Arhiva autorului: admin

ge_energy_jenbacher_motor_2

Gigacaloria ieftină de la cogenerare se trage

Lasă un răspuns

Proiectul Ecogen Energy, susţin autorităţile locale, este unic în ţară şi le poate aduce buzoienilor tarife mai mici la energia termică, în plus, Buzăul va deveni un oraş mai „respirabil”: tehnologia modernă a centralei va reduce emisiile de C02 în limitele normelor UE.

Ideea nu e nouă. Doar că fusese dată uitării. Sistemul energetic naţional a avut instalaţii de cogenerare pe lângă marile oraşe. Instalaţiile furnizau agent termic pentru platformele Industriale şi populaţia urbană. Odată cu restructurarea platformelor s-a redus drastic consumul Industrial. Unităţile de cogenerare au mai produs doar electricitate, la un randament scăzut. Cantitatea de căldură livrată s-a micşorat şi din cauza pierderilor din reţelele vechi şi deteriorate. Ca urmare, au crescut atât preţul energiei termice, cât şi fluctuaţiile în furnizarea acesteia. Consumatorii şi-au pierdut încrederea în sistemul centralizat pe care l-au înlocuit cu centrale termice individuale.

De fiecare dată, la sosirea sezonului rece, autorităţile locale din oraşele României au două probleme: să livreze suficientă căldură populaţiei, la un preţ rezonabil. Buzăul este unul dintre primele oraşe ale României care au redescoperit soluţia cogenerării pentru ambele probleme. Buzoienii au un sistem de încălzire înfiinţat în 1961 şi modernizat în 1978. Vechimea şi deprecierea evidentă a echipamentelor din reţeaua de termoficare duc, la fel de evident, la consumuri mari de combustibili şi la eficienţă economică scăzută. Soluţia cogenerării s-a profilat din 2003, când Regia Autonomă Municipală – RAM Buzău a iniţiat un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea sistemului de încălzire al oraşului, cu finanţare USTDA.

Investiţii de aproximativ 11 milioane de euro

Rezultatul a fost acela că autorităţile locale şi un consorţiu format din trei firme româneşti au fondat Ecogen Energy, „părintele” centralei pe cogenerare. Producătorul independent de energie Ecogen are ca acţionari firmele private Romelectro (25%), ISPE (25%) şi Eximprod Grup (23,5%), respectiv RAM Buzău (21,4%) şi Consiliul Local Buzău (5,1%).

Inginer de meserie, primarul buzoian Constantin Boşcodeală susţine că Ecogen este un model de parteneriat public-privat. Investiţia este realizată în proporţie de 20% prin aport al asociaţiilor la capitalul social şi 80% prin credit de investiţii. „Energia termică produsă de către Ecogen Energy va fi livrată către RAM Buzău, care va distribui agentul termic către cele 25.000 de apartamente din municipiul Buzău, racordate la sistemul centralizat de încălzire. Restul locuinţelor sunt debranşate şi au surse proprii de încălzire”, afirmă primarul Boşcodeală.

El spune că, opt luni pe an, centrala produce energie doar cu cele două motoare termice de 3 MW. Antreprenorul general Romelectro explică modul de funcţionare a instalaţiei. „Sunt ca nişte motoare Diesel, cuplate la un generator de energie electrică. Prin răcirea gazelor de ardere, care circulă printr-un schimbător de căldură, se încălzeşte apa din reţeaua de termoficare. Motoarele sunt gândite să acopere consumul de apă caldă menajeră. Ele funcţionează tot timpul anului, iar în sezonul rece se pornesc, ca supliment, CAF-urile (cazanele de apă fierbinte, n.n.)”, spune Roxana Giura, managerul proiectului Ecogen din partea Romelectro. Buzăul are avantajul că şi-a modernizat reţeaua de termoficare pe tot traseul: transport, distribuţie, contorizare. „Ecogen este ultima verigă a acestui traseu”, precizează Roxana Giura.

Ecogen Energy a ales soluţia cogenerării pentru Buzău în primul rând pentru că este o tehnologie performantă, de ultimă generaţie. Avantajele acestei tehnologii pot fi rezumate astfel: de trei ori reducere şi o dată creştere. Adică reducerea emisiilor de C02 conform normelor UE, a costurilor de exploatare şi a tarifului gigacaloriei şi creşterea eficienţei în utilizarea energiei primare.

O investiţie de genul celei de la Buzău presupune o durată de implementare a investiţiei de până la doi ani, din care lucrările de construcţii-montaj ocupă cam două treimi din timp.

