centrala

Consiliul Concurentei a autorizat înfiinţarea complexului energetic Oltenia

Lasă un răspuns

Consiliul Concurenţei a autorizat înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, în urma fuziunii dintre Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, susţine hotnews.ro.

Trei dintre cele patru societăţi comerciale care vor fuziona – Complexul Energetic Craiova S.A., S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A., S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. – vor produce şi vor furniza energie electrică, iar Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A. are ca principal obiect de activitate extracţia şi prepararea cărbunelui inferior, transportul şi comercializarea acestuia.

alergat

Energie din alergare

Lasă un răspuns

Kenianul Anthony Mutua a pus la cale o tehnologie care te ajută să-ţi încarci telefonul mobil în timp ce alergi. Mecanismul său constă în integrarea pe talpa pantofului a unui chip ultrasubţire, realizat din cristale. Potrivit inventatorului, energia apare în momentul exercitării unei presiuni asupra cristalelor, iar încărcarea bateriei telefonului mobil se poate face în două moduri, printr-un cablu subţire sau imediat după mişcare, datorită capacităţii cristalelor de a stoca energia, conform explicaţiilor inventatorului, acordate ziarului kenian „Daily Nation“. Graţie finanţării de către Consiliul National pentru Ştiinţă şi Tehnologie din Kenia, invenţia are şanse mari să fie comercializată la scară mare, la un preţ de circa 45 dolari.

energie-marina-text-2

ENERGIA MARINĂ

Lasă un răspuns

Potenţialul energiei marine este uriaş. Dacă numai 10% din el ar fi folosit pentru generarea de electricitate, ar acoperi o parte semnificativă din necesarul de electricitate la nivel mondial.

Sursele de energie marină posibile şi sistemele de conversie sunt împărţite în trei mari grupuri: 1. Energia mareelor (folosirea potenţialului energetic al diferitelor niveluri ale mării creat de efectul de maree sau utilizând direct energia curenţilor mareici); 2. Energia valurilor (provocată de efectul vântului asupra mării); 3. Energia termală a oceanelor (folosirea unui ciclu termodinamic între temperatura apei de suprafaţă şi temperatura din adâncuri).

În ultimii zeci de ani au fost construite o serie de dispozitive şi echipamente pentru convertirea energiei marine, dar numai câteva dintre ele au devenit prototipuri la scară reală şi au fost gata de testare pe mare. O excepţie este La Rance (Franţa), o uzină electrică ce foloseşte energia mareelor şi care funcţionează de peste 40 de ani. În afara energiei mareelor, alte feluri de energie marină sunt testate, însă unele variante se închid chiar imediat după calculele teoretice. În plus, mai multe decât problemele tehnice sunt cele economice. În ziua de astăzi, costul producerii energiei marine nu poate concura cu cel al energiilor regenerabile sau al celor tradiţionale. Mai mult decât atât, de regulă este dificil să obţii finanţarea proiectului, din pricina riscului de distrugere asociat condiţiilor meteorologice. Cele mai importante tehnologii asociate conversiei energiei marine sunt: energia mareelor (uzinele electrice convenţionale şi cele care strâng energia curenţilor mareici), energia valurilor (tehnologii amplasate pe uscat, la ţărm, dar şi dispozitive în largul mării) şi energia termală a oceanelor prin sisteme de conversie.

ENERGIA MAREELOR

Energia mareelor este reprezentată de energia înmagazinată în ocean, produsă prin combinarea unor efecte: efectul gravitaţional al Soarelui şi Lunii, rotaţia Pământului, diferenţele de adâncimi ale oceanelor, vechile contururi ale continentelor, înclinaţia axei de rotatie a Pământului. Cu câteva secole în urmă, energia mareelor era folosită pentru stocarea apei, folosindu-se energia potenţială prin care se punea în mişcare un sistem de roţi. Primele echipamente din secolul XX au

folosit încă acest sistem, dar energia potenţială a avut o aplicaţie diferită. Apa înmagazinată în timpul fluxului de barajul unui estuar este eliberată pentru a pune în functiune o turbină generând electriciate – este exemplul uzinei La Rance din Franta. Un dezavantaj important al acestui tip de energie este costul mare. Necesită un timp mare de construcţie (între 5 şi 15 ani) şi trebuie luat în seamă şi impactul asupra mediului produs de schimbările regimului hidrodinamic. Alt factor negativ este distanţa mare între uzinele electrice şi utilizator, faptul că necesită linii de transmisie lungi. Avantajul mare îl constituie costul mic de operare şi întreţinere (mai mic de 5%) şi marea disponibilitate (peste 95%), cu un număr mare de grupuri de turbine generatoare. Exemple ale unor astfel de instalaţii sunt Uzina Electrică Kislaya (Kislogubskaya, Marea Albă, Rusia), ce utilizează o turbină de 0,4 MW şi a început să funcţioneze ca uzină pilot în 1968. Este cea de-a doua uzină în lume de acest fel. Altă centrală este plasată pe coasta de est a Canadei, la estuarul fluviului Annapolis, la Bay of Fundy, unde turbina a început să funcţioneze în 1984. Toate aceste aspecte nefavorabile determina multe ţări să nu investească în asemenea uzine.

