuţiile sunt însă întrerupte, iar proiectul n-a trecut mai de­parte de etapa studiului de prefezabilitate. In acest timp, Grupul GDF SUEZ a preluat iniţiativa şi a încheiat, anul trecut, un acord cu Societatea Naţională a Sării Salrom pentru realizarea realizarea stocare a gazelor în cavităţi saline, primul de acest fel din România. Proiectul ar putea costa grupul franco-belgian de utilităţi până la 300 milioane de euro. Depozitul ar urma să aibă o capacitate anuală de stocare de 200-400 milioane de metri cubi de gaze. Grupul GDF SUEZ mai are în plan extinde­rea capacităţilor de depozitare a gazelor, în perioada 2008-2015, la Amgaz, de la 40 la 300 milioane de metri cubi, şi la Depo- mureş, de la 300 la 600 milioane de metri cubi, Investiţii care vor totaliza circa 100 milioane de euro. Astfel, concernul ar putea opera depozite de înmagazinare a gazelor de 1,3 miliarde metri cubi de gaze, circa jumătate din nivelul de 2,76 miliarde metri cubi al Romgaz. Nici compania din Mediaş nu stă însă pe loc. Investeşte în continuare în extinderea capacităţii de stocare din depozitele pe care deja le operează. în 2009 se vor aloca 150 de milioane de lei pentru creşterea capacităţii de înmagazina­re la depozitul de la Urziceni, care va putea să stocheze anual 300 milioane de metri cubi de gaze. Planul general al conducerii Romgaz, în această direcţie, se întinde pe o perioadă mai lungă şi vizează creşterea capacităţii totale de stocare până la patru miliarde de metri cubi. Cu cei 1,3 miliarde de metri cubi pe care îi va avea Grupul GDF SUEZ, România va avea iarna în depozite stocuri de 5,3 miliarde de metri cubi de gaze. Suficient, spun experţii, să nu ne mai fie teamă de închiderea robinetului de la Răsărit. Consumul anual al ţării noastre este de circa 17 miliarde de metri cubi de gaze, din care 65% producţie internă.

Cassini-Titan-summer-2013

Petrol in spatiu

Lasă un răspuns

Satelitul Titan al planetei Saturn are rezerve de hidrocarburi de sute de ori mai mari decât tot petrolul si gazele Pământului, potrivit ultimelor date trimise de sonda spaţială Cassini.

Pe Titan plouă cu hidrocarburi care se acumulează în depozite gigantice sub formă de lacuri si dune. Totuşi, exploatarea acestora nu este de domeniul prezentului, având în vedere distanţa până la Saturn, climatul foarte neprietenos al satelitului si inexistenţa soluţiilor tehnice de transport al hidrocarburilor prin spaţiu.

Specialiştii de la NASA au estimat că numai câteva lacuri de metan de pe Titan ar fi suficiente pentru a încălzi SUA timp de mai multe sute de ani.

noua-constitutie-din-coreea-de-nord-cuprinde-sintagma-stat-inarmat-nuclear-12835596

Resursele Coreei de Nord, în atentia britanicilor

Lasă un răspuns

Un om de afaceri din Marea Britanie caută finanţare de 50 de milioane de dolari pentru a investi în Coreea de Nord, reînviind un plan din 2005 după ce guvernul american a scos regimul comunist de pe lista ţărilor care sponsorizează terorismul. Potrivit Reuters, fondul de investiţii Chosun Pte. Ltd. se va asocia cu parteneri nord-coreeni în vederea dezvoltării unor proiecte din dome­niul energiei şi mineritului. „Ţara are resurse naturale uriaşe, dar ii lipsesc capitalul şi tehnologia mo­dernă cu care să le exploateze”, a declarat Colin McAskil, unul dintre acţionarii majori ai fondului. Eco­nomia Coreei de Nord s-a prăbuşit În1990 odată cu căderea regimu­rilor comuniste din Europa de Est, care-i ofereau ajutor şi condiţii comerciale favorabile. McAskiil a înfiinţat fondul de investiţii după ce SUA au impus sancţiuni care au dus la îngheţarea depozitelor nord- coreene din băncile internaţionale. Americanii au ridicat, anul trecut, Coreei de Nord denumirea de stat terorist după ce asiaticii au vrut să- şi deschidă programul nuclear destinat supravegherii internaţionale. Omul de afaceri britanic tatonează piaţa nord-coreeană încă din 1987, în încercarea de a identifica oportunităţi de afaceri. Investiţiile străine în ţara asiatică rămân încă la niveluri scăzute, deşi Orascom Telecom a câştigat recent un con­tract pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă.

