Arhiva etichetelor: energie

81670

Noua ordine energetică

Agenţia internaţională pentru Energie (AIE) a anunţat, de asemenea, o revizuire a pre­viziunilor legate de cererea mondiala de petrol din 2009, mizând în prezent pe o scădere de 1,9% faţă de anul anterior, com­parativ cu scăderea de 2,2% estimată în raportul precedent. Directorul Executiv al AIE, Nobuo Tanaka, avertizează însă asupra pericolului reprezentat de cotaţiile în urcare pentru toate categoriile de resurse energetice. „La petrol, de exemplu, preţul a urcat, de la 56 de dolari pe baril în prima parte a anului, la aproximativ 75 dolari pe baril în luna noiembrie, şi tendinţa se menţine crescătoare. în astfel de condiţii, de creştere a preţului cu peste 40% pe par­cursul unui an, este posibil să asistăm la o prelungire artificială a crizei economice, generată de această dată de sectorul ener­getic“, spune directorul AIE. Nobuo Tanaka susţine că argumentele pentru descrierea situaţiei actuale sunt relativ simpliste.

784541_72240479

Cererea de resurse energetice se menţine

La un nivel cu 14,7 % mai mic decât con­sumul total înregistrat în 2008, dar informaţiile pozitive corelate cu apropierea sezonului rece în emisfera nordica au permis inflamarea preţurilor, în special la petrol şi gaze naturale. Prognozele sunt şi ele mode­rate. Ultimele rapoarte publicate de organizaţii specializate indica o creştere a consumului de resurse energetice cu 30% în următorii 20 de ani, adică până în anul 2030. Ceea ce înseamnă că revenirea la nivelul consumului din anul 2008 nu se va petrece mai devreme de 8 ani, iar forţarea cotaţiilor pe pieţele internaţionale confirmă volatilitatea pe timp de criză. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC – aver­tizează că revenirea economiei mondiale va consta într-o creştere lentă, nu imediată. Aceasta estimează o contracţie de 1,2% a economiei mondiale în acest an şi o creştere eco­nomică de 2,7% în 2010. „Economia mondială pare a intra într-o nouă etapă, trecând de la o perioadă de limitare a efectelor crizei la una de redresare economică“, transmite OPEC într-un comunicat. Organizaţia a revizuit în urcare uşoară previziunile legate de cererea de petrol din 2009 şi 2010, pe fondul semnalelor de redresare date de economia mondială. Raportul OPEC pe luna octombrie arată că scăderea consumului se va limita la 1,65% în acest an, în contextul în care miza anterior pe o contracţie de 1,8%. în anul 2010, ce­rerea va înregistra o creştere de 0,8% comparativ cu 2009; în cifre absolute, OPEC a revizuit cererea de petrol în urcare cu 0,2 milioane barili pe zi, atât pentru 2009, cât şi pentru 2010, la 84,2, respectiv 84,9 milioane barili pe zi. OPEC arată că, în ciuda unei redresări a economiei Statelor Unite, cererea de petrol din 2010 va fi susţinută în principal de ţările ce nu fac parte din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), precum China, India şi regiuni ca Orientul Mijlociu şi America Latină.

romaniaeconomie_32383300_95166000_75201900

După criza economică, optimism moderat în prognoze

Prognozele energetice pentru 2010 indică optimism moderat din partea cercetătorilor si a analiştilor pieţei. Uşoare creşteri se pot ob­serva în zona Asiei Centrale şi a Americii de Sud, în timp ce pentru Statele Unite o conser­vare a consumurilor din 2009 este o opţiune realistă. Ţările din Uniunea Europeană mizează pe o creştere minimă ca opţiune a ieşirii din criza economică, dar semnalele prognozelor indică un minus de 0,11%. In ultimele luni din anul 2009 au fost înregistrate creşteri substanţiale ale cotaţiilor pentru resursele energetice primare pe  pieţele internaţionale. Unda de optimism a fost generată de semnalele de ieşire din criză a economiei americane şi de prognozele privind creşterea economiei chineze în 2010.