ENERGIA VALURILOR

Valurile oceanelor sunt produse de efectul vântului (datorită energiei solare) ce suflă la suprafaţa apei. Valurile se deplasează cu o viteză ce depinde de lungimea de undă, deci nu există perfecţiune în mersul valurilor. Amplitudinea, energia şi direcţia de deplasare a valurilor variază pe parcursul anului. Energia unui val depinde de direcţia de deplasare, adâncimea mării, etc. şi este direct proporţională cu pătratul amplitudinii şi cu perioada cu care se deplasează. O perioadă mare (7-10 s) cu o amplitudine de 2 m poate avea mai mult de 40-50 kW/m. La fel ca multe alte energii regenerabile, energia valurilor nu este egal distribuită pe glob – între 30 şi 60 grade latitudine, în ambele emisfere, este localizată cea mai mare densitate de energie.

ENERGIA TERMALĂ A OCEANELOR (OTEC)

Energia termală a oceanelor are în vedere ciclul termodinamic între temperaturile reci ale apei din adâncuri şi apa caldă de la suprafaţă. Se estimează că întreaga cantitate de energie solară absorbită anual de către oceane este echivalentă cu de 4.000 de ori cererea de energie la nivel mondial pe aceeaşi perioadă. Principala problemă în ce priveşte acest gen de energie regenerabilă este că diferenţa de temperatură între apa caldă şi cea rece să fie de cel puţin 20 grade Celsius. Cu cât este mai mare diferenţa de temperatură, cu atât mai bine, iar această cerinţă poate fi satisfăcută doar în zonele tropicale şi ecuatoriale pe tot parcursul anului. Eficienţa sistemelor care utilizează energia termală este destul de redusă. Conversia ideală ce foloseşte ciclul termodinamic între 26°C şi 4°C este doar de 8% şi, din cauza pierderilor, ajunge în final la 3-4% eficienţă. În afară de dificultăţile amintite, sunt necesare sisteme de conducte lungi, care să transporte apa rece de la 1.000 m adâncime, poate chiar mai mult. Totuşi, sistemele OTEC pot fi folosite şi pentru producerea de apă rece, producerea de hidrogen, mări cultura şi desalinizarea apei. De aceea, în unele insule, această metodă ar putea fi o alternativă faţă de energia convenţională. Există două sisteme de conversie a energiei termale, cicluri deschise (experimentat la Natural Energy Laboratory of Hawaii) şi cicluri închise (insula Nauru).

poza2

1989-Începutul reciclării materialelor plastice

Lasă un răspuns

Procedura de confecţionare a plasticului a fost descoperită de către Alexander Parkes, în 1862, la Londra. Derivat din celuloză, acest material putea fi încalzit şi turnat în mii de modele, care îşi păstrau forma după răcire, şi se comporta asemenea cauciucului, la un cost mult mai mic. După mai bine de un secol de la descoperire, lumea avea să-şi pună problema găsirii unei strategii globale de refolosire a plasticului, pentru a economisi resursele de materii prime şi a salva ecosistemul planetar.

Prin reciclare se înţelege reintroducerea materialelor (deşeurilor) înapoi în ciclul de productie, pentru a putea fi remodelate şi refolosite. Dar, în ciuda aparenţelor, ideea nu este apanajul epocii moderne. Refolosirea s-a practicat încă din epoca preindustrială, când în Europa se colectau resturile de la prelucrarea bronzului şi a altor metale preţioase, pentru a fi retopite. În zonele cu mare consum de lemne şi cărbuni, cenuşa şi praful rămase după ardere erau adunate şi folosite la fabricarea cărămizilor pentru construcţii. Mai târziu, conflictele armate, mai ales cele două războaie mondiale, au generat o acută lipsă de resurse, de la metal şi sticlă la material plastic şi hârtie, iar reciclarea a luat un avânt considerabil. Guvernele ţărilor implicate în război au lansat campanii extinse pentru ca oamenii să colecteze şi să doneze plastic şi alte materiale refolosibile, iar după terminarea conflictului, ţările care aveau un deficit serios de materii prime, precum Japonia, au continuat pe scară largă aplicarea de astfel de programe pentru a-şi conserva resursele.