1364916559gaz,romgaz,transgaz,_TV (61)

Societatea Naţională de Transport Transgaz

Lasă un răspuns

Companie cu acţionariat majoritar de stat care deţine monopolul asupra activităţii de transport gaze din România. Activitatea ei este monitorizată de Agenţia Naţională de Reglementare în Energie. Transgaz este unul dintre parteneri în proiectul Nabucco care vizează aduce­rea energiei caspice către Europa. în acelaşi timp, compa­nia alocă zeci de milioane de euro pentru îmbunătăţirea reţelei de transport şi interconectarea ei cu cele din ţările vecine.

romgaz

Primul producător de gaz al ţării

Lasă un răspuns

Compania Romgaz aflată în pro­prietatea statului român este cel mai important producător de gaze din ţară şi una dintre cele mai profitabile firme din portofoliul statului. Direcţiile sale de activitate sunt cercetarea geologică pentru descoperirea de noi rezerve de gaze producţia şi furnizarea gazelor naturale şi depozitarea subterană a gazelor naturale. Societatea a anunţat pentru anul în curs şi cei următori investiţii de sute de milioa­ne de euro.

s560x316_Transport_gaze_suspendat

Rusii suspenda tranzitul de gaze prin Ucraina

Lasă un răspuns

Rada Suprema a Ucrainei a aprobat, intr-o prima lectura, un proiect de lege care prevede instituirea de sanctiuni impotriva unor companii si cetateni rusi.

Aceasta decizie provocand temeri printre tarile europene in legatura cu incidenta acestora asupra aprovizionarii lor cu hidrocarburi din Rusia, informeaza Reuters, citat de canale media ucrainene.

Rada Suprema a stabilit ca respectivul proiect de lege sa fie votat intr-o a doua lectura.

Companiile energetice europene sunt ingrijorate in legatura cu faptul ca sanctiunile ucrainene ar putea duce la suspendarea livrarilor de gaze in aceasta iarna.

industria_chimica

Industria chimica pusa la defibrillator

Lasă un răspuns

Criza financiară mondială a lovit puternic România. Cu o întârziere faţă de pieţele din afară, dar a lovit. Printre cele mai afectate domenii este sectorul chimic şi petrochimic, care a început anul 2008 foarte bine şi l-a terminat prost. In prima jumătate a anului trecut, preţurile materi­ilor prime, aşa-numitele „commodities”, atingeau maxime după maxime, fiind corelate cu preţul barilului de petrol. In mod firesc, şi profiturile combinatelor autohtone au crescut exponenţial. Când barilul a început să scadă accelerat, preţul „commodities” s-a prăbuşit. Ieftinirea masivă coroborată cu scăderea substanţială a consumului în ţările de export, afectate de recesiune, au pus fabricile autohtone în mare dificultate. Şi, astfel, spre sfârşitul anului trecut au început şi anunţurile cu sistarea activităţii, trimiterea angajaţilor în şomaj tehnic şi chiar disponibilizări. Ultimul cui în coşciug a fost bătut de întreruperea livrărilor de gaze ruseşti către România pe o perioadă de circa o săptămână, la începutul acestui an. Urmarea a fost că fabricile, care se constituie în cei mai mari consumatori de gaz din România, s-au aflat sub spectrul falimentului şi i-au cerut guvernului elabo­rarea de urgenţă a unui plan de ajutorare a sectorului. Strigătul de durere al unui întreg sector economic a avut ecou la autorităţile guvernamentale, care au realizat că trebuie făcut ceva pentru a preveni colapsul industriei. Şi pentru că fabricile producătoare de îngrăşăminte au fost cele mai lovite de criză, ele s-au constituit în principal preocupare a autorităţilor.

Noi vrem subvenţie

„Unele combinate s-au oprit încă din septembrie, cele mai multe în noiembrie. Piaţa internă şi cea externă sunt blocate aproape total. Avem stocuri mari, dar nu avem unde vinde. Oricum, cotaţiile internaţionale ale îngrăşămintelor au ajuns mult sub preţurile de producţie. Statul trebuie să se implice oferind o subvenţie către fermieri pentru achiziţionarea de îngrăşăminte. Dacă nu se va întâmpla asta, atunci industria va intra în colaps”, spune Mirea Marin, preşedinte al Nitrofosfor – patronatul producătorilor de îngrăşăminte din România. Din spusele acestuia, s-a găsit înţelegere la guvern, din partea căruia se aşteaptă să stabilească o subvenţie de 400 de lei/ha pentru fiecare fermier care doreşte să-şi achiziţioneze fertilizatori.

Vom putea lucra la o capacitate rezonabilă dacă se deblochează piaţa internă. Implicit, vom începe să cumpărăm din nou gaze, ceea ce va ajuta şi industria energetică românească. Fără subvenţie nu vom muri doar noi, ci şi recolta din acest an, iar atunci România va intra într-o criză şi mai gravă, cea alimentară”, precizează Mirea. Deşi situaţia nu este deloc roz, reprezentantul patronatului Nitrofosfor se declară „mai degrabă optimist” pentru acest an, întrucât subvenţia pentru fermieri va salva industria. Subvenţie pentru achiziţionarea de îngrăşăminte cere şi loan Niculae, care deţine total sau parţial, prin intermediul InterAgro, nu mai puţin de cinci combinate chimice în ţară, cu mai mult de 6.500 de angajaţi. „Odată decizia de subvenţie luată, se salvează cel puţin 80% din industria chimică. Eu mă angajez să nu trimit pe nimeni acasă şi să deschid, din nou, toate combinatele. Putem să supravieţuim lucrând doar pentru piaţa internă, în condiţiile în care guvernul subvenţionează agricultura, lucru care, de altfel, se practică în toată lumea”, arată Niculae. In plus, potrivit preşedintelui InterAgro, se simte deja un reviriment la nivel mondial în ceea ce priveşte preţurile la îngrăşăminte, industria chimică fiind primul domeniu macroeconomic major care dă semne de ieşire din criză. „Noi, combinatele chimice, vom da o gură de oxigen şi industriei energetice, având în vedere că suntem cel mai mare consumator industrial de gaze din ţară, cu circa trei miliarde de metri cubi anual”, mai spune Nicolae.

