Arhiva etichetelor: petrol

Cassini-Titan-summer-2013

Petrol in spatiu

Lasă un răspuns

Satelitul Titan al planetei Saturn are rezerve de hidrocarburi de sute de ori mai mari decât tot petrolul si gazele Pământului, potrivit ultimelor date trimise de sonda spaţială Cassini.

Pe Titan plouă cu hidrocarburi care se acumulează în depozite gigantice sub formă de lacuri si dune. Totuşi, exploatarea acestora nu este de domeniul prezentului, având în vedere distanţa până la Saturn, climatul foarte neprietenos al satelitului si inexistenţa soluţiilor tehnice de transport al hidrocarburilor prin spaţiu.

Specialiştii de la NASA au estimat că numai câteva lacuri de metan de pe Titan ar fi suficiente pentru a încălzi SUA timp de mai multe sute de ani.

ploiesti-bombardament-1

1943- Anul bombardamentului aliat de la Ploieşti

Lasă un răspuns

Industria petrolieră de la Ploieşti reprezenta .motorul” armatei germane mecanizate care lupta pe frontul de est. Anglo-americanii au vrut să distrugă rafinăriile tocmai pentru a lipsi blindatele celui de-al III-lea Reieh de carburanţi.

65-de ani. Atâţia s-au împlinit anul acesta de la marile bombardamente aliate de la Ploieşti din cel de-AI Doilea Război Mondial, operaţiune rămasă în istorie drept una dintre cele mai îndrăzneţe şi riscante de pe tot teatrul de luptă european. La acea dată, rafinăriile aflate la 60 de km de Bucureşti reprezentau o sursă majoră de alimentare cu carburanţi a armatei mecanizate germane cu care trupele române erau aliate. Raidul americanilor asupra rafinăriilor de la Ploieşti, Brazi şi Câmpina avea drept scop tocmai distrugerea acestei surse de aprovizionare cu petrol. La 1 august 1943 a fost declanşată operaţiunea „Valul nimicitor”. Punctul de plecare a avioanelor a fost stabilit la Bengaz, în Libia. Cu toate că operaţiunea era considerată top secret, germanii au reuşit să afle de declanşarea ei prin intermediul unui post instalat lângă Atena. Piloţii au fost selectaţi numai dintre cei cu o vastă experienţă de zbor (minimum 200 de ore) şi supuşi unei pregătiri tehnice, tactice şi psiholo­gice complexe. Planificatorii militari englezi şi americani au sperat ca prin acest atac de proporţii să fie definitiv compromisă producţia petrolieră a României. Avioanele Armatei a 9-a Aeriene Americane, iniţial 178 aparate B-24 Liberator, au zburat din Bengazi pe traseul Insula Corfu Est lacul Prepa (100 km NV de Soba) – Bistreţ (pe Dunăre) – Piatra Olt – Găieşti, atingând Ploieştiul în jurul orei 14. Au fost atacate rafinăriile Columbia, Orion, Vega, Astra Română, Creditul Minier, Steaua Română, Atelierul Central Astra, Uzina electrică şi Concordia Floreşti. Pre­venită fiind, apărarea antiaeriană română a avut o ripostă promptă şi eficace. Printr-o combinaţie de foc de artilerie uşoară şi atac al aviaţiei, românii şi germanii au reuşit să limiteze bombardamentul aliat la doar 60 de minute. La ora 16.00, ultimele avioane americane părăseau România „într-o veritabilă debandadă, multe fiind fără muniţii, cu mitraliorii ucişi sau răniţi”

 Aviaţia americană a pierdut în total 54 de avioane, dintre care 36 în România, celelalte prăbuşindu-se în drum spre Libia. O parte au fost nevoite să aterizeze forţat pe aerodromuri din Turcia, Malta ori Cipru. Numai 80 de avioane au aterizat intacte la Bengazi. Aliaţii au pierdut 350 de oameni – 240 de morţi şi răniţi şi 110 prizonieri. De partea româno- germană, bilanţul a arătat şapte avioane pierdute şi 15 militari morţi. Au murit şi 80 de civili. Avariile suferite de rafinării au fost în cea mai mare parte remediate într-o lună. Conform studiului făcut de specialişti militari români după interogarea prizonierilor şi cerce­tarea documentelor armamentului şi avioanelor capturate, „pregăti­rea acţiunii de bombardament a zonei petrolifere române nu poate suferi nicio critică”, dar „rezultatul bombardamentului nu a fost cel scontat, căci industria petrolieră românească funcţionează aproape cu acelaşi randament”. De fapt, capacitatea totală a rafinăriilor ploieştene a scăzut de la 1.500 de vagoane/zi la 1.300vagoane/zi petrol brut.