O LUME ÎNTREAGĂ RECICLEAZĂ

Anii ’70 au dat un alt impuls serios eforturilor de reciclare a maselor plastice şi a celorlalte materiale, în ţările industrializate, efort datorat creşterii globale a costurilor energetice (reciclarea foloseşte doar câteva procente din energia necesară producţiei primare a acestor materiale). Statele Unite dau un prim exemplu şi adoptă, în 1977, „Clean Water Act“, iar ulterior, în 1973, oraşul Berkley din California lansează pe scară extinsă primele programe de colectare, ridicând lunar deşeurile din gospodării. Iniţial erau adunate doar cele de hârtie, însă, după un timp, proiectul s-a extins şi la deşeurile de material plastic şi metal. Un incident legat de reciclarea şi depozitarea deşeurilor, în care comunitatea a jucat rolul principal, şi care a grăbit cotitura decisivă ce va avea loc în acest domeniu, s-a petrecut în 1987, când barjei „Mobro“, ce transporta deşeuri de plastic şi hârtie din New York în Carolina de Nord, i s-a interzis descărcarea. Barja cu deşeuri a fost direcţionată către Belize unde, la fel, i s-a refuzat intrarea în port, barja ajungând în cele din urmă înapoi în New York, loc în care încărcătura a fost incinerată.

1989 – STRATEGIE PE TERMEN LUNG

Finalul anilor ‘80 este considerat punctul de început al reciclării deşeurilor de material plastic şi de alte origini, atât prin implicarea materială şi legislativă a statului, cât şi prin favorizarea intensă a companiilor private de colectare şi reciclare. Iniţierea eforturilor avut loc în 1989, când tot oraşul californian Berkeley a interzis folosirea polistirenului la fabricarea casoletelor în care reţeaua McDonald’s păstra hamburgerii calzi. Interdicţia a generat aproape instant un efort comun al marilor companii producătoare de materiale plastice, pentru a demonstra că plasticul poate fi recuperat şi reciclat. Astfel că, 10 ani mai târziu, apăruseră, la nivelul Statelor Unite, aproape 1.700 de companii specializate în reciclarea industrială a materialelor plastice. Nici Europa nu a ramas în urmă şi, la 14 septembrie 1989, Comisia Comunităţilor Europene prezintă Consiliului şi Parlamentului European „Strategia comunitară pentru gestiunea deşeurilor“, un raport crucial pe baza căruia Consiliul Europei adopta, câteva luni mai târziu, Rezoluţia nr. 90 privind politica ţărilor comunitare în materie de deşeuri. Este actul care a fixat cadrul legal şi obiectivele pe termen lung pentru reciclarea maselor plastice şi a celorlalte tipuri de deşeuri. Este momentul în care se stabilesc politici eficiente pentru reutilizarea deşeurilor de mase plastice, pentru prevenirea la sursă a producerii deşeurilor, dar şi pentru eliminarea sigură, fără risc ecologic, a celor pentru care nu există o altă solutie de valorificare.

1997-2000 PERSPECTIVE DURABILE

În următorii ani, îndeosebi în 1997, Consiliul Europei şi Agenţia Europeană pentru Mediu introduc, prin câteva Rezoluţii, sistemul comunitar de etichetare ecologică, în special pentru ambalajele din plastic, şi promovează al V-lea „Program Comunitar de acţiune în domeniul mediului“, pentru perioada 1998-2000, intitulat „Către o dezvoltare durabilă“. Acesta stabileşte responsabilitatea fiecărui stat membru de a asigura o infrastructură corespunzătoare normelor comunitare şi a unei reţele de instalaţii care să asigure reciclarea, tratarea şi reducerea mişcării deşeurilor plastice. În legătură cu principiile strategice, sunt reconfirmate, prin legislaţia iniţiată în acelaşi an de cotitură,1989, principiile comunitare de bază ale „Programului celor trei R“: recuperare, reciclare, revalorificare“.

img0

Masdar/Abu Dhabi-Primul oraş funcţionabil pe bază de energie verde din lume

Lasă un răspuns

În limba arabă, „masdar“ înseamnă origine. Oraşul cu acest nume este o aşezare urbană eco şi un centru de excelenţă în domeniul cercetării şi implementării tehnologiilor verzi,  oferind locuitorilor săi un standard de viaţă ridicat, cu un impact minim asupra mediului.

