Autoritățile japoneze, prin vocea ministrului economiei, comerțului și industriei, Akira Amari, s-au declarat de acord să participle la reconstrucția Irakului după ce această țară a fost afectată de război. Japonia și Irakul vor desfășura o serie de acțiuni centrate pe reabilitarea industriei irakiene a petrolului și gazelor naturale. Colaborarea dintre cele două țări este văzută de către ambele părți drept o măsură necesară pentru stabilizarea prețului țițeiului pe piața internațională. Țintele fixate pentru viitor vizează reconstrucția infrastructurii energetice din Irak și mărirea capacității de producție petrolieră a acestei țări. Încă din ianuarie anul curent, Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională și Bagdadul au semnat un acord în valoare de aproximativ 183 de miliarde de yeni. Această sumă va fi folosită pentru reabilitarea infrastructurii energetice irakiene afectate în timpul războiului. Totodată, Japonia va aloca 2,1 miliarde de yeni unui proiect ce vizează construcția unor facilități de rafinare și export în interiorul și în jurul orașului Basra. Suma de 37 de miliarde de yeni va fi „înghițită” de reabilitarea centralei electrice Al-Mussaib, 30 de miliarde de yeni se vor duce către reabilitarea zonei portuare a Irakului, în timp ce alte 31 de miliarde de yeni au ca destinație diverse proiecte de infrastructură civilă.