Penuria de petrol, speculațiile financiare și terorismul sunt trei mituri care explică scumpirea globală a energiei. Să le luăm în ordine inversă. „Conduceţi operaţiuni împotriva producţiei, în Irak şi în Golf. Lipsa de petrol îi va duce la pieire fără să fie nevoie să mai facem noi ceva”. Un citat atribuit lui Osama Bin Laden. „Dacă reuşesc să distrugă o rafinărie mare sau un terminal important şi să reducă exporturile saudite cu cinci sau zece milioane de barili pe zi, impactul ar fi dramatic. Preţul ar trece de 200 de dolari”, spune americanul Michael Klare, şeful programului „Peace and World Security”. Piaţa se aşteaptă la acţiuni teroriste. „Tancurile cu gaz natural lichefiat de pe oceanele lumii pot fi ținte ale teroriștilor. Problema se află în centrul dezbaterilor privind utilizarea din ce în ce mai intensă a gazelor naturale ca sursă de energie”, spune Cindy Hurst, analist militar și rezervist în marina SUA .
„Sfârșitul petrolului”
Acesta e un best-seller publicat și în România. O carte scrisă de unul dintre cei mai buni jurnaliști din lume specializați în energie, Paul Roberts. Americanul spune că mulți dintre marii producători au ajuns la capătul rezervelor de petrol. Chiar și liderul mondial al producției, Arabia Saudită. „Oficialii saudiți au recunoscut că producția celor mai mari zăcăminte ale lor e menținută prin injectarea unor imense cantități de apă de mare care forțează petrolul să curgă”, spune Paul Roberts. Faptul că OPEC refuză constant mărirea producției pare să-i dea dreptate gazetarului american. Optimiștii susțin însă că mai există suficiente resurse nedescoperite. Regiunea arctică ar dispune de reserve neexploatate de 100 de miliarde de barili, dacă ne luăm după Donald Gautier, un geolog angajat al guvernului SUA . Dacă ne uităm la modul nervos în care Canada, Norvegia, Danemarca, Rusia și SUA își dispută suveranitatea asupra Arcticii, atunci s-ar putea ca Gautier să aibă dreptate.
Moscova nu crede în ieftinire
Stăpânii petrodolarilor cred în mitul speculațiilor financiare. Președintele OPEC , Șakib Kelil, consideră că, fără deprecierea dolarului, preţul petrolului ar fi de circa 70 de dolari/baril. Europenii resping miturile țițeiului scump. Directorul executiv al gigantului British Petroleum, Tony Hayward, spune că prețurile mari se combat mai degrabă cu „mai multe investiții în eficiență energetică, în producție, tehnologii și surse noi de energie”. Hayward e considerat un guru al energiei. Dar niciun guru n-a prevăzut cursa nebună din ultimul an a barilului de petrol. Ziaristul Paul Roberts consideră că principala grijă ar trebui să fie geopolitica petrolului. „Cele mai tulburătoare evoluții sunt în Irak. Incapacitatea forțelor americane de a opri sabotarea producției și de a proteja lucrătorii a subminat eforturile de restabilire a exporturilor irakiene de țiței”, explică ziaristul. „Prelungirea eșecului din Irak arată clar că nici cea mai puternică armată din istorie nu poate obliga o țară să producă petrol. Piața a înțeles că SUA nu pot garanta securitatea surselor de țiței pentru nimeni. Acest adevăr deprimant explică la fel de bine prețul ridicat al petrolului”, conchide jurnalistul american. Preţul petrolului s-ar putea menţine la peste 100 dolari/baril în următorii cinci ani. Prognoza rezonabilă a economistuluişef al Băncii Mondiale, Justin Lin, e dată peste cap de ruși. Președintele Rusiei și fost președinte al Gazprom, Dimitri Medvedev, și directorul general al aceluiași Gaz-prom, Aleksei Miller, alcătuiesc un tandem perfect sincronizat. Ei avansează previziuni între 150 și 250 de dolari/barilul. Moscova nu crede în ieftinirea energiei. Nici n-are de ce, atâta timp cât Rusia e primul producător de gaz și al doilea de petrol din lume. „Clar este că cererea de hidrocarburi și electricitate va crește datorită foamei de energie a economiilor în creștere din India și China. Prețul petrolului, ca element determinant al economiei mondiale, va rămâne la un nivel ridicat. Oamenii din industrie spun că statele și companiile ar trebui să-și reconsidere situațiile economice luând în calcul un preț de 80-100 de dolari barilul. La un baril mediu de 100 de dolari, industriile energointensive ar trebui să-și reconsidere viabilitatea și să caute oportunități de reconvertire a producției. Asta va duce la o recompunere a echilibrelor economice, multe industrii vor dispărea, altele vor apărea”, spune directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe. Șefa primei companii din România, după cifra de afaceri, crede căsectorul energetic intră pe un teritoriu necunoscut chiar și pentru și factorii decizionali din industrie.