Proiectul Masdar City a fost demarat în 2006 şi are ca termen de finalizare anul 2025. Situat la 17 km de capitala Abu Dhabi, are o suprafaţă de 6 km2. Numărul locuitorilor va ajunge la 40.000 la finalul proiectului şi va găzdui sute de firme, în special din domeniul cercetării energiilor regenerabile şi tehnologiilor verzi şi al comerţului cu produse eco, oferind peste 70.000 de locuri de muncă. În acest moment, sunt finalizate cele şase clădiri ale „Institutului Masdar de Ştiinţă şi Tehnologie (MIST)“, dezvoltat în parteneriat cu „Massachusetts Institute of Technology“ din SUA. Până la sfârşitul lui 2012 se estimează să mai fie finalizate prima clădire comercială a oraşului şi sediul sucursalei Siemens din Orientul Mijlociu. Studenţii şi profesorii institutului sunt primii locuitori ai oraşului, iar în anul şcolar 2010-2011, MIST a avut 132 de studenţi din 32 de ţări. Educaţia este predominant practică, orientată spre cercetări legate de schimbările climatice şi tehnologiile verzi. Multe din rezultatele cercetărilor sunt testate direct în oraş.

ARHITECTURA

Planul general al oraşului a fost realizat de firma britanică Foster&Partners şi au fost analizate cu mare atenţie condiţiile climatice ale locului. Astfel, Masdar va fi înconjurat de un zid perimetral care să împiedice vântul fierbinte să intre în oraş. Clădirile sunt orientate în raport cu soarele, străzile înguste, caracteristice oraşelor arabe, şi trotuarele umbrite fac ca, de exemplu, la orele amiezii, temperatura pe strazile din Masdar să fie cu până la 20oC mai mică decât cea de pe străzile din Abu Dhabi. Un turn înalt de 45 m va capta briza şi o va transmite pe străzile oraşului, asigurând ventilarea acestuia. Clădirile, cu o arhitectură modernă sau inspirate de tradiţia arabă, sunt astfel proiectate încât să utilizeze cu 54% mai puţină apă şi cu 51% mai puţină electricitate decât cele similare. Fiecare clădire va avea în dotare sisteme inteligente de monitorizare a consumului şi care vor permite intervenţia în cazul luminilor uitate aprinse, de exemplu.

Materialele de construcţie folosite sunt atent alese, pentru a avea un impact mai mic asupra mediului. Astfel, cimentul obişnuit este înlocuit cu beton ecologic, grinzile de susţinere sunt fabricate în întregime din oţel reciclat, panourile de aluminiu folosite la faţadele clădirilor conţin, în proporţie de 90%, aluminiu reciclat, iar vopseluri sunt pe bază de apă, fără compuşi organici volatili care să dăuneze sănătăţii.

ENERGIA

În prezent, Masdar este alimentat în întregime cu energie solară. O uzină fotovoltaică de 10 MW, construită pe o suprafaţă de 22 hectare, este deja operaţională, fiind şi cea mai mare uzină din Orientul Mijlociu. Ea alimentează clădirile MIST, administrative şi activităţile curente de construcţie din oraş. Acoperişurile institutului sunt acoperite cu panouri solare ce produc 1MW suplimentar de energie, furnizând astfel aproximativ 20% din necesarul total de energie al clădirilor. Specialiştii vor ca în exteriorul oraşului să fie instalate centrale eoliene cu o capacitate de 20 MW energie. În plus, se intenţionează ca Masdar să găzduiască cea mai mare uzină de electricitate pe bază de hidrogen din lume.

APA

Apa folosită în oraş este obţinută prin prelucrarea apei mării într-o uzină de desalinizare alimentată de energia solară. Pentru că se doreşte un consum cât mai mic, se folosesc o varietate de tehnologii şi un sistem de conducte foarte eficient, dispozitive de măsurare performante, care informează consumatorii despre consum şi care identifică pierderile din sistem. Apa reziduală este reciclată şi folosită la îngrijirea spaţiilor verzi.

TRANSPORTUL

Oraşul va fi legat de Abu Dhabi prin linii de metrou. Nici o maşină pe bază de combustibili fosili nu va avea acces în oraş. Nivelul stradal va fi exclusiv pietonal, străzile umbroase fiind destinate încurajării mersului pe jos. Reţeaua de transport va fi subterană şi va cuprinde mijloace de transport în comun, de genul autobuzelor şi tramvaielor electrice, pe bază de baterii alimentate de panouri solare. Sistemul public de transport este conceput în aşa fel încât nici o locaţie să nu fie la mai mult de 200-300 metri de o staţie.

DEŞEURILE

Masdar doreşte să fie primul oraş în care deşeurile sunt reduse la zero. Fiecare clădire va avea spaţii speciale pentru diferitele tipuri de deşeuri, sortarea lor făcându-se încă din această fază. Deşeurile biologice vor fi utilizate pentru crearea de îngrăşământ sau biocombustibil, iar cele de natură industrială vor fi reciclate sau reutilizate de cât mai multe ori posibil.