insula-serpilor2

Industria energetică românească

Lasă un răspuns

Procesul intentat de România Ucrainei – dacă ar fi câştigat, şi sunt şanse să fie ar pune pe jar actorii de pe piaţa autohtonă de petrol şi gaze. Bucata de 12.000 de km pătraţi din platforma continentală a Mării Negre din jurul Insulei Şerpilor, al cărei drept de exploatare comercială aşteptăm să ni se recunoască de către Curtea Internaţională de Justiţie, are zăcăminte estimate de hidrocarburi la circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze şi 10 milioane de tone de ţiţei. Un verdict favorabil de la Haga ne-ar face să privim mai relaxaţi în direcţia Moscovei, pentru că rezervele din Marea Neagră ar diminua presiunea care există pe importurile de petrol şi gaze din Rusia, care atârnă ca o piatră de moară de balanţa comercială a României. Independenţa energetică totală a ţării noastre este totuşi nerealizabilă, spun experţii, pentru că noi n-am fi stăpâni în totalitate pe rezervele de hidrocarburi de lângă Insula Şerpilor şi, mai mult, în timp apare declinul natural tot mai pronunţat al rezervelor de uscat. Şansele unui verdict favorabil par destul de mari, în opinia experţilor chestionaţi, astfel că potenţialii mari câştigători se conturează deja. Cine sunt ei? In primul rând, statul român, care ar atribui prin licitaţie câmpurile de exploa­tare, urmând a primi redevenţe. In al doilea rând, consumatorii români – fie ei persoa­ne juridice ori fizice. Aceasta deoarece rezervele de gaz şi petrol ar urma să fie pompate în sistemul românesc cu efect de scădere a preţurilor.

Un al treilea câştigător sunt companiile româneşti de petrol şi gaze, producători, transportatori, distribuitori şi furnizori. Pro­ducătorii ar urma să scoată gazul din sub­sol şi, ulterior, să-l pompeze în reţeaua de transport. Apoi intră în scenă distribuitorii care aduc gazul până la client, iar vânzarea propriu-zisă va fi făcută de companiile fur­nizoare. Toate companiile din acest lanţ vor obţine beneficii de pe urma noilor resurse de gaz care ar urma să fie exploatate.

Decizia Tribunalului de la Haga va fi luată conform normelor internaţionale în vigoare, însă este de aşteptat ca UE să aibă un cuvânt greu de spus în apărarea interese­lor sale. O nouă resursă de hidrocarburi exploatabilă de pe teritoriul unui stat mem­bru nu poate decât să „fericească” Bruxelles-ul, pentru care problema asigurării cu resurse energetice este una dintre cele mai spinoase. în aceste condiţii, este destul de probabil ca balanţa să se încline în favoarea României.

Condiţiile specifice exploatării off-shore a resurselor de hidrocarburi vor atrage companii cu experienţă în domeniu. De altfel, în evidenţele Agenţiei Naţionale pen­tru Resurse Minerale există companii pre­cum Marathon Oii Corporation, Rompetrol, EOG Resources International, Sterling Re­sources, Petrom, Granby Oil & Gas, Nexus Energy, TransAtlantic Petroleum Corpora­tion, Valhalla Oil & Gas, care şi-au mani­festat interesul de a concesiona perimetre din platforma continentală a Mării Negre. România a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga la 16 septembrie 2004 pentru a rezolva diferendul cu Ucraina legat de delimitarea platoului continental din Marea Neagră. După patru ani in care au fost depuse documentaţiile scrise, procesul a depăşit etapa pledoariilor orale (2-19 septembrie), iar cel târziu în aprilie 2009 este aşteptată hotărârea CIJ. Decizia Curţii nu va da câştig de cauză uneia dintre părţi, ci va determina din punct de vedere geografic (printr-o serie de latitudini şi longitudini) o linie unică de demarcaţie a zonei de 12.000 de kilometri pătraţi asupra căreia cele două ţări au pretenţii concurente. Curtea de la Haga va putea formula decizia finală, astfel încât să evite pronunţarea referitoare la statutul Insulei Şerpilor. In cazul unei soluţionări favorabi­le, România va putea trece la exploatarea resurselor de hidrocarburi existente în acea zonă. Potrivit legislaţiei internaţiona­le, fiecare stat are dreptul la o suprafaţă de 12 mile marine de la ţărmul apei cu care se învecinează. In mod normal, platoul continental, respectiv zona economică ex­clusivă, ar trebui să se întindă până la 200 de mile de la coastă, însă în Marea Neagră, care are o întindere redusă, aceste spaţii se suprapun, rezultând zona de 12.000 de km pătraţi pe care cele două ţări o dispută. România şi-a expus argumentele şi con­cluziile la Palatul Păcii din Haga între 2-5 septembrie şi respectiv 15-16 septembrie, în timp ce Ucraina a fost audiată între 9-12 septembrie, respectiv 18-19 septembrie.

La sfârşitul audierilor, partea română a fost felicitată chiar de ucraineni pentru modul în care şi-a construit pledoaria

Oil-300x228

Un conflict militar cu Iranul ar arunca în aer prețul petrolului

Lasă un răspuns

Secretarul general al OPEC , Abdalla Salem El -Badri, a avertizat că un atac israelian asupra obiectivelor nucleare iraniene ar duce la creșterea prețului petrolului, întrucât celelalte țări producătoare nu pot acoperi imediat producția Iranul ui. Acesta este al doilea mare producător din cadrul OPEC, după Arabia Saudită, producând aproximativ 4 milioa ne de barili pe zi (din necesarul mondial zilnic de 87 de milioane). SUA și Is raelul acuză Iranul că dorește să-și dezvolte un program nuclear în scopul fabricării de arme, pe când Iranul afirmă că programul are scop civil.