Energie verde la fermele de pui de la Codlea

Prin intermediul unor investiţii de 9 mili­oane de euro, un întreprinzător român va construi o „uzină de energie verde“ la Codlea, judeţul Braşov, pe plarforma fer­melor de păsări. Acesta intenţionează ca, prelucrând găinaţul şi dejecţiile găinilor de la Codlea, să poată furniza aproximativ 60 de Megawaţi pe zi. Cantitatea ajunge pentru consumul a aproximativ 5.500 de case zilnic, iar emisiile poluante sunt la doar jumătate faţă de normele europene. Pentru fiecare megawatt, firma va primi un „certificat verde“ pe care îl va putea tranzacţiona la bursă. La cantitatea esti­mată a se produce, compania va avea un câştig de 3.000 de euro pe zi. Potrivit unui act normativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, în prezent, un kilowatt/oră din surse rege­nerabile costă 1.320 de lei vechi.

176

Energie solară chiar si după apusul soarelui

Compania californiana Solar Reserve planuieşte să dezvolte un nou tip de centrală de energie solară care va continua să genereze electricitate chiar şi după apusul soarelui, potrivit Ecofriend. Cei de la Solar Reserve plănuiesc să constru­iască un parc solar de 150 MW, care poate stoca energia de la soare timp de 7 ore, cu ajutorul sării lichide. Denumită Rice Solar Energy Project, centrala solară va avea la bază un sistem format din 17.500 de oglinzi uriaşe, dispuse în cerc, în jurul unui turn înalt de peste 163 de metri. Aces­te oglinzi vor concentra lumina de la soare asupra unui receptor de 30 de metri umplut cu 16 milioane de litri de sare lichidă, care va fi încălzită la o temperatură de 565 de grade Cel­sius. Această sare lichidă va curge printr-un sis­tem de generare a aburului pentru a alimenta turbina electrică. Reprezentanţii companiei spun că sarea va reţine suficientă căldură pentru a ajuta fabrica să producă electricitate timp de 7 ore după apusul soarelui.

cum-ar-ar-ta-n-cifre-uniunea-european-f-r-marea-britanie-1

Energia nucleară în cifre europene

In prezent, 15 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene utilizează energie nucleară pentru producerea de electrici­tate. Toate statele membre care anunţaseră anterior că vor închide reactoarele nucleare au revenit asupra deciziei şi au prelungit perioada de funcţionare a reactoarelor exis­tente sau au hotărât să construiască noi centrale nucleare în timp ce în Europa de Vest programul nuclear economic este subiect de dispută între ecologişti şi militanţii pentru sporirea ponderii acestui tip de energie, în Răsăritul Europei problema pare a fi deja tranşată. Confruntate cu riscul creşterii dependenţei de resursele ruseşti, ţările Europei Centrale şi de Est s-au exprimat în favoarea energiei nucleare. în ciuda amintirilor Cernobîlului, aproape toate ţările foste comuniste, de la Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria şi până la micile republici baltice caută investitori dispuşi să construiască capacităţi nucleare. Potrivit datelor făcute publice de UE, 44% dintre europeni sunt pentru şi 45% împotri­va utilizării energiei nucleare. începând din 2005, răspunsurile pro au câştigat 7 pro­cente, iar cele contra au pierdut 10. Iar opiniile favorabile ating chiar şi 62% în cazul găsirii unor soluţii fiabile pentru tratarea deşeurilor radioactive. Se aşteaptă ca, pe măsură ce îngrijorarea publicului privind securitatea energetică va creşte, opoziţia faţă de realizarea de noi centrale nucleare pe teritoriul Europei să continue să scadă.

 

bani-europeni

Un succes românesc: Forumul de Gaze Naturale

In România, este dezvoltată, în acest moment, una dintre cele mai mari pieţe de gaze naturale din Europa Centrală. Aceasta are un rol european major, în principal prin poziţionarea sa geostrategică în sud-estul Europei“, este una dintre concluziile celei de-a IlI-a ediţii a Forumului de Gaze Natu­rale organizat la Bazna, judeţul Sibiu, de către Societatea Inginerilor din Domeniul Gazelor Naturale Mediaş. Specialiştii în domeniu, prezenţi la Forum, au apreciat că obiectivul geopoliticii energetice româneşti îl constituie satisfacerea cererii de energie pe termen mediu şi lung la un preţ corect, în condiţii de calitate şi siguranţă în ali­mentare, cu respectarea principiilor dez­voltării durabile adecvate unei economii moderne şi unui standard de viaţă civilizat. întâlnirea – ce a avut ca parteneri companii­le SNGN Romgaz, Comoti, Foraj Sonde Târgu Mureş, Transgaz, IPCUP si Asociaţia Patronală Gazrom – a dezbătut subiecte importante pentru întreaga industrie gazifera: dezvoltarea proiectelor strategice, piaţa liberalizată a gazelor naturale, sisteme complexe de management al transportului şi distribuţiei de gaze naturale, informaţia pe piaţa gazelor naturale, audituri si bilanţuri energetice sau introducerea Codu­lui de Reţea în România