Trezoreria-a-imprumutat-luni-500-milioane-de-lei-de-la-banci--la-un-randament-mediu-de-4-28-

500 milioane de lei pentru energie

Lasă un răspuns

Ministerul Economiei a programat pentru acest an investiţii totale de 546,12 milioa­ne de lei, mai mari cu 30,2% faţă de 419,3 milioane de lei în 2008. Din totalul sumei, aproape 500 milioane de lei vor fi direcţionaţi către sectorul energiei şi combustibililor, potrivit proiectului de buget. Pentru energie şi combustibili, instituţia va aloca în acest an 496,3 milioane lei, mai mult cu 35,3% faţă de 2008, cea mai mare parte a fondurilor, respectiv 294,29 milioane lei, urmând să provină de la bugetul de stat, iar 161 milioane lei din fonduri proprii. Pentru anul viitor, instituţia estimează că va avea la dispoziţie aproape două miliarde de lei pentru investiţii în energie şi combustibili, suma urmând să scadă la 1,6 miliarde lei în 2011 şi să urce uşor în 2012, la 1,67 miliarde de lei. După 2012, Ministerul Economiei va aloca 14,95 miliarde de lei. In intervalul 2009-2010, instituţia nu are în vedere contractarea de credite, situaţie valabilă şi pentru 2008.

ploiesti-bombardament-1

1943- Anul bombardamentului aliat de la Ploieşti

Lasă un răspuns

Industria petrolieră de la Ploieşti reprezenta .motorul” armatei germane mecanizate care lupta pe frontul de est. Anglo-americanii au vrut să distrugă rafinăriile tocmai pentru a lipsi blindatele celui de-al III-lea Reieh de carburanţi.

65-de ani. Atâţia s-au împlinit anul acesta de la marile bombardamente aliate de la Ploieşti din cel de-AI Doilea Război Mondial, operaţiune rămasă în istorie drept una dintre cele mai îndrăzneţe şi riscante de pe tot teatrul de luptă european. La acea dată, rafinăriile aflate la 60 de km de Bucureşti reprezentau o sursă majoră de alimentare cu carburanţi a armatei mecanizate germane cu care trupele române erau aliate. Raidul americanilor asupra rafinăriilor de la Ploieşti, Brazi şi Câmpina avea drept scop tocmai distrugerea acestei surse de aprovizionare cu petrol. La 1 august 1943 a fost declanşată operaţiunea „Valul nimicitor”. Punctul de plecare a avioanelor a fost stabilit la Bengaz, în Libia. Cu toate că operaţiunea era considerată top secret, germanii au reuşit să afle de declanşarea ei prin intermediul unui post instalat lângă Atena. Piloţii au fost selectaţi numai dintre cei cu o vastă experienţă de zbor (minimum 200 de ore) şi supuşi unei pregătiri tehnice, tactice şi psiholo­gice complexe. Planificatorii militari englezi şi americani au sperat ca prin acest atac de proporţii să fie definitiv compromisă producţia petrolieră a României. Avioanele Armatei a 9-a Aeriene Americane, iniţial 178 aparate B-24 Liberator, au zburat din Bengazi pe traseul Insula Corfu Est lacul Prepa (100 km NV de Soba) – Bistreţ (pe Dunăre) – Piatra Olt – Găieşti, atingând Ploieştiul în jurul orei 14. Au fost atacate rafinăriile Columbia, Orion, Vega, Astra Română, Creditul Minier, Steaua Română, Atelierul Central Astra, Uzina electrică şi Concordia Floreşti. Pre­venită fiind, apărarea antiaeriană română a avut o ripostă promptă şi eficace. Printr-o combinaţie de foc de artilerie uşoară şi atac al aviaţiei, românii şi germanii au reuşit să limiteze bombardamentul aliat la doar 60 de minute. La ora 16.00, ultimele avioane americane părăseau România „într-o veritabilă debandadă, multe fiind fără muniţii, cu mitraliorii ucişi sau răniţi”