5282362a742b1

Noua Yalta Energetica

Lasă un răspuns

Penuria de petrol, speculațiile financiare și terorismul sunt trei mituri care explică scumpirea globală a energiei. Să le luăm în ordine inversă. „Conduceţi operaţiuni împotriva producţiei, în Irak şi în Golf. Lipsa de petrol îi va duce la pieire fără să fie nevoie să mai facem noi ceva”. Un citat atribuit lui Osama Bin Laden. „Dacă reuşesc să distrugă o rafinărie mare sau un terminal important şi să reducă exporturile saudite cu cinci sau zece milioane de barili pe zi, impactul ar fi dramatic. Preţul ar trece de 200 de dolari”, spune americanul Michael Klare, şeful programului „Peace and World Security”. Piaţa se aşteaptă la acţiuni teroriste. „Tancurile cu gaz natural lichefiat de pe oceanele lumii pot fi ținte ale teroriștilor. Problema se află în centrul dezbaterilor privind utilizarea din ce în ce mai intensă a gazelor naturale ca sursă de energie”, spune Cindy Hurst, analist militar și rezervist în marina SUA .

„Sfârșitul petrolului”

Acesta e un best-seller publicat și în România. O carte scrisă de unul dintre cei mai buni jurnaliști din lume specializați în energie, Paul Roberts. Americanul spune că mulți dintre marii producători au ajuns la capătul rezervelor de petrol. Chiar și liderul mondial al producției, Arabia Saudită. „Oficialii saudiți au recunoscut că producția celor mai mari zăcăminte ale lor e menținută prin injectarea unor imense cantități de apă de mare care forțează petrolul să curgă”, spune Paul Roberts. Faptul că OPEC refuză constant mărirea producției pare să-i dea dreptate gazetarului american. Optimiștii susțin însă că mai există suficiente resurse nedescoperite. Regiunea arctică ar dispune de reserve neexploatate de 100 de miliarde de barili, dacă ne luăm după Donald Gautier, un geolog angajat al guvernului SUA . Dacă ne uităm la modul nervos în care Canada, Norvegia, Danemarca, Rusia și SUA își dispută suveranitatea asupra Arcticii, atunci s-ar putea ca Gautier să aibă dreptate.

Moscova nu crede în ieftinire

Stăpânii petrodolarilor cred în mitul speculațiilor financiare. Președintele OPEC , Șakib Kelil, consideră că, fără deprecierea dolarului, preţul petrolului ar fi de circa 70 de dolari/baril. Europenii resping miturile țițeiului scump. Directorul executiv al gigantului British Petroleum, Tony Hayward, spune că prețurile mari se combat mai degrabă cu „mai multe investiții în eficiență energetică, în producție, tehnologii și surse noi de energie”. Hayward e considerat un guru al energiei. Dar niciun guru n-a prevăzut cursa nebună din ultimul an a barilului de petrol. Ziaristul Paul Roberts consideră că principala grijă ar trebui să fie geopolitica petrolului. „Cele mai tulburătoare evoluții sunt în Irak. Incapacitatea forțelor americane de a opri sabotarea producției și de a proteja lucrătorii a subminat eforturile de restabilire a exporturilor irakiene de țiței”, explică ziaristul. „Prelungirea eșecului din Irak arată clar că nici cea mai puternică armată din istorie nu poate obliga o țară să producă petrol. Piața a înțeles că SUA nu pot garanta securitatea surselor de țiței pentru nimeni. Acest adevăr deprimant explică la fel de bine prețul ridicat al petrolului”, conchide jurnalistul american. Preţul petrolului s-ar putea menţine la peste 100 dolari/baril în următorii cinci ani. Prognoza rezonabilă a economistuluişef al Băncii Mondiale, Justin Lin, e dată peste cap de ruși. Președintele Rusiei și fost președinte al Gazprom, Dimitri Medvedev, și directorul general al aceluiași Gaz-prom, Aleksei Miller, alcătuiesc un tandem perfect sincronizat. Ei avansează previziuni între 150 și 250 de dolari/barilul. Moscova nu crede în ieftinirea energiei. Nici n-are de ce, atâta timp cât Rusia e primul producător de gaz și al doilea de petrol din lume. „Clar este că cererea de hidrocarburi și electricitate va crește datorită foamei de energie a economiilor în creștere din India și China. Prețul petrolului, ca element determinant al economiei mondiale, va rămâne la un nivel ridicat. Oamenii din industrie spun că statele și companiile ar trebui să-și reconsidere situațiile economice luând în calcul un preț de 80-100 de dolari barilul. La un baril mediu de 100 de dolari, industriile energointensive ar trebui să-și reconsidere viabilitatea și să caute oportunități de reconvertire a producției. Asta va duce la o recompunere a echilibrelor economice, multe industrii vor dispărea, altele vor apărea”, spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe. Șefa primei companii din România, după cifra de afaceri, crede căsectorul energetic intră pe un teritoriu necunoscut chiar și pentru și factorii decizionali din industrie.