Green nature landscape with planet Earth

Directiva UE: 20% energie regenerabilă în 2020

Lasă un răspuns

În martie 2007, Uniunea Europeană a adoptat o nouă politică în legătură cu energia regenerabilă şi a fixat drept ţintă obţinerea a minimum 20% din necesarul energetic UE din surse regenerabile, până în anul 2020.

Prin procentul vizat de 20% se vor reduce emisiile de CO2 cu 600-900 de milioane de tone pe an şi se va reduce consumul de combustibil fosil cu 200-300 de milioane de tone pe an, conform Comisiei Europene. În acelaşi timp, în urma acestei decizii, în final, vor crea un milion de locuri de muncă. Pentru a atinge această ţintă, Comisia Europeană a elaborat o serie de noi directive ce vizează atât industria energetică, cât şi regimul construcţiilor publice şi private. Obiectivele politicii energetice europene sunt sintetizate în forma 20-20-20 („Energie-Schimbari climatice”) şi se referă la:

1. Scăderea cu 20% a consumului de energie din combustibili fosili prin adoptarea de măsuri de eficientizare şi economisire a utilizării consumului energetic, precum izolarea termică a clădirilor sau utilizarea de becuri economice;

2. Producere a minimum 20% din necesarul de energie prin folosirea de resurse regenerabile;

3. Atingerea primelor două obiective până în anul 2020 şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice.

Deoarece, la nivelul UE, peste 40% din energia curentă e utilizată de către construcţii (rezidenţiale, publice şi industriale), UE a emis o directivă şi în legătură cu performanţa energetică a construcţiilor. Astfel, clădirile vor fi evaluate şi vor primi un certificat de eficienţă energetică obligatoriu în orice contract de vânzare-cumpărare de imobile. Mai mult, utilizarea de soluţii de eficientizare energetică va fi obligatorie pentru autorizarea tuturor construcţiilor noi sau în cazul renovării construcţiilor existente. Această directivă propune un sistem de calculare a taxelor şi impozitelor în funcţie de performanţă energetică a clădirii, asemenea sistemului de taxare a autovehiculelor în funcţie de gradul lor de poluare.

CUM SE VA ATINGE ACEST OBIECTIV UE?

Pentru că este vorba de creşteri substanţiale în toate cele trei sectoare ale energiei regenerabile: electricitate, încălzire şi răcire şi transport, succesul acţiunii presupune un efort concentrat din partea tuturor guvernelor statelor UE, a industriei şi a publicului. Încă din anii ‘80, UE sprijină energia regenerabilă prin intermediul politicilor, al legislaţiei, al finanţărilor şi al cercetării, devenind astfel un lider mondial în domeniul energiilor regenerabile, sector devenit important şi din punct de vedere economic. Conform www.scribd.com, energia regenerabilă în UE înregistrează o cifră de afaceri de 30 miliarde euro şi oferă 350.000 de locuri de muncă. Pe măsură ce tehnologiile s-au dezvoltat, unele forme de energie, mai ales cea eoliană, au cunoscut o utilizare mai intensă. Dar dezvoltarea nu s-a manifestat egal în UE, iar energiile regenerabile reprezintă doar o pondere mică din totalul mixului energetic al UE în comparaţie cu dominaţia gazului, petrolului şi cărbunelui. Deoarece costurile externe ale combustibililor fosili, precum impactul asupra mediului, nu sunt luate în totalitate în considerare, energiile regenerabile nu sunt deocamdată competitive cu sursele conventionale de energie.

ENERGIA SOLARĂ, SOLUŢIA SALVATOARE

Chiar dacă UE deţine prima poziţie în ceea ce priveşte utilizarea energiei solare, asigurând 65% din producţia mondială de energie de acest tip, la nivel global, mai puţin de 1% din energia folosită este de provenientă solară, în special din cauza costurilor mai ridicate şi a naturii sale intermitente comparativ cu energia convenţională. Dintre ţările Uniunii Europene, Germania şi Spania sunt cele mai avansate în dezvoltarea şi utilizarea energiei solare. Aceste ţări au investit masiv în dezvoltarea tehnologiilor solare şi au implementat un sistem de subvenţii publice pentru stimularea producătorilor de energie solară. Spre exemplu, Germania subvenţionează energia solară plătind pentru aceasta un preţ mai mare decât preţul de comercializare pe piaţă. Această politică se aplică inclusiv producătorilor domestici care, prin instalarea de panouri fotovoltaice, produc un surplus de energie ce este apoi directionat către reţeaua energetică naţională. Totuşi, datorită inovaţiilor tehnologice şi dezvoltării de „ferme solare“, costul de producţie a energiei solare a scăzut substanţial, apreciindu-se că până în 2030 energia solară va reprezenta 7% din consumul energetic global.

