Industria petrolieră de la Ploieşti reprezenta .motorul” armatei germane mecanizate care lupta pe frontul de est. Anglo-americanii au vrut să distrugă rafinăriile tocmai pentru a lipsi blindatele celui de-al III-lea Reieh de carburanţi.

65-de ani. Atâţia s-au împlinit anul acesta de la marile bombardamente aliate de la Ploieşti din cel de-AI Doilea Război Mondial, operaţiune rămasă în istorie drept una dintre cele mai îndrăzneţe şi riscante de pe tot teatrul de luptă european. La acea dată, rafinăriile aflate la 60 de km de Bucureşti reprezentau o sursă majoră de alimentare cu carburanţi a armatei mecanizate germane cu care trupele române erau aliate. Raidul americanilor asupra rafinăriilor de la Ploieşti, Brazi şi Câmpina avea drept scop tocmai distrugerea acestei surse de aprovizionare cu petrol. La 1 august 1943 a fost declanşată operaţiunea „Valul nimicitor”. Punctul de plecare a avioanelor a fost stabilit la Bengaz, în Libia. Cu toate că operaţiunea era considerată top secret, germanii au reuşit să afle de declanşarea ei prin intermediul unui post instalat lângă Atena. Piloţii au fost selectaţi numai dintre cei cu o vastă experienţă de zbor (minimum 200 de ore) şi supuşi unei pregătiri tehnice, tactice şi psiholo­gice complexe. Planificatorii militari englezi şi americani au sperat ca prin acest atac de proporţii să fie definitiv compromisă producţia petrolieră a României. Avioanele Armatei a 9-a Aeriene Americane, iniţial 178 aparate B-24 Liberator, au zburat din Bengazi pe traseul Insula Corfu Est lacul Prepa (100 km NV de Soba) – Bistreţ (pe Dunăre) – Piatra Olt – Găieşti, atingând Ploieştiul în jurul orei 14. Au fost atacate rafinăriile Columbia, Orion, Vega, Astra Română, Creditul Minier, Steaua Română, Atelierul Central Astra, Uzina electrică şi Concordia Floreşti. Pre­venită fiind, apărarea antiaeriană română a avut o ripostă promptă şi eficace. Printr-o combinaţie de foc de artilerie uşoară şi atac al aviaţiei, românii şi germanii au reuşit să limiteze bombardamentul aliat la doar 60 de minute. La ora 16.00, ultimele avioane americane părăseau România „într-o veritabilă debandadă, multe fiind fără muniţii, cu mitraliorii ucişi sau răniţi”

 Aviaţia americană a pierdut în total 54 de avioane, dintre care 36 în România, celelalte prăbuşindu-se în drum spre Libia. O parte au fost nevoite să aterizeze forţat pe aerodromuri din Turcia, Malta ori Cipru. Numai 80 de avioane au aterizat intacte la Bengazi. Aliaţii au pierdut 350 de oameni – 240 de morţi şi răniţi şi 110 prizonieri. De partea româno- germană, bilanţul a arătat şapte avioane pierdute şi 15 militari morţi. Au murit şi 80 de civili. Avariile suferite de rafinării au fost în cea mai mare parte remediate într-o lună. Conform studiului făcut de specialişti militari români după interogarea prizonierilor şi cerce­tarea documentelor armamentului şi avioanelor capturate, „pregăti­rea acţiunii de bombardament a zonei petrolifere române nu poate suferi nicio critică”, dar „rezultatul bombardamentului nu a fost cel scontat, căci industria petrolieră românească funcţionează aproape cu acelaşi randament”. De fapt, capacitatea totală a rafinăriilor ploieştene a scăzut de la 1.500 de vagoane/zi la 1.300vagoane/zi petrol brut.