Vărul gaz urmează trendul

„Dacă luăm în calcul și prețul vărului petrolului, gazul natural, s-ar părea că lunga și binecuvântata epocă a energiei ieftine s-a sfârșit”, spune jurnalistul Paul Roberts. Ancorarea prețului gazelor naturale de petrol devine o mare problemă. „Acum vreo 100 de ani un conte ungur s-a gândit să lege prețul gazului de alte produse listate. Azi, mai puțin în America, prețul se stabilește în funcție de cotațiile țițeiului și al derivatelor acestuia. Din cauza acestei formule prețul gazului de import a luat-o razna”, spune Gabriel Florea, șeful Departamentului de Achiziții de gaz al Distrigaz Sud. O treime din prețul gazului comercializat în România o reprezintă importurile iar restul e producție internă. Marii distribuitori Distrigaz Sud și E.ON România solicită constant majorarea tarifelor. Comisia Europeană presează România ca să-și respecte angajamentele de egalizare a prețului gazelor din producția internă cu cele din import. Ce se va întâmpla când mia de metri cubi va ajunge la 1000 de dolari, dacă prețul petrolului tot crește, așa cum predică directorul Gazprom, Aleksei Miller? Se poate gazul elibera de cotațiile petrolului? „Mi se pare corect să fie o dependență de prețul petrolului pentru că resursele energetice sunt limitate și interschimbabile. Dacă gazul devine ieftin față de petro și toate centralele trec de pe păcură pe gaz, consumul de gaz crește, la fel și cererea, la fel și prețul. Când păcura este nerentabilă, folosești gazul până când prețul îi crește din nou. Gazul vine ciclic, o dată la 2-3 luni, să recupereze decalajul față de petrol”, spune Carol Popa, analist al pieței de energie. El identifică problema mai degrabă în gestionarea defectuoasă a rezervelor de energie. „La noi se consumă resursele locale în primele luni de după majorarea prețurilor internaționale, în loc ca acest consum să se facă pe vârfurile de preț. Ar trebui să importăm și să depozităm gaze când prețurile sunt mai mici și să le consumăm iarna, când gazele se scumpesc. Cu tot cu cheltuielile de înmagazinare, gazul cumpărat în luna mai n-ar putea să coste niciodată la fel de mult ca acela importat în decembrie”. Carol Popa amintește că România are nevoie de trei mari depozite de gaze naturale, dar proiectele respective avansează extrem de greu. Fără capacități de depozitare și racordare la marile rețele, este imposibil să ai energie la prețuri rezonabile. „România este o insulă de alimentare cu gaz, nefiind cuplați decât cu Ucraina, în nord (Medieșu Aurit) și în est (Isaccea)”, spune Gabriel Florea, șeful Departamentului de Achiziții de gaz din Distrigaz Sud. „Suntem ocoliți de rutele gazelor rusești din cauza politicii duse față de Moscova în ultimii 16 ani. Dacă vom încerca să deturnăm gaze din altă parte, ne vom opri tot la ruși. Gazprom e implicat, prin tot felul de firme ascunse, în afaceri petroliere și gazeifere, prin toată Europa”, adaugă Carol Popa. Ce face România? Speră să evite spirala prețurilor mari prin participarea la un mare proiect energetic. Din care Rusia nu face parte.

Note false în Nabucco

După ce au văzut opera lui Verdi la Viena, cei cinci parteneri ai viitorului consorțiu au decis: Nabucco se va numi conducta care va transporta gaz din Asia, prin Turcia, către o Europă care nu vrea să depindă doar de livrările rusești. La șase ani de la apariția ideii, Nabucco numără șase parteneri: OMV (Austria), RWE (Germania), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), MOL (Ungaria). Veștile bune se opresc aici. Majorarea prețurilor la oțel și energie a crescut costurile proiectului cu 60%, la circa opt miliarde de euro. Nu banii ar fi problema. Problema e că Vladimir Putin, ex-președinte și actual premier al Rusiei, când a auzit de Nabucco a remarcat, cu tâlc: „Poţi construe o conductă numai dacă ai gaz pentru ca s-o umpli”. Rusia a reacționat cu proiectul South Stream, un gazoduct construit de Gazprom și ENI Italia. Conducta va trece pe sub Marea Neagră, până în Bulgaria, de unde se va ramifica spre sudul și vestul Europei. „O diferență esențială între cele două proiecte este că în Nabucco avem mai mulți decidenți, iar la South Stream, doar unul. Proiectul Gazpromului are nevoie de mai puține semnături”, explică analistul Carol Popa. Moscova se mișcă rapid. A atras Slovenia și Austria în South Stream, a încheiat acorduri de tranzit cu Bulgaria și Serbia. Moscova joacă dur. Manevrează ca să taie sursele de unde s-ar putea aproviziona concurența. Oferă prețul pieței pentru gazul din Azerbaidjan. Asta pentru că „țările din Asia Centrală consideră Nabucco mai profitabil întrucât ar obține gratis conducta”, spune Mihail Korcemkin, fondatorul East European Gas Analysis. Cum stă România în această bătălie a giganților? „Dacă vrei un mare gazoduct, ai nevoie, anual, de zece miliarde de metri cubi de gaze. Luate individual, ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt prea mici pentru astfel de proiecte”. Deloc încurajatoare declarația lui Laszlo Varro, directorul de strategie corporate al grupului MOL , partener în consorțiul Nabucco. South Stream ocoleşte România şi prezintă riscuri pentru siguranţa energetică a ţării, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă Arthur D. Little. „Guvernul român poate stabili finanţarea, inclusiv din bugetul de stat, a proiectului Nabucco şi a celui care leagă Constanţa de Trieste şi la care participă mai multe companii occidentale”, oferă soluția autorii raportului. Unde se află acum România? ANRE a aprobat scutirea tronsonului românesc al Nabucco de aplicarea tarifelor specifice transportului gazelor prin conductă. Iar Transgaz România şi FGSZ Ungaria au convenit construirea conductei de interconectare Szeged-Arad. Este un prim pas spre realizarea unei reţele integrate de gaz în centrul şi estul UE . Până la un Nabucco de 3.300 de km, cu gaz pe conductă, e cale lungă. „Până atunci ar trebui să folosim bine resursele locale. Altfel, peste 50 de ani, generația următoare va spune că am risipit petrol la 140 $ barilul”, spune analistul Carol Popa.