Tot cu statul

Un ton moderat optimist îl are şi Constantin Roibu, directorul Oltchim, cel mai mare combinat chimic românesc. Criza internaţională nu a ocolit întreprinderea vâlceană, ale cărei exporturi au scăzut dramatic din cauza diminuării consumului global, dar şi a scăderii preţurilor produselor petrochimice. În prezent, fabrica lucrează la doar 50-60% din capacitate. Totuşi, viitorul ar putea să sune bine. Cu două condiţii: compania să reuşească să achiziţioneze petrochimia de la Arpechim, deţinută de Petrom, şi statul să ajute financiar combinatul. Oltchim e în grabe cu ambele variante. „Deja am făcut demersuri pentru obţinerea unui credit de 100 de milioane de euro ca să cumpărăm Arpechim. Dacă reuşim, ne-am asigura aprovizionarea cu materie primă şi am putea rezistaîn actualele condiţii de piaţă”, precizează Roibu.

Directorul Oltchim apreciază că s-ar putea acorda şi un ajutor de stat către combinat, dacă acesta este notificat la Bruxelles. Problemele combinatului vâlcean au avut ecou la guvern, care a anunţat, prin vocea Ministerului Economiei, că va hotărî conversia în acţiuni a creanţei deţinute de AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) la Oltchim, în valoare de circa 140 milioane de euro, şi acordarea de garanţii de stat în valoare de 100 de milioane de euro. Toate cu scopul ca Oltchim să devină eligibilă pentru contractarea de credite şi să fie salvată petrochimia românească.

Sprijin suplimentar

Industria chimică găseşte înţelegere şi la principalii actori din industria gazului. Managementul Romgaz Mediaş, cel mai mare producător de gaze din ţară, a arătat că este alături de companiile de îngrăşăminte cu un istoric bun al plăţilor, oferindu-le posibilitatea să-şi eşaloneze plata facturilor. Până la urmă, o relaţie reciproc avantajoasă.

baterie

Bateriile Romaniei se incarca la criza

Lasă un răspuns

Dacă produsul intern brut al lumii îşi va încetini cu doar 0,9% creşterea, după o medie înregistrată în ultimii patru ani de 3,5%, România va atinge punctul recesiunii cu întârziere, iar avansul economic al anului 2009 va fi de 2-2,5%, susţin analiştii. între timp, o nouă strategie energetică va permite iniţierea unor investiţii esenţiale în domeniul energiei imediat după sfârşitul ciclului de criză.

Vom avea creştere economică. Dacă Româ­nia nu va creşte, înseamnă că nimeni nu va creşte în Europa”, a mai spus Lazea. „Ro­mânia este un mic importator de energie, alături de Polonia. Faţă de bulgari, sârbi, croaţi, s-a văzut că nu am fost afectaţi de criza energetică”, a mai spus economistul- şef al BNR. După criză va urma o avalanşă a investiţiilor care ar putea urca din nou preţul materiilor prime, inclusiv al ţiţeiului. Criza va avea însă şi efecte pozitive: preţurile materiilor prime au continuat să scadă,în prezent inves­tiţiile fiind stimulate de o diminuare a costurilor. Preţul mult mai mic al materialelor de construcţie sau al oţelului dictează reevaluări ale proiectelor de investiţii prevăzute pentru anii următori în domeniul energetic românesc. Vor fi refăcute numeroase studii de fezabilitate, iar câştigarea procesului de la Haga în dosarul Insulei Şerpilor acordă României o nouă şansă în tendinţa asigurării resurselor de gaze: conducta South Stream, promisă României de pre­mierul rus, Vladimir Puţin, pare acum mai aproape. Odată ce băncile vor debloca finanţarea către firme, investiţiile, acum în stagnare, vor demara şi pe măsură ce România va intra tot mai mult în culoarul de convergenţă impus de Uni­unea Europeană, economia îşi va relua creşterea susţinută. Cererea pentru produse energetice va demara la rându-i.