 Aviaţia americană a pierdut în total 54 de avioane, dintre care 36 în România, celelalte prăbuşindu-se în drum spre Libia. O parte au fost nevoite să aterizeze forţat pe aerodromuri din Turcia, Malta ori Cipru. Numai 80 de avioane au aterizat intacte la Bengazi. Aliaţii au pierdut 350 de oameni – 240 de morţi şi răniţi şi 110 prizonieri. De partea româno- germană, bilanţul a arătat şapte avioane pierdute şi 15 militari morţi. Au murit şi 80 de civili. Avariile suferite de rafinării au fost în cea mai mare parte remediate într-o lună. Conform studiului făcut de specialişti militari români după interogarea prizonierilor şi cerce­tarea documentelor armamentului şi avioanelor capturate, „pregăti­rea acţiunii de bombardament a zonei petrolifere române nu poate suferi nicio critică”, dar „rezultatul bombardamentului nu a fost cel scontat, căci industria petrolieră românească funcţionează aproape cu acelaşi randament”. De fapt, capacitatea totală a rafinăriilor ploieştene a scăzut de la 1.500 de vagoane/zi la 1.300vagoane/zi petrol brut.

five_s

CULTURA CELOR 5 S

Lasă un răspuns

Amenajarea depozitului de scule urmăreşte optimizarea spaţiului de muncă. Aceasta se inspiră din cultura celor 5Sa corporaţiilor japoneze:

 

Seiri = rânduire; Seiton = ordine sistematică; Seiso = curăţenie; Seiketsu = standardizare; Shitsuke = urmărire. Păstrarea organizată a sculelor necesare unei operaţiuni şi îndepărtarea ordonată a celor nefolositoare conduc la eficienţă.

tech_avto_na_prirodnom_gaze_02

Maşinile viitorului sunt electrice sau pe gaze naturale

Lasă un răspuns

Văzute de unii drept viitorul industriei auto mondiale şi soluţia pentru o lume mai puţin poluată iar de alţii doar nişte mijloace de transport scumpe şi cu autonomie limitată, maşinile cu propul­sie duală, carburant clasic plus altceva care poate fi energie electrică, etanol ori hidrogen, câştigă tot mai mult teren. Destul de normal în condiţiile în care pe­trolul atinge, an de an, noi maxime, iar încălzirea climei este deja o realitate.

La o recepţie cu scop carita­bil găzduită, la Hollywood, de Tom Hanks şi la care a luat cuvântul şi fostul preşedinte Bill Clinton, paparazzii s-au în­ghesuit să fotografieze pleiada de vedete, hainele şi maşinile lor. Unul câte unul, Cameron Díaz, Leonar­do DiCaprio, Carole King, Billy Joel, David Duchovny, Patricia Arquette sau Jackson Browne au păşit pe covorul roşu, după ce au încredinţat cheile maşinii valetului stilat însărcinat cu parcarea. Acesta a fost şocat atunci când în loc de Ferarri, Bentley şi Ja­guar, pe care obişnuia să le ducă la garaj, s-a trezit că toate aceste vedete veniseră cu câte un Prius. O maşină micuţă de nici 1,2 tone după care nu întorci capul pe stradă. Un hibrid, cu un consum de circa 3 litri la suta de km şi cu emisii poluante reduse la jumătate, care reprezintă noua modă în Ce­tatea Filmului şi în America. Pentru că, aşa cum remarca „Washington Post”, nu spiritul civic le-a determinat pe staruri să-şi facă o astfel de apariţie, ci faptul că e „trendy” să susţii lupta împotriva încălzirii globale.

