Era nevoie de o abordare politică diferită a economiei globale pentru a justifica schimbările financiare majore ce vor interveni pe plan mondial, ca urmare a crizei datoriilor suverane. Şi această abordare politică diferită a venit din nordul continentului african, scena unor confruntări politice asemănătoare şirului de revolte din 1989 din estul Europei. Efectele crizei financiare din perioada 2007–2009 asupra economiilor nord-africane şi asupra celor din Orientul Mijlociu au fost un argument suficient pentru a aprinde scânteia nemulţumirilor sociale, pe fondul scăderii nivelului de trai şi al scumpirii produselor alimentare de bază.

SCHIMBĂRI PE PIAŢA PETROLULUI

Efectele imediate ale convulsiilor sociale s-au făcut resimţite în preţul petrolului şi în preţul alimentelor, al căror ritm de creştere a fost accelerat de fiecare stat intrat în hora protestelor. Statistic vorbind, cei mai afectaţi de criza politică din Libia şi Egipt – prin prisma importurilor de petrol – sunt italienii, francezii şi germanii, conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, AIE. Ceea ce îngrijorează însă cel mai tare, în ciuda asigurărilor venite dinspre arabi, este incertitudinea din zonă. Scenariile nu sunt deloc optimiste, iar atentatul de la cea mai mare rafinărie din Irak demonstrează vulnerabilitatea zonei.

„Suntem în contact cu AIE şi avem capacitatea de a reacţiona în caz de întrerupere a aprovizionării“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, referindu-se la aprovizionarea cu petrol, fără a preciza ce măsuri ar putea lua Administraţia Obama pentru a face faţă unei astfel de situaţii. „Creşterea actuală a preţului petrolului, provocată de turbulenţele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, constituie o ameninţare gravă pentru creşterea economică în lume“, a estimat premierul rus Vladimir Putin, citat de AFP. El a arătat că Rusia nu doreşte o asemenea creştere a preţului petrolului şi a recunoscut că economia rusă „va fi afectată“ ca toate celelalte. „Nu trebuie să lăsăm ca preţurile să crească într-un mod atât de brutal“, a adăugat el.

Richard Gowan, expert în probleme de securitate a Africii şi în chestiuni privind Naţiunile Unite la European

Council on Foreign Relations, susţine că ceea ce se întâmplă în ţările nord-africane nu este un „război pentru petrol“, ci o criză umanitară. Expertul a afirmat că, cel mai probabil, în Libia nici Muammar Gaddafi, nici rebelii nu vor câştiga conflictul în viitorul apropiat. Gowan e convins că „ne îndreptăm, cel mai probabil, spre un impas şi, în cele din urmă, spre negocieri pentru un acord de pace – deşi sprijinitorii lui Gaddafi ar putea să-l răstoarne de la putere, în special în cazul în care vor înţelege cât de izolat este el“.

REACŢIA ADMINISTRAŢIEI AMERICANE

Richard Gowan susţine că, în cazul Libiei, Administraţia Americană a acţionat lent, „însă diplomaţia sa prudentă s-a asigurat mai întâi că Rusia şi China au decis să nu-şi exprime dreptul de veto în legătură cu rezoluţia legată de Libia. O abordare mai agresivă din partea Statelor Unite ar fi putut aliena Moscova şi Beijing. China are interese economice majore în Libia, iar regimul de la Beijing a fost tulburat de evenimentele de acolo. Spre deosebire de alţi analişti, nu sunt la fel de surprins că oficialii chinezi au acceptat rezoluţia. De asemenea, cred că Rusia a înţeles că, dacă îşi va utiliza dreptul de veto, va pierde o grămadă de prieteni din lumea arabă“.

Pentru cei care studiază cu atenţie harta revoltelor sociale din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, este lesne de observat că toate aceste ţări, cu excepţia Kuweitului şi Arabiei Saudite, pot reprezenta un real debuşeu de producţie şi consum pentru economiile dezvoltate. Calculele realizate de AIE arată faptul că, exceptând Egiptul – care are posibilitatea de a controla traficul naval prin Canalul Suez – zonele de conflict din Africa de Nord furnizează economiei mondiale mai puţin de 4,1% din resursele energetice. Pericolul major vine însă din extinderea revoltelor în Orientul Mijlociu şi zona Golfului Persic, acolo unde revoltele au cuprins ţări precum Arabia Saudită, Kuweit, Irak sau Iran, mari exportatori de petrol şi principali furnizori de resurse energetic pentru economia globală. Analizate din ambele perspective, evenimentele sociale şi politice de la începutul acestui an conduc, fără nicio îndoială, spre concluzia că, pentru marile puteri economice şi politice ale lumii, s au deschis pe tabla de şah două câmpuri de bătălie distincte. Un prim teren de bătălie economică se află în nordul Africii şi este format din ţări cu un mare potenţial de consum, în cazul în care se va obţine o minimă creştere a nivelului de trai în rândul populaţiei. Cealaltă zonă de conflict economic – poziţionată în Orientul Mijlociu şi Golful Persic – creează incertitudini în ceea ce priveşte asigurarea resurselor energetice pentru creşterea economică global prognozată pentru anul 2011. Statele dezvoltate care vor reuşi să deţină controlul asupra acestor resurse, dar nu vor neglija şi potenţiala piaţă de consum din nordul Africii, vor avea şansa să depăşească mult mai uşor perioada dificilă pe care o traversează economia globală.