132008_articol

Petrolul caspic naște conflicte

Lasă un răspuns

Georgia găzduiește conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC ), care înlesnește accesul occidentului la petrolul caspic. Construcția conductei permite SUA și altor state să evite Iranul (drumul cel mai scurt către Vest, prin Golful Persic), optând pentru Turcia și Marea Mediterană ca punct terminus. Asta pune însă Georgia într-o poziție delicată. În timp ce SUA sprijină militar guvernul pro-occidental al președintelui Mihail Saakașvili, Rusia sprijină regiunile separatiste Abhazia și Osetia de Sud.

insula-serpilor

Gazul și petrolul din jurul Insulei Șerpilor, între România și Ucraina

Lasă un răspuns

Insula Șerpilor a fost, din 1948 și până acum, principalul subiect de dispută dintre România și Ucraina. În prezent, litigiul se judecă la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, o soluție în acest caz fiind așteptată până la finele anului 2008 sau, cel târziu, până la începutul lui 2009. Interesul deosebit al celor două țări se justifică prin prezența unor importante resurse naturale în apele teritoriale ale insulei: peste un miliard de metri cubi de gaz și mai bine de zece milioane de tone de petrol. Ambele țări își pledează cât mai convingător cauza la Haga în speranța obținerii dreptului de exploatare a acestor resurse naturale. În cazul în care Ucraina demonstrează că Insula Șerpilor este locuită, vecinii noștri vor fi cei care vor exploata resursele din jurul acestui petic de pământ. În acest sens, ucrainenii au inițiat o serie de demersuri, precum înființarea unui muzeu și a unei bănci, pe teritoriu insulei. În cazul în care teritoriul este considerat a fi nelocuibil, o parte din el poate deveni românesc.

sonda-petrol-shutterstock

Piaţa energiei şi schimbările politice din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu

Lasă un răspuns

Era nevoie de o abordare politică diferită a economiei globale pentru a justifica schimbările financiare majore ce vor interveni pe plan mondial, ca urmare a crizei datoriilor suverane. Şi această abordare politică diferită a venit din nordul continentului african, scena unor confruntări politice asemănătoare şirului de revolte din 1989 din estul Europei. Efectele crizei financiare din perioada 2007–2009 asupra economiilor nord-africane şi asupra celor din Orientul Mijlociu au fost un argument suficient pentru a aprinde scânteia nemulţumirilor sociale, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al scumpirii produselor alimentare de bază.

SCHIMBĂRI PE PIAŢA PETROLULUI

Efectele imediate ale convulsiilor sociale s-au făcut resimţite în preţul petrolului şi în preţul alimentelor, al căror ritm de creştere a fost accelerat de fiecare stat intrat în hora protestelor. Statistic vorbind, cei mai afectaţi de criza politică din Libia şi Egipt – prin prisma importurilor de petrol – sunt italienii, francezii şi germanii, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, AIE. Ceea ce îngrijorează însă cel mai tare, în ciuda asigurărilor venite dinspre arabi, este incertitudinea din zonă. Scenariile nu sunt deloc optimiste, iar atentatul de la cea mai mare rafinărie din Irak demonstrează vulnerabilitatea zonei.

„Suntem în contact cu AIE şi avem capacitatea de a reacţiona în caz de întrerupere a aprovizionării“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, referindu-se la aprovizionarea cu petrol, fără a preciza ce măsuri ar putea lua Administraţia Obama pentru a face faţă unei astfel de situaţii. „Creşterea actuală a preţului petrolului, provocată de turbulenţele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, constituie o ameninţare gravă pentru creşterea economică în lume“, a estimat premierul rus Vladimir Putin, citat de AFP. El a arătat că Rusia nu doreşte o asemenea creştere a preţului petrolului şi a recunoscut că economia rusă „va fi afectată“ ca toate celelalte. „Nu trebuie să lăsăm ca preţurile să crească într-un mod atât de brutal“, a adăugat el.