Peste toate acestea însă, Hollywood a dat un semnal extrem de puternic în toată lumea, pentru că, nu-i aşa, nu-i puţin lucru să te plimbi cu aceeaşi maşină cu care se plimbă starul din „Titanic” ori Jay Leno. Şi, astfel, trendul deja instaurat odată cu scumpirea carburanţilor a devenit o modă, iar vânzările au explodat. Urmarea a fost că a devenit un dezavantaj major pentru giganţii auto din întreaga lume să nu aibă cel puţin un model hibrid în catalog sau măcar să nu lucreze la construcţia unuia. Totuşi, ce înseamnă în industria auto un hibrid? In dicţionar îl găsim definit ca fiind „acea maşină care funcţionează prin in­termediul a două sau mai multe surse de combustibil”. In majoritatea cazurilor avem de-a face cu două surse: carburanţi clasici şi energie electrică, dar există şi varian­ta carburant clasic şi etanol sau hidrogen. Care este marele avantaj al unui astfel de autovehicul? Un motor hibrid îi impune maşinii un consum foarte mic de combus­tibil, care-ţi permite să faci economii seri­oase atunci când faci plinul. De ce? Intregul sistem de funcţionare este gândit astfel încât, atunci când maşina merge cu o viteză constantă sau stă, dar cu motorul turat, motorul pe benzină se opreşte automat iar cel electric intră în funcţiune. Astfel, consu­mul de combustibili fosili este redus, spun producătorii, la aproape jumătate, ceea ce implică şi înjumătăţirea emisiilor de C02, potrivit www.hybridcar.com.

Ca de fiecare dată în ultimele decenii, în industria auto primii care au percutat la ideea de nou, cum a fost conceptul hibrid, au fost japonezii. Deşi conceptul nu era inovativ prima maşină hibrid fiind construită în 1928 de Ferdinand Porsche modelul actual a fost impus pe piaţă de inginerii din Ţara Soarelui Răsare. Toyota Prius s-a lansat în 1997, iar până în prezent a devenit unul dintre cele mai cunoscute branduri mondia­le. De altfel, deţine recordul mondial la vân­zări pentru un autovehicul hibrid – peste 1 milion de unităţi în toată lumea, dintre care mai mult de jumătate în America, ţara SUV- urilor şi a camionetelor care consumă peste 30 de litri/100 km. Honda Insight este pe locul doi ca vânzări, iar odată cu Lexus 460h, motorul hibrid a intrat şi pe segmentul de lux. Americanii au realizat chiar şi un SUV hi­brid – Ford Escape dar sunt încă departe faţă de japonezi, deşi stau mult mai bine la achiziţii ca europenii. Doar germanii Volswagen, Mercedes, BMW au în portofoliu modele hibride, iar vânzările de pe vechiul continent nu sunt nici la jumătatea celor americane. Viitorul modelelor hibride sună, bine. Deşi reprezintă, deocamdată, numai 3% din to­talul vânzărilor la nivel mondial, avansul se numără, an de an, cu două cifre. Creşterea preţului carburanţilor acţionează ca un cata­lizator pentru investiţiile marilor producători auto pe acest segment, iar creşterea veni­turilor populaţiei la nivel global nu va face decât să diminueze principalul dezavantaj al hibrizilor: preţul destul de mare,încă.

Şi pentru că, din ce în ce mai mult, să con­duci un SUV energofag începe să nu mai fie o fiţă, trebuie să luăm de bună afirmaţia lui Rob Reiner, producător de filme, care afirmă sigur pe el: „Nu văd niciun motiv pentru care fiecare maşină, fiecare SUV să n-aibă motor hibrid”.

montpellier-antigone-neighborhood-aerial-view

Montpellier – oraşul care a ales eficienţa energetică

Lasă un răspuns

Un oraş din sudul Franţei, o primărie decisă să spună „stop” risipei de energie, un proiect inovativ iniţiat încă din anii ’60, companii locale interesate să-l finanţeze, o comunitate locală care să-l sprijine şi cinci centrale în jurul cărora gravitează reţeaua de utilităţi.