Sectorul energetic, departe de criză

„Evident, va exista o scădere a consumului de energie. Este foarte greu de spus acum cât va fi nivelul acesteia. Personal, mă aştept să fie de 5% comparativ cu anul tre­cut”, susţine preşedintele Asociaţiei Furnizorilorde Energie Electrică din România, Ion Lungu. „Având în vedere că unii mari consumatori, ca Alro Slatina, Mittal Steel, Oltchim sau Dacia Piteşti, au anunţat deja reduceri ale producţiei, rezultă în mod evident şi o reducere a consumului de energie, în acest context, va trebui ajustată şi producţia. Este bine, pentru că nu va mai fi o presiune mare de creştere a preţu­rilor, cel puţin pe piaţa angro, şi sper că, având acest răgaz, marii producători vor putea să-şi programeze anumite reparaţii, retehnologizări,în măsura în care reuşesc săîşi obţină finanţările”, spune Lungu. Chiar dacă nivelul cererii se va diminua, consumatorii mari, care şi-au oprit temporar producţia, nu au o pondere însemnată în totalul acesteia. Astfel, sectorul energetic, situat conform studiilor de rating ale Coface în vârful clasamentului din punctul de vedere al plăţilor şi încasărilor de creanţe fără riscuri, ar putea înregistra doar diminuări uşoare ale veniturilor. „Domeniile cu cel mai scăzut grad de risc, unde s-au înregistrat cele mai puţine cazuri de insolvenţă, sunt producţia şi furniza­rea de energie electrică şi termică, apă şi gaze, industria metalurgică, intermedierile financiare şi telecomunicaţiile”, susţine Cristian lonescu, directorul general al Coface România. Deşi ritmul de încetinire este vizibil, sectorul energetic este mai puţin afectat şi datorită portofoliului foarte mare de clienţi. Teoretic, a apărut oportu­nitatea de a exporta energie,însă criza se manifestă peste tot şi cererea de energie a scăzut, astfel încât preţurile nu mai sunt atât de atrăgătoare pentru export: nu se acoperă toate costurile. „Să spunem că energia costă 60 de euro în străinătate şi 50 de euro în România şi că se face profit, însă practica arată că atunci când între două pieţe sunt diferenţe de preţuri, profi­tul se închide pe capacitatea de intercone­xiune. De exemplu,în România au apărut preţuri de 10-15 euro/ MWh pentru tranzit. Este un preţ imens”, adaugă Lungu.

Riscuri reduse de şomaj

Adâncirea crizei financiare ar putea da naş­tere anumitor disponibilizări la nivelul între­gii economii, însă şomajul astfel creat ar fi reabsorbit de necesarul imens al lucrărilor de infrastructură. Dacă în Ungaria există acum peste 800 de kilometri de autostradă mai nouă de cinci ani, în România abia s-au dat în folosinţă aproximativ 200 de kilo­metri, susţine analistul independent Carol Popa. „Energia, în momentul de faţă, nu trece decât printr-o criză a consumului. în următorii doi-trei ani va exista o recalibrare a producţiei şi a costurilor de mentenanţă. Am putea vedea reduceri de personal, mai degrabă decât salariale,întrucât România are o problemă destul de sensibilă – sun­tem printre ţările europene cu cel mai mic salariu mediu percapita”, susţine Popa. „Astfel, ar putea creşte nivelul şomajului, însă şi această problemă poate fi rezolvată prin susţinerea proiectelor de infrastructu­ră. Politica statului trebuie însă coordonată cu cea a băncii naţionale”, a mai spus Carol Popa. Alţi analişti nu cred că restructurările de personal sunt legate de criză. „Secto­rul energetic nu este foarte tare afectat, dar este afectat. O scădere a consumului cu 5% nu este de neglijat. Se produce o reducere cu 5% a încasărilor, ceea ce poate duce la unele probleme legate de personal.

Concedierile însă nu vor fi efectuate din cauza crizei, ci a accentuării restructurărilor care erau în curs”, spune Ion Lungu. In plus, ţinând cont de lipsa de specialişti a ultimilor ani, odată cu reluarea ciclului de creştere economică, cererea pentru personal calificat va creşte din nou. Majo­ritatea analiştilor prevăd sfârşitul crizei în a doua jumătate a anului 2010, iar faptul că România înregistrează cu o întârziere de câteva luni efectele negative resimţite în ce­lelalte state europene s-ar putea dovedi benefic, trecerea de la scădere la creştere fiind bruscă. Odată cu reluarea comenzilor la export, sentimentul pozitiv va determina companiile să refacă stocurile şi să efectueze noi angajări. Cu toate acestea, îngheţarea creditării economiei de către sectorul bancar este o problemă care nu poate fi tratată cu uşurinţă. „Dificultăţile în plata energiei constituie şi ele o problemă. S-ar putea ca anumite firme să aibă dificultăţi. Vorbim aici de piaţa liberă, nereglementată. Nu am o eva­luare clară, dar au început negocieri pentru mutarea unor termene de plată”, susţine Ion Lungu. Apoi, există probleme în domeniul retehnologizărilor, care necesită finanţări. „Finanţările fiind mai scumpe şi cu garanţii mult mai mari, criza ne afectează. Sistemul energetic ajunsese într-o situa­ţie extrem de bună,în care se făceau finanţări fără garanţii de stat. Se putea merge prin forţe proprii”, spune Lungu.