Richard Gowan, expert în probleme de securitate a Africii şi în chestiuni privind Naţiunile Unite la European

Council on Foreign Relations, susţine că ceea ce se întâmplă în ţările nord-africane nu este un „război pentru petrol“, ci o criză umanitară. Expertul a afirmat că, cel mai probabil, în Libia nici Muammar Gaddafi, nici rebelii nu vor câştiga conflictul în viitorul apropiat. Gowan e convins că „ne îndreptăm, cel mai probabil, spre un impas şi, în cele din urmă, spre negocieri pentru un acord de pace – deşi sprijinitorii lui Gaddafi ar putea să-l răstoarne de la putere, în special în cazul în care vor înţelege cât de izolat este el“.

REACŢIA ADMINISTRAŢIEI AMERICANE

Richard Gowan susţine că, în cazul Libiei, Administraţia Americană a acţionat lent, „însă diplomaţia sa prudentă s-a asigurat mai întâi că Rusia şi China au decis să nu-şi exprime dreptul de veto în legătură cu rezoluţia legată de Libia. O abordare mai agresivă din partea Statelor Unite ar fi putut aliena Moscova şi Beijing. China are interese economice majore în Libia, iar regimul de la Beijing a fost tulburat de evenimentele de acolo. Spre deosebire de alţi analişti, nu sunt la fel de surprins că oficialii chinezi au acceptat rezoluţia. De asemenea, cred că Rusia a înţeles că, dacă îşi va utiliza dreptul de veto, va pierde o grămadă de prieteni din lumea arabă“.

Pentru cei care studiază cu atenţie harta revoltelor sociale din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, este lesne de observat că toate aceste ţări, cu excepţia Kuweitului şi Arabiei Saudite, pot reprezenta un real debuşeu de producţie şi consum pentru economiile dezvoltate. Calculele realizate de AIE arată faptul că, exceptând Egiptul – care are posibilitatea de a controla traficul naval prin Canalul Suez – zonele de conflict din Africa de Nord furnizează economiei mondiale mai puţin de 4,1% din resursele energetice. Pericolul major vine însă din extinderea revoltelor în Orientul Mijlociu şi zona Golfului Persic, acolo unde revoltele au cuprins ţări precum Arabia Saudită, Kuweit, Irak sau Iran, mari exportatori de petrol şi principali furnizori de resurse energetic pentru economia globală. Analizate din ambele perspective, evenimentele sociale şi politice de la începutul acestui an conduc, fără nicio îndoială, spre concluzia că, pentru marile puteri economice şi politice ale lumii, s au deschis pe tabla de şah două câmpuri de bătălie distincte. Un prim teren de bătălie economică se află în nordul Africii şi este format din ţări cu un mare potenţial de consum, în cazul în care se va obţine o minimă creştere a nivelului de trai în rândul populaţiei. Cealaltă zonă de conflict economic – poziţionată în Orientul Mijlociu şi Golful Persic – creează incertitudini în ceea ce priveşte asigurarea resurselor energetice pentru creşterea economică global prognozată pentru anul 2011. Statele dezvoltate care vor reuşi să deţină controlul asupra acestor resurse, dar nu vor neglija şi potenţiala piaţă de consum din nordul Africii, vor avea şansa să depăşească mult mai uşor perioada dificilă pe care o traversează economia globală.

5

Kazahstan Noua atracţie petrolieră

Lasă un răspuns

Intre 14 şi 16 martie 2011, la Moscova a avut loc Primul Congres Petrolier Rusesc, care a reunit câteva sute de reprezentanţi de seamă din multe ţări. Datorită experienţei şi planurilor de reforme din domeniul petrolier, delegaţia kazahă, condusă de Timur Kulibaiev, preşedintele Asociaţiei Kazenergy, a atras atenţia participanţilor că această reuniune este o pregătire pentru Congresul Mondial al Petrolului, care va avea loc la Moscova în 2014 (primul din ţările din CSI). Mai mult, înainte de acesta, se va desfăşura la Astana o întâlnire a Consiliului Mondial al Petrolului, cu ocazia următorului Forum al Energiei din Eurasia. Asociaţia Kazenergy a fost creată pe 2 noiembrie 2005, ca o uniune necomercială independentă a unor entităţi legale, al cărei obiectiv este de a promova crearea unor condiţii favorabile pentru o dezvoltare durabilă şi dinamică a sectorului energetic din Republica Kazahstan.

„Prestigiul internaţional al continentului şi al ţărilor noastre în sectorul energiei este în creştere, datorită nivelului de dezvoltare stabil al industriei petrolului, care depăşeşte, semnificativ, media globală. În mai puţin de 20 de ani de independenţă, Kazahstanul a crescut producţia anuală de petrol cu aproximativ 400%, în timp ce media globală presupune doar o dublare a producţiei. Kazahstanul continuă să creeze noi centre de extracţie şi export ale petrolului la nivel mondial“, a declarat Kulibaiev. Este important de menţionat că totalul investiţiilor în industria de petrol şi gaze în ultimii 20 de ani a depăşit 100 de miliarde de dolari, reprezentând cea mai mare sumă din toate ţările CSI. Peste 80% din totalulinvestiţiilor au fost asigurate de companiistrăine sau join ventures. Prin urmare, proporţia sectorului de petrol şi gaze în PIB-ulKazahstanului a crescut, de la 10% la 21%,iar în volumul total al exporturilor – de la30% la 64%.