Dacă se uită în urmă, locuitorii din oraşul francez Montpellier nu pot decât să se felicite că au pro­cedat astfel acum 47 de ani. In 1961, comunitatea locală împreună cu oficiali ai municipalităţii au hotărât că oraşul lor nu mai trebuie să plătească sume uriaşe pentru facturile la energie şi, mai mult, să fie capabili să economisească bani prin transformarea într-o urbe eficientă energetic. La cel mai înalt nivel s-a hotărât că, pentru atingerea acestor scopuri, trebuie înfiinţată o societate pe acţiuni al cărei scop să fie dezvoltarea infrastructurii oraşului. Şi au făcut-o.în parteneriat public-privat. Soci­etatea de Prestări Servicii Publice a Oraşului Montpellier (în franceză SERM) a trebuit să asigure, printre altele, administrarea resurselor de energie şi protejarea mediului înconjurător din partea municipalităţii. Aceasta s-a tradus prin necesitatea creării unei reţele urbane electrice şi de încălzire şi climatizare.

Totul s-a pus la punct în anii ’80, când conducerea SERM a comandat un studiu de fezabilitate care să analizeze toate soluţiile tehnice şi energetice din punct de vedere administrativ, financiar şi ecologic. Până la urmă, s-a căzut de acord asupra construirii unor centrale trigenerative, care combină tehnologia cogenerării cu cea a răcirii prin absorbţie. Motivul? Obţinerea electricităţii, căldurii şi frigului folosind gazul natural ca principală materie primă. Avantajele erau evidente: utilizarea apei ca fluid de răcire, randament energetic ridicat, diminuarea emisiilor nocive în atmosferă şi obţinerea unui tarif preferenţial de cogenerare la vânzarea energiei în sistemul naţional. Prin atragerea de finanţare de la bănci, s-au construit,în decurs de două decenii, cinci centrale cogenerative şi trigenerative care,în prezent, acoperă necesarul de energie electrică, termică şi frig al unei bune părţi din comunitate şi al reţelei de clădiri municipale.

La aproape 50 de ani de la primii paşi în direcţia eficientizării energetice a regiunii, Montpellier reprezintă o referinţă naţională în domeniu, fiind singurul oraş din Franţa care a dezvoltat o reţea completă de încăl­zire şi răcire alimentată de cinci centrale în cogenerare. Beneficiile implicite s-au constituit în scăderea,în ultimii 20 de ani, cu 5% a consumurilor de energie şi cu 10% a cheltuielilor energetice. Preţurile la electricitate, după o perioadă de fluctuaţie, au scăzut,în 2000, până la nivelul anului 1987. Toate acestea în condiţiile în care par­cul de clădiri de birouri s-a mărit cu 26%.

Pe lângă investiţiile în infrastructura energetică, municipalitatea a lucrat şi la inducerea sentimentului de responsabilita­te în conştiinţa cetăţenilor şi a conducerii companiilor de stat şi private. în acest scop, s-au semnat şi publicat două memoran­dumuri care constituie piatra de căpătâi a conceptului de eficienţă energetică după care se ghidează oraşul. Primul era adresat municipale.în aceste condiţii, este indicat să se stingă luminile când clădirea nu este ocupată şi să se înlocuiască, treptat, toate becurile cu halogen şi incandescente cu altele fluorescente, care au un consum de cinci ori mai mic”, se scria în primul memorandum.

Un al doilea memorandum era adresat, cu precădere, tuturor investitorilor publici sau privaţi în construirea ori recondiţionarea de clădiri. Recomandarea era de a se realiza izolarea termică, orientarea clădirii, încălzi­rea, ventilaţia, iluminarea, aprovizionarea cu apă în spiritul eficienţei energetice. Primăria oferea drept exemplu o şcoală con­struită pe baza acestui principiu, care a dus la o economie de 41% la factura de curent.