ramka_884

Baterii pe baza de bacterii

Există organisme care să abunde pe planetă precum bacteriile ori care să fie mai studiate decât acestea. Două elemente  le transformă într-o resursă preţioasă. Sunt folosite pentru cercetare genetică, producerea antibioticelor şi chiar a biocombustibililor. Iar, de curând, cercetări tehnologice avansate au dus la realizarea unei baterii pe bază de bacterii. Numite celule alimentate de microbi (MFC), bateriile de acest tip au fost în atenţia cercetătorilor timp de decenii. Cum ar funcţiona? Foarte pe scurt, energia chimică generată de activitatea bacteriilor este conver­tită în energie electrică. Din păcate, nu toate bacteriile sunt active electrochimic, de aceea e nevoie de o substanţă-mediator care să faciliteze fluxul de ioni. Mediatorii sunt însă substanţe extrem de toxice, aspect care i-a îngrijorat constant pe cercetători. Asta, până când oamenii de ştiinţă de la Harvard au reali­zat un MFC eco-friendly, bazat pe bacterii şi substanţe disponibile în întreaga Africă – iar bateriile de acest fel promit să asigure energie minim necesară (câteva LED-uri, un radio etc.) în locaţii izolate de pe acest continent.

198426_articol

Energie pe banii companiilor

La ora actuala, toate proiectele mari din domeniul energiei pot fi susţinute nu de stat, ci doar de companii“, este avertismen­tul lansat de secretarul de stat din Minis­terul Economiei, Tudor Serban. Acesta a adăugat ca situaţia se va prelungi mult peste anul 2010, deoarece nicio societate din domeniul energetic nu va mai putea lua în calcul un sprijin guvernamental în finanţarea proiectelor sale, întrucât legislaţia Uniunii Europene priveşte situaţia ca fiind ajutor de stat. Conform oficialilor de la Bruxelles, investiţiile în sectorul ener­getic pot fi derulate doar de companiile de profil, dar acestea, a apreciat secretarul de stat român, vor avea probleme de finanţare deosebite căci au nevoie de sprijin finan­ciar – însă acordat din surse proprii sau pri­vate, în aşa fel încât să nu fie considerat de autorităţile europene ca ajutor de stat. în această situaţie, de încetare a cofinanţării guvernamentale, se află proiectele de construcţie a reactoarelor trei şi patru de la Centrala Atomo-Electrică de la Cernavodă (necesar: patru miliarde de euro), cele din sectorul hidroenergetic (necesar: trei miliarde de euro), cele de reabilitare a sectorului extractiv de cărbune (necesar: trei miliarde de euro), precum şi implicarea în proiectele energetice din regiunea Mării Negre.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photography-electricity-pylons-image17082157

Noi orizonturi

Eficienţa energetică a devenit unul dintre subiectele principale de pe ordinea de zi a consumatorilor medii şi mari. Intr-o piaţă matură, furnizorii de energie trebuie nu doar să fixeze preţuri corecte şi să ofere servicii de calitate, ci şi să militeze permanent pentru
dezvoltarea şi economia de resurse.
Dezvoltarea pieţei energetice din România poate avea loc numai prin raportarea sistematică la schimbările economice mondiale. Pentru ENGIE România, nu doar eficienţa energetică este o prioritate, ci şi orientarea clienţilor în direcţia consumului responsabil, după cum am dezbătut şi în alte ediţii ale revistei sau la Conferinţa Oxygen din octombrie 2009.
Acest obiectiv va fi foarte vizibil, în continuare, şi în acest număr al revistei Oxygen. Dezvoltarea energiilor alternative, cum este cazul energiei eoliene sau a biocombustibilului, conştientizarea impactului corporaţiilor asupra mediului şi modificările impuse de criza economică la nivelul consumului sunt doar câteva dintre subiectele propuse în acest număr.
Desigur, continuăm să vă propunem ştiri de interes, analize de profil şi informaţii tehnice, focusându-ne pe perspectivele lui 2015.
Calendarul de evenimente pe piaţa de energie din acest sfârşit de an este unul aglomerat şi interesant. Se anunţă un început de 2015 subordonat responsabilităţii, perseverenţei şi inovării.