STRATEGIA DIN ROMÂNIA

Profilul energetic complex al ţării noastre face ca toate măsurile UE să devină importante. În acest sens, România a considerat că este necesar să se implice şi să promoveze proiecte precum gazoductul Nabucco, interconectorul AGRI, oleoductul PEOP. De asemenea, se doreşte să se accentueze rolul Mării Negre pe harta energetică a UE, prin prisma atuurilor multiple ale acestui bazin (rezerve potenţiale de hidrocarburi, poziţionare pe ruta transportului hidrocarburilor caspice, platformă de cooperare în domeniul energiilor regenerabile între ţările riverane).

UE este cel mai mare importator de energie din lume, cu un import de circa 50% din necesarul de energie. În acest context, asigurarea securităţii energetice este un obiectiv prioritar al Uniunii Europene, accentuat mai ales după „crizele gazului” determinate de conflictul comercial dintre Rusia şi Ucraina din 2006 şi 2009.

REALIZAREA SECURITĂŢII ENERGETICE A UE ARE MAI MULTE DIMENSIUNI:

•Diversificarea surselor şi rutelor de transport al gazului natural (26% din consumul de gaz al Uniunii provine din Rusia);

•Interconectarea ţărilor UE până în 2015, astfel încât nici un stat membru să nu mai ramână izolat în situaţii de criză;

•Scăderea dependenţei de sursele convenţionale prin: creşterea ponderii energiilor regenerabile în producţie şi consum şi creşterea eficienţei energetice;

•Dialogul consolidat cu furnizorii cheie ai Uniunii, actuali şi de perspectivă.

•O abordare comună pentru energie a aparut, embrionar, în 1996/1997 (primul Pachet Energie-Piaţa Internă). Paşii determinanţi în consolidarea unei politici energetice comune a UE sunt, însă, relativ recenţi, respectiv:

•Adoptarea pachetului de ţinte 20-20-20 la Consiliul European din 2007 (creşterea cu 20% a eficienţei energetice, reducerea cu 20% a emisiilor de gaz cu efect de seră şi creşterea cu 20% a ponderii energiei regenerabile);

• Înscrierea în Tratatul Lisabona, pentru prima dată, a unei baze juridice pentru politica energetică comună, în articolul 194. Obiectivele politicii energetice comune sunt: competitivitate, securitatea aprovizionării şi sustenabilitate;

•Prezentarea a două Comunicări de referinţă de către Comisia Europeană, în noiembrie 2010: „Strategia Energetică a UE 2020” şi „Infrastructura energetică prioritară la orizontul 2020 şi ulterior”;

•Organizarea unui Consiliu European dedicat Energiei (şi inovării), la 4 februarie 2011;

•Elaborarea unui Plan de Acţiune pentru interconectări Nord-Sud în Europa Centrală şi de Sud-Est, regiune cu vulnerabilitate aparte la fluctuaţiile în aprovizionarea cu energie (februarie-noiembrie 2011);

•Lansarea unui exerciţiu vizionar pentru energia Uniunii la orizontul 2050 (elaborarea Foii de Parcurs pentru Energie 2050 – exerciţiu în curs de derulare).

PLANURILE COMISIEI EUROPENE CU PRIVIRE LA ENERGIA REGENERABILĂ PÂNĂ ÎN 2020:

•Energiile regenerabile vor produce cantităţi tot mai mari de electricitate în următorii ani. Conform previziunilor, producţia de electricitate se va tripla în perioada 2004-2020.

•Încălzirea regenerabilă înregistrează o creştere, producţia previzionată urmând să crească în mod constant până în 2020.

•Producţia crescută de energie regenerabilă a început să aducă beneficii semnificative pentru mediu, printre care se află evitarea a sute de milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an.

conducte-gaze

GDF SUEZ Energy România – proiect de modernizare a reţelei de gaze naturale în Bucureşti

Lasă un răspuns

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a aprobat un contract de finanţare pentru implementarea unui proiect al GDF SUEZ Energy România în capitală. Acesta are în vedere modernizarea reţelei de gaze naturale şi creşterea capacităţii tehnice a sistemului de distribuţie de gaze naturale din Bucureşti prin dezvoltarea reţelei de medie presiune. Valoarea totală a contractului este de 65,94 milioane lei, iar proiectul se încadrează în axa prioritară 4, „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice“. Prin implementarea acestui proiect se va extinde reţeaua de distribuţie a gazelor în Bucureşti, urmând a fi construite 16 noi tronsoane de conducte, în lungime totală de 70,4 km. Astfel, lungimea totală a reţelei modernizate, de medie presiune, va fi de 395,75 km.

goana-dupa-petrol-mai-acerba-ca-niciodata-fff17_article-main-image

Remodelarea strategiilor – ce fac companiile energetice la sfârşitul superciclului materiilor prime

Lasă un răspuns

Strategiile de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale coloşilor energetici au suferit modificări majore în ultimii ani, ca urmare a efectelor crizei economiei globale, dar şi a importanţei tot mai mari acordate mediului înconjurător.