Vărul gaz urmează trendul
„Dacă luăm în calcul și prețul vărului petrolului, gazul natural, s-ar părea că lunga și binecuvântata epocă a energiei ieftine s-a sfârșit”, spune jurnalistul Paul Roberts. Ancorarea prețului gazelor naturale de petrol devine o mare problemă. „Acum vreo 100 de ani un conte ungur s-a gândit să lege prețul gazului de alte produse listate. Azi, mai puțin în America, prețul se stabilește în funcție de cotațiile țițeiului și al derivatelor acestuia. Din cauza acestei formule prețul gazului de import a luat-o razna”, spune Gabriel Florea, șeful Departamentului de Achiziții de gaz al Distrigaz Sud. O treime din prețul gazului comercializat în România o reprezintă importurile iar restul e producție internă. Marii distribuitori Distrigaz Sud și E.ON România solicită constant majorarea tarifelor. Comisia Europeană presează România ca să-și respecte angajamentele de egalizare a prețului gazelor din producția internă cu cele din import. Ce se va întâmpla când mia de metri cubi va ajunge la 1000 de dolari, dacă prețul petrolului tot crește, așa cum predică directorul Gazprom, Aleksei Miller? Se poate gazul elibera de cotațiile petrolului? „Mi se pare corect să fie o dependență de prețul petrolului pentru că resursele energetice sunt limitate și interschimbabile. Dacă gazul devine ieftin față de petro și toate centralele trec de pe păcură pe gaz, consumul de gaz crește, la fel și cererea, la fel și prețul. Când păcura este nerentabilă, folosești gazul până când prețul îi crește din nou. Gazul vine ciclic, o dată la 2-3 luni, să recupereze decalajul față de petrol”, spune Carol Popa, analist al pieței de energie. El identifică problema mai degrabă în gestionarea defectuoasă a rezervelor de energie. „La noi se consumă resursele locale în primele luni de după majorarea prețurilor internaționale, în loc ca acest consum să se facă pe vârfurile de preț. Ar trebui să importăm și să depozităm gaze când prețurile sunt mai mici și să le consumăm iarna, când gazele se scumpesc. Cu tot cu cheltuielile de înmagazinare, gazul cumpărat în luna mai n-ar putea să coste niciodată la fel de mult ca acela importat în decembrie”. Carol Popa amintește că România are nevoie de trei mari depozite de gaze naturale, dar proiectele respective avansează extrem de greu. Fără capacități de depozitare și racordare la marile rețele, este imposibil să ai energie la prețuri rezonabile. „România este o insulă de alimentare cu gaz, nefiind cuplați decât cu Ucraina, în nord (Medieșu Aurit) și în est (Isaccea)”, spune Gabriel Florea, șeful Departamentului de Achiziții de gaz din Distrigaz Sud. „Suntem ocoliți de rutele gazelor rusești din cauza politicii duse față de Moscova în ultimii 16 ani. Dacă vom încerca să deturnăm gaze din altă parte, ne vom opri tot la ruși. Gazprom e implicat, prin tot felul de firme ascunse, în afaceri petroliere și gazeifere, prin toată Europa”, adaugă Carol Popa. Ce face România? Speră să evite spirala prețurilor mari prin participarea la un mare proiect energetic. Din care Rusia nu face parte.
Note false în Nabucco
După ce au văzut opera lui Verdi la Viena, cei cinci parteneri ai viitorului consorțiu au decis: Nabucco se va numi conducta care va transporta gaz din Asia, prin Turcia, către o Europă care nu vrea să depindă doar de livrările rusești. La șase ani de la apariția ideii, Nabucco numără șase parteneri: OMV (Austria), RWE (Germania), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), MOL (Ungaria). Veștile bune se opresc aici. Majorarea prețurilor la oțel și energie a crescut costurile proiectului cu 60%, la circa opt miliarde de euro. Nu banii ar fi problema. Problema e că Vladimir Putin, ex-președinte și actual premier al Rusiei, când a auzit de Nabucco a remarcat, cu tâlc: „Poţi construe o conductă numai dacă ai gaz pentru ca s-o umpli”. Rusia a reacționat cu proiectul South Stream, un gazoduct construit de Gazprom și ENI Italia. Conducta va trece pe sub Marea Neagră, până în Bulgaria, de unde se va ramifica spre sudul și vestul Europei. „O diferență esențială între cele două proiecte este că în Nabucco avem mai mulți decidenți, iar la South Stream, doar unul. Proiectul Gazpromului are nevoie de mai puține semnături”, explică analistul Carol Popa. Moscova se mișcă rapid. A atras Slovenia și Austria în South Stream, a încheiat acorduri de tranzit cu Bulgaria și Serbia. Moscova joacă dur. Manevrează ca să taie sursele de unde s-ar putea aproviziona concurența. Oferă prețul pieței pentru gazul din Azerbaidjan. Asta pentru că „țările din Asia Centrală consideră Nabucco mai profitabil întrucât ar obține gratis conducta”, spune Mihail Korcemkin, fondatorul East European Gas Analysis. Cum stă România în această bătălie a giganților? „Dacă vrei un mare gazoduct, ai nevoie, anual, de zece miliarde de metri cubi de gaze. Luate individual, ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est sunt prea mici pentru astfel de proiecte”. Deloc încurajatoare declarația lui Laszlo Varro, directorul de strategie corporate al grupului MOL , partener în consorțiul Nabucco. South Stream ocoleşte România şi prezintă riscuri pentru siguranţa energetică a ţării, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă Arthur D. Little. „Guvernul român poate stabili finanţarea, inclusiv din bugetul de stat, a proiectului Nabucco şi a celui care leagă Constanţa de Trieste şi la care participă mai multe companii occidentale”, oferă soluția autorii raportului. Unde se află acum România? ANRE a aprobat scutirea tronsonului românesc al Nabucco de aplicarea tarifelor specifice transportului gazelor prin conductă. Iar Transgaz România şi FGSZ Ungaria au convenit construirea conductei de interconectare Szeged-Arad. Este un prim pas spre realizarea unei reţele integrate de gaz în centrul şi estul UE . Până la un Nabucco de 3.300 de km, cu gaz pe conductă, e cale lungă. „Până atunci ar trebui să folosim bine resursele locale. Altfel, peste 50 de ani, generația următoare va spune că am risipit petrol la 140 $ barilul”, spune analistul Carol Popa.