Independenţa energetică ne scoate din şah

„In ceea ce priveşte independenţa faţă de resursele ener­getice din import, stăm bine din punct de vedere ener­getic”, afirmă Alexandru Săndulescu, directorul general al Direcţiei de Politici Energetice din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC). „In ţară avem o serie de resurse fosile (cărbune, petrol şi gaze), dar şi resurse regenerabile – un potenţial însemnat, care ar putea acoperi până la 25% din necesarul total de energie al României până în anul 2020, ceea ce duce România într-o poziţie favorabilă”, spune Săndulescu. Apoi, o bună parte din gazele naturale provin din ţară – 70% din consum fiind acoperit din surse interne. O dovadă în acest sens este modul cum a fost gestionată criza de la începutul lunii ia­nuarie. „Când a izbucnit criza gazelor, chiar stăteam bine şi după 5 ianuarie a început să funcţioneze un comitet foarte bine coordonat”, spune Săndulescu. „Extracţia gazelor a fost dusă la valoarea maximă posibilă, chiar în condiţiile în care s-a apelat la depozitele de gaze, şi a fost realizată reducerea consumului doar prin înlocuirea combustibilu­lui cu petrol şi cărbune în centralele termoelectrice care permiteau acest lucru. Ar fi de apreciat poziţia partenerilor privaţi – Petrom, dar şi E.ON Gaz şi Gaz de France, care au participat activ la şedinţele Comitetului de criză şi au dus la îndeplinire hotărârile acestuia, alături de companiile de stat”, afirmă directorul MEC. De aceeaşi părere este şi directorul general al Departamentului Preţuri şi Tarife din Agenţia Naţională de Reglementare în Energie, Gabriel Sîrbu, care apreciază că toţi actorii din piaţă s-au „mişcat” bine în recenta criză a gazului. „Uitaţi cât de bine a fost în această iarnă, pentru că am fost foarte bine pregătiţi, aveam trei miliarde de metri cubi stocaţi când a început criza”, a declarat Sîrbu. Şi pentru că „paza bună trece primejdia rea”, furnizorii de gaze încep deja să facă stocuri pentru iarna 2009-2010, fiind chiar obligaţi în acest sens printr-un ordin al Autorităţii. De altfel, direc­torul ANRE crede şi el că industria energetică autohtonă va trece mai uşor prin criză „pentru că avem şi resurse, şi infrastructură, şi piaţă”. Totuşi, continuă acesta, o scădere de consum va exista atât la nivelul consumatorilor casnici, cât şi al celor industriali. Râmâne de văzut doar dimensiu­nea acesteia.

Investiţiile, absolut necesare

Chiar dacă unele voci susţin că mineritul reprezintă o industrie depăşită, rolul său în asigurarea independenţei energetice nu trebuie neglijat. „S-a dovedit în iarna aceasta că existenţa minelor în momente de criză e rentabilă”, susţine analistul Carol Popa. „Chiar dacă puterea calorică a cărbunelui este scăzută, minele trebuie ţinute în stadiul de conservare şi folosite la nevoie. Unele dintre ele, cu un manage­ment serios, ar putea deveni profitabile”, a mai spus Popa. Apoi, construirea reactoa­relor suplimentare de la Cernavodă ne-ar ajuta să devenim principalul exportator de energie electrică pe piaţa balcanică şi să reducem preţul energiei electrice, urmând ca acesta să crească anual doar actualizat cu rata inflaţiei, explică Popa. Cele mai importante sunt însă investiţiile în zona de distribuţie şi de producţie necesare îndeplinirii cerinţelor de mediu ale Uniunii. „Riscul ar fi ca trei mari producători de cărbuni – Turceni, Rovinari şi Craiova – să nu îndeplinească condiţiile de mediu cerute de Uniunea Europeană”, susţine Ion Lungu. „Prioritare sunt şi lucrările pe partea de conformare la cerinţele de mediu ale Uniunii pentru centralele termoelectrice.

O altă prioritate: creşterea capacităţii de stocare a gazelor naturale. Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă reprezintă o altă prioritate, la fel ca şi proiectele Nabucco şi South Stream sau creşterea capacităţii de interconectare cu ţările vecine”, afirmă, la rându-i, Alexandru Săndulescu.

O altă prioritate – centrala hidro de acumulare-pompare de la Tarniţa-Lăpuşteşti, de 1.000 MWh, pentru care se va reface studiul de fezabilitate (costul acesteia era estimat la un miliard de euro în 2007). „Rămâne să fie identificat modul de finanţare a acesteia”, adaugă Săndulescu. In fine, există şi veşti bune: odată cu câştigarea procesului privitor la graniţele Insulei Şerpilor la Curtea de la Haga, vom putea investim resursele Mării Negre. Sistemul naţional de transport de gaze are capacitatea de a prelua gazele ce ar urma să fie extrase de pe platoul continental al Mării Negre, spune directorul general al Transgaz, loan Rusu: „Am transportat şi 30 de miliarde de metri cubi de gaze, faţă de circa 16 miliarde de metri cubi, cât transportăm în prezent. Capacitatea maximă, teoretic, este de circa 50 de miliarde de metri cubi de gaze”, susţine Rusu. Investiţiile vor trebui totuşi să aştepte deblocarea finanţărilor. Aceasta va avea loc doar odată cu creşterea încrederii bancherilor în economie, care, la rându-i, va fi preponderent dictată de îmbunătăţirea condiţiilor pe plan extern, spun majorita­tea analiştilor. Astfel, criza – dependentă într-o proporţie covârşitoare de piaţa financiară externă – se va sfârşi aşa cum a început: printr-un revers brusc al dinamicii investiţii­lor şi al cererii la export.

reabilitare_termica__yz7

Reabilitarea termică a clădirilor scade factura ţării la energie

Lasă un răspuns

Măsurile efi­ciente de reabilitare termică au ca efect cumulat scăderea consumurilor de căldură (încălzire, apă caldă de consum) şi energie electrică (Iluminat, climatizare etc.), scăderea emisiilor de gaze cu efect negativ asupra mediului, dar şi intensifica­rea procesului de creare de noi locuri de muncă. Adică exact o parte din stimulii necesari pentru ameliorarea efectelor crizei financiare prin care trece întreaga lume.