De la strategiile de marketing orientate către creşterea consumului energetic şi, prin urmare, a consumului de resurse energetice, companiile multinaţionale au abordat în ultima perioadă cu mai mare atenţie problema eficienţei energetice şi a managementului energetic pentru consumatori. Criza economică a readus în actualitate importanţa gestionării eficiente a resurselor energetice şi limitarea costurilor energetice de producţie. Intensitatea energetică a devenit, pentru economiile dezvoltate, obiectiv de importanţă strategică pentru supravieţuirea unor domenii industriale de interes naţional. La toate acestea s-a adaugat escaladarea preţurilor resurselor energetice în perioada de boom economic, între anii 2002-2008, an în care preţul petrolului a atins maximul istoric de 147 dolari/baril. Dar tocmai această scumpire a resurselor, ajunsă la apogeu, pare să fie cea care va da semnalul pentru revenirea pe trend crescător a economiei globale.

PREŢUL PETROLULUI LA NIVEL MONDIAL

Analiştii băncii americane Morgan Stanley susţin, într-un amplu material publicat de „Financial Times“, că „atunci când preţurile ating pragul în care consumul de petrol reprezintă 6% din Produsul  Intern Brut, cererea scade, iar creşterea stagnează. Economia mondială a atins acest prag chiar înainte de scăderea recentă a preţurilor materiilor prime“. Ruchir Sharma, analist la Morgan Stanley, citat de „Financial Times“ consideră că scăderea preţurilor petrolului la nivel mondial reprezintă începutul unei schimbări majore în economia globală şi sfârşitul „superciclului materiilor prime“, ceea ce va aduce probleme pentru marii producători de materii prime. Banca se aşteaptă ca balonul materilor prime să facă implozie, astfel că preţurile petrolului la nivel mondial se vor reduce, în timp ce creşterea economică va accelera. Acest proces va dura aproximativ 20 de ani, iar apoi se va intra într-o nouă decadă de scumpire a petrolului.

Frenezia materiilor prime a dus la dezvoltarea unei noi industrii a fondurilor de investiţii care le-a permis chiar şi oamenilor de rând să tranzacţioneze materii prime. Suma totală investită în fondurile care tranzacţionează materii prime a crescut mai mult decât dublu în ultimii cinci ani, la peste 400 miliarde dolari anul trecut. „Implozia bulei speculative a materiilor prime a avut un impact mai mare decât cea a «dotcom». În timp ce creşterile preţurilor acţiunilor impulsionează în general economia, preţurile materiilor prime, precum cele ale petrolului, reprezintă costuri pentru companii şi pentru consumatori, iar economia scade“, a concluzionat Ruchir Sharma.

GOANA DUPA PETROL

Cu alte cuvinte, companiile energetice multinaţionale vor avea vânzări mai mici ca valoare la vânzări cantitative egale, prin modificarea preţurilor pe pieţele internaţionale. Asta nu înseamnă însă că cifra de afaceri a companiilor din sectorul energetic este ameninţată în vreun fel, deoarece, potrivit Agentiei Internaţionale pentru Energie (AEI), omenirea va avea nevoie de şi mai mult petrol – îndeajuns ca să determine consumul global să urce cu 35% pâna în 2030. Goana după petrol va fi doar o parte din problema energetică. Cererea totală pe plan mondial – care include petrol, cărbune, gaze naturale, energie nucleară, dar şi cea produsă din surse regenerabile (eoliană, solară său hidro) – este previzionată să se majoreze cu 65% în următoarele două decenii, potrivit AEI.