Potrivit previziunilor exprimate de Kulibaiev, în următorul deceniu, numărul de producători de petrol din Kazahstan ar putea creşte considerabil, în principal ca urmare a dezvoltării unor exploatări majore în Marea Caspică. Va începe operarea comercială a proiectului în nordul Mării Caspice – uriaşul bazin petrolier Kashagan, dezvoltarea exploatărilor în proiectul „The Pearl“ şi alte bazine petroliere.

BAZINUL KASHAGAN

Kazahstanul are rezerve semnificative de petrol. Rezervele prognozate ar putea ajunge la 100–110 miliarde de barili până în 2015, plasând Kazahstanul în top 5. Unele estimări spun că doar bazinul maritime petrolier Kashagan ar putea conţine până la 50 miliarde de barili de petrol. Se estimează că vastele resurse naturale ale Kazahstanului ar putea furniza 2-3% din cererea mondială de petrol în următorii zece ani. Kashagan a fost descoperit în Marea Caspică în anul 2000 şi are rezerve recuperabile de petrol de 9 miliarde de barili, dintr-un total de 38 de miliarde de barili. Bazinul este la peste 4.500 de metri adâncime, iar extragerea ţiţeiului – care are o concentraţie mare de hidrogen sulfurat (19%) – este costisitoare, dar merită investiţiile, deoarece se aşteaptă ca, în următorii 10 ani, acest câmp să scoată 1,5 milioane de barili pe zi. În 2012, urmează să

în exploatare acest zăcământ uriaş, considerat cea mai mare descoperire de hidrocarburi din ultimii 30 de ani.

PROIECTE DE VIITOR {I REZERVE DE PETROL

Kazahstanul se preocupă de dezvoltarea unor proiecte externe în domeniul petrolier, care reflectă aspiraţiile ţării de a-şi extinde prezenţa pe piaţa globală a energiei, în dorinţa de a obţine resurse şi venituri suplimentare. Aceste proiecte sunt în curs de implementare în diferite zone ale Eurasiei: în Europa de Est, în Marea Neagră şi în Orientul Mijlociu. Astfel, ţara a devenit, dintr-un destinatar al investiţiilor străine în domeniul energiei, un participant activ pe piaţa globală a industriei petroliere. Conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei, în următorii 15-20 de ani, producţia de hidrocarburi lichide a Kazahstanului va ajunge la 5,4 milioane de barili pe zi. Implementarea acestor planuri ar putea duce Kazahstanul între primii 5 producători de petrol la nivel global. Extinderea exploatărilor în nordul Mării Caspice şi finalizarea conductei de petrol către China vor creşte capacitatea de transport a petrolului cu 70%, punând bazele unei majorări substanţiale a exporturilor. La momentul actual, rezervele de petrol şi gaze (aproximativ 3% şi respectiv 1% din totalul rezervelor mondiale) şi previziunile privind aceste rezerve (13-18 miliarde de tone de petrol) din Kazahstan fac ca investiţiile în acest sector să reprezinte o prioritate. Industria de petrol şi gaze reprezintă principal direcţie strategică pentru dezvoltarea economiei Kazahstanului şi este pilonul principal în atingerea obiectivului de a ajunge între primele 50 cele mai competitive ţări la nivel global. Această strategie a fost dată publicităţii de preşedintele N.A. Nazarbaiev, în sesiunea comună a Parlamentului din data de 18 ianuarie 2006, şi este unul dintre documentele de bază pentru dezvoltarea instituţională pe termen lung a Kazahstanului. Kazahstanul ocupă locul 8 la nivelul rezervelor mondiale existente de petrol şi locul al doilea în CSI. Rezervele existente vor asigura extracţia de petrol pentru următorii 50 de ani şi pentru gaze în următorii 75 de ani. Dezvoltarea viitoare a sectorului petrolier naţional depinde în principal de exploatările kazahe din Marea Caspică, rezervele previzionate de aici fiind foarte promiţătoare.