Conform Directivei 2002/91/EC şi a Legii 372/2005 care transpune în România documentul european, clădirile vizate pentru reabilitare sunt: locu­inţele unifamiliale, blocurile de locuinţe, birouri, clădiri de învăţământ, spitale, hote­luri şi restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerţ şi alte tipuri de clădiri consumatoare de energie.

Nu intră sub incidenţa legii 372 clădirile şi monu­mentele protejate care, fie fac parte din zone constru­ite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil carac­terul ori aspectul exterior; clădirile utilizate ca lăcaşuri de cult sau pentru alte ac­tivităţi cu caracter religios; clădirile provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la doi ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie; clădirile rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de patru luni pe an; clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 m2.

Soluţii

Indiferent de tipul clădirii existente, specialiştii în do­meniu (auditorii energetici) au o listă scurtă de soluţii tehnice cu caracter general, dintre care aleg pe cele cu impactul cel mai mare asu­pra consumului energetic şi cu durata de recuperare a investiţiei cea mai mică:

  • izolarea termică supli­mentară a anvelopei, fără a pierde din vedere aspectul asigurării nivelului minim de ventilaţie cu aer proaspăt pentru diluarea nocivităţilor emise în interiorul clădirii (umiditate, C02, mirosuri etc.)
  • limitarea infiltraţiilor de aer rece sau cald din exteri­or pe timpul iernii, respectiv verii
  • utilizarea echipamentelor clasice de instalaţii cu ran­damente mari, schimbarea
  • şi izolarea termică a conduc­telor de agenţi termici, fără a pierde din vedere aspectul asigurării echilibrului termohidraulic al reţelelor de ţevi utilizarea, în condiţii eco­nomice, a echipamentelor de instalaţii care folosesc energie regenerabilă (panouri solare, pompe de căldură, panouri fotovol­taice, cazane cu biomasă, mori de vânt, sisteme de trigenerare etc.)
  • înlocuirea becurilor cu incandescenţă şi a tuburilor fluorescente cu becuri cu consum redus de energie termică.

Fiecare dintre măsurile de mai sus poate avea o pondere mai mare sau mai mică, în funcţie de starea reală a elementelor de construcţie şi a instalaţiilor existente.

Cu sprijin de la stat

Fenomenul reabilitării termice în România este susţinut în sectorul blocurilor de locuinţe prin lansarea, încă din 2005-2006, de către guvern şi autorităţile locale, a programelor naţionale de reabilitare termică. în prezent, prin OUG 18 din 4.03.2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, se stabilesc concret lucrări­le de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în peri­oada 1950-1990, etapele necesare realizării lucrărilor, modul de finanţare a aces­tora, precum şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi ale asociaţiilor de proprietari. Fondul de locuinţe din România este format din aproximativ 5.000.000 clă­diri, din care aproape 95% au o vechime cuprinsă între 20 şi 60 de ani, fiind carac­terizate printr-un grad redus de izolare termică şi o uzură avansată a anvelopei. Clădirile de locuinţe cuprind peste 8.000.000 de unităţi locative, din care înjur de 3.000.000 sunt apartamen­te dispuse în aprox. 81.000 blocuri, adică circa 40% din totalul locuinţelor (sau 2% din totalul clădirilor de locuit existente), restul fiind acoperit de casele unifami­liale (peste 95% din totalul clădirilor de locuit).

earth-hour1-yabbedoo

Am stins lumina

Lasă un răspuns

România s-a alăturat pentru prima oară, official campaniei globale Earth Hour. La Iniţiativa WWF, 28 martie 2009, la ora 20.30, oameni din întreaga lume au stins lumina timp de o oră, Ora Pământului, pentru a dovedi că împreună pot acţiona împotriva schimbă­rilor climatice. Peste 930 de oraşe din 800 de ţări au participat la campanie prin angajamentul luat de a stinge luminile timp de o oră pe 28 martie.

insula-serpilor

România s-a întors cu tolba plină de la Haga

Lasă un răspuns

In data de 3 februarie, la Haga, Curtea Internaţională de Justiţie a dat un verdict favorabil României în disputa pe care ţara noastră a avut-o cu Ucraina privind delimitarea platformei continentale a Mării Negre din zona Insulei Şerpilor. România a câştigat dreptul de exploatare comercială pentru 9.700 kmp de mare (aproape 80% din întreaga zonă disputată). In afară de beneficiile evidente de natură politică (zona era în dispută de aproape 40 de ani) mai există şi beneficii de natură practică. Ce se găseşte sub apa mării ar putea valora zeci de miliarde de euro, din care o parte ar fi direcţionaţi către vistieria statului. Acest lucru este subliniat şi de avocatul care ne-a reprezentat în proces, Bogdan Aurescu, care precizează că „La finalul acestui proces obiectivul nostru a fost atins: obţinerea unei linii clare, echitabile, nesusceptibile de interpretări şi care deschide accesul la resursele de hidrocarburi care se găsesc în această zonă”. Potrivit unor estimări ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în zona de 12.000 de kmp de lângă Insula Şerpilor se găsesc rezerve de hidrocarburi de până la 120 de miliarde de metri cubi de gaze şi 12 milioane de tone de petrol. Pentru că cea mai mare parte din această suprafaţă i-a fost dată spre exploatare co­mercială României, multe astfel de resurse pot fi extrase şi spre beneficiul statului.