Departamentul pentru Energie din cadrul primăriei are responsabilitatea de a veghea la buna administrare a acestor memorandumuri atât prin intermediul unor specificaţii incluse în caietele de sarcini de la orice licitaţie desfăşurată pentru constru­irea de clădiri publice, cât şi prin monitori­zarea lucrărilor arhitecţilor. Departamentul este în permanent contact cu toţi managerii de proiect ai municipalităţii în vederea discutării aspectelor relevante privind atât încălzirea şi aerul condiţionat în clădirile municipale, cât şi folosirea electricităţii. S-a pus accentul,în special, pe utilizarea celor mai moderne echipamente.

blowerdoor-test-1

Detectarea infiltraţiilor de aer din imobile

Lasă un răspuns

O clădire eficientă ener­getic este un deziderat pentru orice antreprenor, fiindcă se traduce într-o factură mai mică la utilităţi şi economisirea unor sume ce pot fi apoi folosite în alte direcţii. Deja subiectul este întâl­nit foarte des în discuţiile dintre specialiştii în instalaţii, utilizatorii de energie termică, electrică şi gaze naturale sau alte tipuri de combustibili, dar şi printre reprezentanţii autorităţilor de stat, mai ales că UE susţine investiţiile în astfel’de echipamente.

Există mai multe soluţii pentru reducerea consumurilor energetice ale unei clădiri, iar unele dintre acestea sunt deja bine cunoscute:

• termoizolarea pereţilor exteriori, a terasei sau planşeului sub pod, a plăcii peste subsol, schimbarea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie din PVC sau aluminiu, inclusiv folosirea unui vitraj low-e

  • repararea instalaţiilor de încălzire şi apă caldă de consum şi utilizarea unor echipamente moderne cu randamente energetice mari cum ar fi centralele termice cu condensare asociate sistemelor de încălzire preponderent radiante, sistemele de reglare a furnizării căldurii formate din robineţi termostatici şi dispozitive de automatizare care controlează temperatura agentului termic
  • utilizarea sistemelor hibride de instalaţii clasice şi instalaţii cu energie regenerativă (pompe de căldură, panouri solare, panouri fotovoltaice)
  • utilizarea becurilor cu incandescenţă şi a lămpilor fluorescente cu consum redus de energie, de clasă energetică A.

Una dintre modalităţile insuficient promovate de a reduce facturile energetice prin diminuarea pierderilor de căldură (iarna) sau de frig (vara) ale unei clădiri existente cu circa 10-20% este şi aceea de a depista, cuantifica şi apoi controla infiltraţiile de aer prin neetanşeităţile elementelor de construcţie.

Există, de asemenea, situaţii în care infiltraţiile de aer rece sau cald din exteriorul clădirii sunt provocate de o funcţionare defectuoasă a instalaţiilor asociate clădirii.

Instalaţie complexă

Sistemul „blower-door” pentru localizarea şi măsurarea infiltraţiilor de aer în clădiri este format dintr-un ventilator axial cu turaţie variabilă, o prelată dintr-un material textil impermeabil la aer, un micromanometru şi un terminal electronic pentru comanda vitezei ventilatorului şi procesarea informaţiilor provenite de la ventilator şi micromanometru. De la folosirea în SUA, la începutul anilor ’70, ca instrument de cercetare, acest sistem a evoluat, devenind uşor de utilizat şi mult mai exact. Această evoluţie a avut influenţă pozitivă şi asupra tarifelor pentru prestarea serviciilor de testare cu blower-door, acestea situându-se la nivelul de 0,5-2,5 euro/mp de suprafaţă desfăşurată a construcţiei (tarifele variază în funcţie de mărimea suprafeţei desfăşurate a clădirii).