INVESTIŢII ÎN ROMÂNIA – KAZMUNAIGAZ

Grupul KazMunaiGas este o companie petrolieră integrată de petrol şi gaze naturale, deţinută în întregime de stat, cu subsidiare în explorarea şi producţia de petrol (KMG EP), transportul de petrol (KazTrans – Oil -KTO), transportul şi distribuţia de gaze naturale (KazTransGas) şi marketingul de ţiţei şi produse petroliere (TH KMG). Compania de stat KazMunaiGas deţine 61,4% din acţiunile cu drept de vot ale Kaz- MunaiGas Exploration. Guvernul din Kazahstan deţine 11,65% din Eurasian Natural şi 26% din Kazakhmys. KazMunaiGaz a preluat 75% din Grupu Rompetrol în 2007 şi restul de 25%, în 2009. Potrivit ziarului „Adevărul“, KazMunaiGaz intenţionează să achiziţioneze două vase de la Petromidia pentru transportul petrolului prin Marea Neagră, din portul Georgian Batumi până la rafinăria Petromidia din România, a declarat Malik Janabaevici Salimghereiev, director al diviziei de petrol şi gaze din cadrul fondului Samruk-Kazyna, care deţine KazMunaiGaz. Salimghereiev a declarat că achiziţia va fi făcută prin intermediul KazMorTransFlot, subsidiară a Kaz- MunaiGaz, iar petrolierele vor avea o capacitate maximă de 80.000-120.000 de tone. Terminalul petrolier de la rafinăria Petromidia a fost inaugurat în decembrie 2008 şi are o capacitate maximă anuală de 24 de milioane de tone de ţiţei. În aprilie 2011, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunaiGas, a anunţat că în 2010 profitul său net s-a dublat, până la 397 miliarde tenge (2,73 miliarde dolari), de la 189 miliarde tenge în 2009, a transmis Reuters.

TAXE PENTRU EXPORT

Potrivit Agerpress, anul trecut, Kazahstanul a introdus taxe vamale pentru exporturile de petrol şi produse petroliere. Taxele aprobate de guvernul kazah au fost de 20 de dolari pentru tona de ţiţei brut, 99,71 de dolari pentru tona de produse petroliere uşoare şi 66,47 de dolari pentru tona de produse petroliere grele. Această taxă vamală nu se aplicaplică în unele cazuri, precum: exporturile de ţiţei produs de companiile de resurse minerale în cadrul unor acorduri de împărţire a producţiei (PSA) care au fost încheiate în mod legal cu guvernul kazah înainte de 1 ianuarie 2009 şi cărora li s-a acordat scutirea de la plata taxelor pentru export; exporturile de ţiţei produs de companii de resurse minerale în cadrul unor acorduri de utilizare a subsolului, care beneficiază de scutirea de la plata taxelor la export, exceptând ţiţeiul exportat de companiile care plătesc redevenţe. Prin instituirea acestor taxe, Ministerul de Finanţe din Kazahstan a preconizat ca anul acesta să ajungă la buget 177 miliarde tenge (un dolar este147,57 tenge).

RUTE DE EXPORT

Pe măsură ce bazinele petroliere din secţiunea kazahă a Mării Caspice (KSCS) se dezvoltă, creşte şi necesitatea de diversificare a rutelor de export. Apropierea de două economii aflate într-o dezvoltare dinamică, Rusia şi China, deschide mari oportunităţi pentru exporturile de hidrocarburi ale Kazahstanului. Pentru a asigura pătrunderea efectivă pe pieţele energetice ale acestor două ţări, este vital să se dezvolte noi sisteme de transport prin conducte şi să se îmbunătăţească cele existente. Îmbunătăţirea rutelor de export implică dezvoltarea de legături eficiente între mai multe tipuri de transport: prin conducte, pe calea ferată sau maritim. În momentul de faţă, rutele tradiţionale de transport de petrol ale Kazahstanului sunt reprezentate de CPC şi de conducta Atirau–Samara. Acest lucru se traduce practic prin faptul că un volum semnificativ al exporturilor de petrol ale Kazahstanului se desfăşoară prin teritoriul Rusiei. Potrivit „Platts“, prin politica de diversificare a rutelor de export, Republica Kazahstan este active implicată în dezvoltarea unor proiecte importante, printre care:

-exporturile de petrol din Marea Caspică, prin conducta Baku–Tbilisi– Djeihan. Interesul şi implicarea Kazahstanului în acest proiect au fost confirmate prin contractul agreat între Compania KazMunaiGaz şi compania petrolieră a statului azer, document semnat în noiembrie 2008. Acest proiect are drept obiectiv transportul petrolului din bazinele Kashagan şi Tengiz.

-faza 2 a construcţiei conductei de petrol Kazahstan–China: traseul Kenkiak–Kumkol a acestei magistrale care urmează să lege partea estică de cea vestică a Kazahstanului. Întregul proiect Kazahstan–China este programat să fie finalizat în 2012;

- magistrala Burgas-Alexandroupolis reprezintă un proiect transbalcanic menit să reducă preţul hidrocarburilor livrate către Europa sau chiar şi pieţelor din Asia sau SUA. Viabilitatea proiectului ţine şi de nivelul producţiei de petrol a Kazahstanului, estimată să ajungă la 120-130 milioane de tone până în 2015. Pentru ca acest proiect să-şi dovedească eficienţa pe lângă petrolul rusesc insuficient pentru această conductă transbalcanică, contribuţia kazahă a fost vitală. Astăzi, Kazahstanul este între primele 20 de ţări exportatoare de petrol, iar pentru Uniunea Europeană magistrala Burgas – Alexandroupolis este un pas important în direcţia reducerii dependenţei de petrolul din ţările OPEC;

- proiectul Kazahstan–Turkmenistan– Iran. Potrivit cercetărilor preliminare, această rută este viabilă din punct de vedere economic, asigurând, practic, exporturile de petrol kazahe către ţările din Golful Persic. Conducta petrolieră va demara din zona de vest a Kazahstanului şi va continua prin vestul Turkmenistanului până în zona de nord a Iranului.