„In această zonă (câştigată de România – n.r.) sunt estimate a fi aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioa­ne de tone de petrol”, spune şi Aurescu. Totuşi, estimarea poate avea mai puţină relevanţă în teren dacă luăm în conside­rare că resursele pot să nu fie împrăştiate uniform pe întreaga suprafaţă de 12.000 de kmp care a fost în litigiu. Oricum, orice se va extrage din subsolul Mării Negre va contribui la diminuarea importurilor de gaze şi ţiţei ale României, ceea ce până la urmă conduce la creşterea securităţii energetice a întregii ţări.

Asta spune, de altfel, şi Mihai German, director general adjunct în cadrul ANRM: „Ar contribui semnificativ la reducerea importu­lui de ţiţei şi gaze naturale al României, im­plicit a riscului dat de evoluţia unor factori externi, necontrolabili”. Din cei 9.700 de kmp pe care România poate să-i exploate­ze, o parte au fost deja concesionaţi de că­tre statul român, pentru explorare, firmelor Sterling Resources din Canada şi Petrom. Mai sunt liberi circa 6.000 de kmp pe care ANRM ii va scoate la concesiune,în blocuri de câte 1.000 kmp, dar, din cauza procedu­rilor, firmele nu vor putea obţine licenţe de explorare mai devreme de un an.

Pe platoul continental românesc al Mării Negre sunt în producţie cinci zăcăminte (Lebăda Est, Lebăda Vest, Sinoe, Pescăruş şi Delta) de ţiţei şi gaze asociate, conce­sionate companiei Petrom. De asemenea, două zăcăminte de gaze libere descoperite de Sterling Resources, Doina şi Ana, sunt în curs de evaluare, urmând să se facă lu­crările de dezvoltare. Mai trebuie construită şi o conductă cu o lungime de aproximativ 80 de km până la ţărm, de unde urmează a fi realizată încă o conductă care să facă legătura cu sistemul naţional de transport operat de Transgaz. Apoi lanţul normal: distribuitori, furnizori, clienţi. Mai mult de lucru pentru actorii de pe piaţa gazului şi mai mult gaz din producţia internă pentru populaţie şi firme.

Una dintre cele mai interesante consecinţe ale câştigării procesului de la Haga o reprezintă posibilitatea apariţiei unui al treilea mare producător de gaze. Compania Midia Resources, filiala din Ro­mânia a canadienilor de la Sterling Resour­ces, ar extrage de pe perimetrele concesi­onate circa un miliard de metri cubi anual. Potrivit oficialului ANRM, citat de Newsln, ar mai exista indicaţii de petrol şi gaze şi pe alte structuri geologice, însă, pentru a dovedi existenţa acestor rezerve de ţiţei şi gaze naturale, este necesar să se continue explorarea geofizică şi prin foraje a zonei, ceea ce implică un efort considerabil.

Aspectul financiar nu va privi însă în niciun fel statul, pentru că lucrările vor fi făcute pe cheltuiala firmelor care-şi vor asuma în totalitate şi riscurile în cazul în care nu sunt descoperite zăcăminte în perimetrele concesionate. In conformitate cu prevederile Legii petrolului, zăcămintele existente în subsolul zonei economice exclusive ale platoului continental al Mării Negre aparţin statului, iar Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este autoritatea desemnată să le valorifice prin concesio­nare.

Procedurile de concesionare durează cel puţin un an şi jumătate şi includ delimitarea perimetrelor, elaborarea pachetelor de date, publicarea anunţului în Monitorul Oficial al României şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, etapă care durează cel puţin trei luni, depunerea şi evaluarea ofertelor, negocierea acordurilor petroliere şi, în final, aprobarea acestora prin hotărâri de guvern, după obţinerea avizelor ministerelor abilitate.

Potrivit reprezentantului ANRM, firmele care vor să se implice în explorarea peri­metrelor de pe platoul continental al Mării Negre, care vor fi oferite în vederea con­cesionării, trebuie să aloce cel puţin 10-15 milioane de dolari pentru fiecare perimetru, urmând ca în cazul favorabil al descoperirii unor noi zăcăminte costurile de dezvolta­re să fie de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de dolari.