Principiul funcţionării şi utilizării sistemului blower-door pentru identificarea şi cuantificarea infiltraţiilor de aer dintr-o clădire se bazează pe relaţia de interdependenţă dintre trei mărimi fizice: diferenţa de presiune, debitul de aer şi dimensiunile (inclusiv forma) orificiilor prin care circulă aerul. Dacă două din cele trei mărimi sunt cunoscute, cea de-a treia se poate calcula. Pentru testare, ventilatorul împreună cu prelata se montează temporar cu ajutorul unui cadru etanş pe una dintre uşile exterioare ale clădirii; celelalte uşi şl ferestre exterioare se închid, uşile interioare rămânând deschise.

La pornirea ventilatorului se creează, prin variaţia turaţiei motorului, o depresiune artificială de 50 Pa la interiorul clădirii în raport cu presiunea barometrică exterioară. Această depresiune este suficientă pentru intensificarea fenomenului de pătrundere a aerului din exterior în interior, prin neetanşeităţile construcţiei şi instalaţiilor. Cunoscând şi turaţia ventilatorului citită la terminalul electronic, se poate calcula precis debitul de aer aspirat de „blower-door” din clădire.

Se determină astfel caracteristicile orificiilor utilizate ulterior pentru a cuantifica infiltraţiile în condiţii reale de climă (presiune şi temperatură). Intensitatea infiltraţiilor de aer se poate exprima prin calcularea debitului de aer infiltrat raportat la volumul interior al clădirii, rezultând mărimea nota­tă n şi denumită „număr orar de schimburi de aer”. în cazul diferenţei de presiune de 50 Pa obţinute artificial cu „blower-door”- ul, această mărime se notează n50.

Nu se exagerează cu izolarea

Orice valoare măsurată a lui n50 mai mare decât maximul admis înseamnă că pierde­rile de căldură sau frig ale unei clădiri sunt mult prea mari şi, prin urmare, există un potenţial pentru reducerea imediată a facturii aferente energiei consumate.

O testare cu „blower-door” care indică infiltraţii prea mari de aer din exterior trebuie urmată obligatoriu de depistarea neetanşeităţilor şi sigilarea acestora cu materiale adecvate (silicon, benzi de cauciuc etc.). Orice valoare măsurată a lui n50 mai mică decât valorile recomandate din tabel va conduce la concluzia că etan­şeitatea clădirii este exagerată.în clădirile rezidenţiale, condensul de pe suprafeţele interioare ale pereţilor exteriori şi mucega­iul sunt urmările directe ale unei aerisiri naturale sub valorile recomandate.

 

db_DOOSAN_IMGB_-_Lucrari_de_hidroizolatie___reconditionare_luminatoare_cu_policarbonat7

Obiectiv: dublarea producţiei

Lasă un răspuns

Doosan IMGB are ambiţia să devină cel mai mare producător de piese turnate şi forjate din oţel din Europa. In 2007, compania a încheiat anul sub semnul cifrei 50: aceasta a fost cifra de afaceri,în milioane de euro, şi tot atât a fost producţia de oţel lichid, în milioane de tone. Doosan IMGB produce componente şi subansamble prin valorificarea fierului vechi cumpărat de la Dacia-Renault sau de la şantierele navale. Pentru 2008, Doosan IMGB şi-a propus cel puţin dublarea producţiei de oţel şi a cifrei de afaceri. Compania îşi bazează creşterea pe exporturile în China, Brazilia, India, Coreea, SUA şi Europa, pieţe pe care ajunge 99% din producţia uzinei. Pe piaţa internă, Doosan IMGB are un singur client: combinatul Mittal Steel din Galaţi. „Ţinta noastră este ca, la orizontul anilor 2011-2012, să producem 240.000 de tone de oţel lichid”, explică Florin Antonescu, CMO Doosan IMGB. Pentru a-şi atinge obiectivele, compania contează mult pe resursele umane. De aceea, îşi va mări efectivele cu aproape 100 de angajaţi. „Productivitatea noastră se bazează şi pe combinaţia dintre profesionalismul, atitudinea faţă de muncă şi experienţa celor de la Doosan, şi priceperea, imaginaţia şi voinţa de a munci ale românilor”, spune Florin Antonescu.