gaze-300x239

Stocurile bune trec iarna rea

Lasă un răspuns

Recenta criză a gazelor ruseşti a demonstrat încă odată că România, ca şi întreaga Europă, poate să tremure, la propriu,în fiecare iarnă din cauza certurilor politice de la Kiev. Deşi are o poziţie privilegiată, pentru că-şi asigură 65% din necesarul de gaz din producţia internă, nu se poate spune că ţara noastră nu are nicio grijă. Situaţia din această iarnă şi de acum trei ani se poate repeta. Iar pentru că alter­nativa la gazele ruseşti – gazoductul Nabucco – este doar un proiect pe hârtie, soluţia o reprezintă apelarea la resursele tehnolo­giei. Oficialii Romgaz Mediaş, cel mai mare producător autohton de gaze, consideră că securitatea energetică a României poate fi asigurată atât prin creşterea performanţelor depozitelor de gaze exploatate, cât şi prin implementarea celor mai noi tehnologii din domeniu. Romgaz operează şase depozite subterane de gaze naturale proprii, aflate la: Sărmăşel, Cetatea de Baltă (în bazinul Transilvaniei), Bilciureşti, Bălăceanca, Urziceni şi Gherceşti (în zona extracarpatică). Compania mai deţine depozite în asociere la Târgu-Mureş (cu firma Depomureş) şi la Nadeş (cu firma Amgaz). In afară de Rom­gaz, mai există un operator independent de depozite, şi anume GDF SUEZ, acţionarul majoritar al Distrigaz Sud. Compania deţine depozite prin intermediul firmelor Amgaz şi Depomureş. Şi Romgaz, şi Grupul GDF SUEZ vor să-şi majoreze capacităţile de stocare a gazelor. Ambele companii şi-au şi bugetat fondurile necesare pentru îndeplinirea aces­tui obiectiv. Ambele afirmă că o capacitate sporită de depozitare permite aplatizarea, în mod natural, a producţiei de gaze din timpul sezonului rece (când cererea în sectorul comercial şi rezidenţial este maximă) cu cea din timpul verii (când cererea este scăzută), prin preluarea cantităţilor disponibile. Cu alte cuvinte, o liniarizare a producţiei în decursul unui an cu efecte benefice asupra preţului plătit de consumatori. Compania medieşeană a purtat discuţii în acest sens cu ministrul economiei, Adriean Videanu. „Pentru acest an avem un program ambiţios de investiţii şi una dintre priorităţi este dezvoltarea performanţelor depozitelor de înmagazinam. Odată cu realizarea acestor lucrări de investiţii, din punct de vedere energetic România va fi într-o poziţie şi mai bună”, ne spune Marcel Piteiu, directorul Romgaz. După părerea acestuia, depozitele existente în România sunt suficiente, pentru moment, mai trebuie doar maximizată performanţa lor. Totuşi, „dacă guvernul deci­de să creeze un depozit strategic la Roman- Mărgineni, suntem dispuşi să facem acest lucru (…). Valoarea investiţiei în depozitul de la Mărgineni ar fi cuprinsă între 600 milioa­ne euro şi 1,8 miliarde euro, iar furnizori de gaze ar putea fi şi Gazprom, şi alte com­panii”. Depozitul de la Roman-Mărglnenl – despre care se discută încă din 2003 – ar urma să fie construit printr-un joint ven­ture dintre Romgaz şi gigantul rus Gazprom. Capacitatea sa de stocare ar urma să fie de peste două miliarde de metri cubi de gaze furnizate de partea rusă. Discuţiile sunt însă întrerupte, iar proiectul n-a trecut mai de­parte de etapa studiului de prefezabilitate. In acest timp, Grupul GDF SUEZ a preluat iniţiativa şi a încheiat, anul trecut, un acord cu Societatea Naţională a Sării Salrom pentru realizarea realizarea stocare a gazelor în cavităţi saline, primul de acest fel din România. Proiectul ar putea costa grupul franco-belgian de utilităţi până la 300 milioane de euro. Depozitul ar urma să aibă o capacitate anuală de stocare de 200-400 milioane de metri cubi de gaze. Grupul GDF SUEZ mai are în plan extinde­rea capacităţilor de depozitare a gazelor, în perioada 2008-2015, la Amgaz, de la 40 la 300 milioane de metri cubi, şi la Depo- mureş, de la 300 la 600 milioane de metri cubi, Investiţii care vor totaliza circa 100 milioane de euro. Astfel, concernul ar putea opera depozite de înmagazinare a gazelor de 1,3 miliarde metri cubi de gaze, circa jumătate din nivelul de 2,76 miliarde metri cubi al Romgaz. Nici compania din Mediaş nu stă însă pe loc. Investeşte în continuare în extinderea capacităţii de stocare din depozitele pe care deja le operează. în 2009 se vor aloca 150 de milioane de lei pentru creşterea capacităţii de înmagazina­re la depozitul de la Urziceni, care va putea să stocheze anual 300 milioane de metri cubi de gaze. Planul general al conducerii Romgaz, în această direcţie, se întinde pe o perioadă mai lungă şi vizează creşterea capacităţii totale de stocare până la patru miliarde de metri cubi. Cu cei 1,3 miliarde de metri cubi pe care îi va avea Grupul GDF SUEZ, România va avea iarna în depozite stocuri de 5,3 miliarde de metri cubi de gaze. Suficient, spun experţii, să nu ne mai fie teamă de închiderea robinetului de la Răsărit. Consumul anual al ţării noastre este de circa 17 miliarde de metri cubi de gaze, din care 65% producţie internă.