Asta înseamnă că scăderea preţurilor pentru resursele energetice primare va funcţiona doar în tandem cu creşterea cererii de resurse, ceea ce contravine oarecum regulilor economice elementare. De obicei, evoluţiile sunt inverse, cererea în creştere determină preţuri în creştere, iar cererea în scădere determină diminuarea producţiei pentru stabilizarea preţurilor. Cam în acest fel a funcţionat piaţa energetică în ultimii 40 de ani. Dar în ultimii doi ani, începând cu sfârşitul lui 2010, priorităţile au fost inversate. Oportunităţile vin din zona serviciilor pe care companiile energetice le dezvoltă pentru clienţii proprii şi prin care reduc ponderea producţiei în totalul cifrei de afaceri realizată de companii. „Începând din 2005, dar cu o tendinţă netă de accelerare din 2009, zona serviciilor prestate clienţilor marilor companii energetice a crescut cu o medie anuală de 1,7% din cifra de afaceri. În 2011, estimările noastre indică un salt de 2,23%, ceea ce arată clar orientarea strategiilor către diversificarea portofoliului de servicii oferite aceluiaşi client, care achizitionează şi resursele energetice, dar şi serviciile conexe de la acelaşi furnizor“, se arată într-o analiză realizată de compania de consultanţă KPMG Europe despre cele mai dezvoltate 30 de economii de pe glob. În acest context, analiza specialiştilor KPMG arată că miza afacerilor energetice se transferă treptat din zona consumului de resurse într-o zonă mult mai complexă, a eficienţei energetice la care poate ajunge consumatorul final prin serviciile prestate de compania furnizoare.

shutterstock_133947317

Finanţările europene pentru eficienţa energetică –soluţia optimă pe timp de criză

Lasă un răspuns

BERD şi Uniunea Europeană au finanţat 88 de proiecte de eficienţa energetică, în valoare totala de 60 milioane de euro, prin programul Facilitate de Finanţare pentru Eficienţa Energetică (EEEF), derulat în perioada martie 2009 – martie 2012 pentru companiile româneşti. Finanţările au fost oferite prin şase banci comerciale, pe baza studiilor realizate de Tractebel Engineering, în calitate de consultant tehnic.

România importa anual aproximativ 38% din necesarul de resurse energetice primare, în timp ce potenţialul de creştere a eficienţei energetice este de aproximativ 35%. Practic, dacă se va acţiona serios în sensul reducerii risipei de energie, dependenţa de importuri s-ar putea transforma într-o măsură ce ar viza mai mult câştigurile financiare şi mai puţin securitatea aprovizionării cu energie. Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică ne-au obişnuit cu o creştere a costurilor aferente consumului de resurse energetice primare direct proporţională cu creşterea Produsului Intern Brut. Doar în ultimii trei ani ritmul de creştere a costurilor cu energia consumată a fost mai lent decât creşterea PIB, ca urmare a acţiunilor de eficientizare a consumurilor energetice în sectoarele industriale energofage. Specialiştii consideră însă că este necesară o „decuplare totală“ a evoluţiei consumului de energie în raport cu PIB-ul şi recomandă ca soluţie energia din surse regenerabile. Creşterea eficienţei energetice şi a ponderii surselor regenerabile va duce la reducerea importurilor de energie şi, mai ales, la crearea de locuri de muncă. Potenţialul este destul de mare. Au fost făcuţi paşi importanţi, dar nu ş-au facut suficiente proiecte privind eficienţa energetică. În perioada de criză economică prin care trece România, investiţiile guvernamentale în reabilitarea termică a clădirilor şi susţinerea logistică a proiectelor de producţie a energiei regenerabile, dar şi a echipamentelor necesare pentru a obţine astfel de energie ar putea crea mii de locuri de muncă, în timp ce balanţa comercială externă a României s-ar putea echilibra prin reducerea importurilor de resurse energetice primare.

PROGRAMUL EEEF – UN SUCCES CU PROIECTE ÎN VALOARE DE PESTE 95 MILIOANE DE EURO

Programul de finanţare oferit de BERD în parteneriat cu UE, a cărui consiliere tehnică a fost asigurată de compania Tractebel Engineering, s-a dovedit un succes prin realizarea unor proiecte de eficienţă energetică în valoare totală de 95,3 milioane euro, din care finanţările programului au fost de 60,28 milioane euro, iar granturile au depăşit 9 milioane de euro. Consultanţa tehnică a fost oferită gratuit de compania Tractebel Engineering, în baza acordurilor cu instituţiile ce asigură finanţarea.

Pentru acest program de finanţare, companii eligibile din agricultură şi industrie au aplicat pentru:

• Investiţii în echipamente ce aduc minimum 20% economii de energie;

• Reabilitarea cazanelor (automatizări, economizoare, arzătoare, izolaţii);

• Îmbunătăţirea proceselor tehnologice (rezultând economii de energie);

• Îmbunătăţirea transportului şi distribuţiei aburului (recuperarea condensului);

• Recuperarea căldurii din procese tehnologice;

• Automatizări şi sisteme de control;

• Variatoare de turaţie, convertizoare de frecvenţă etc.;

• Sisteme de management energetic;

• Investiţii în reabilitarea clădirilor

– minimum 30% economii de energie;

• Reabilitarea termică a halelor industriale, sediilor administrative, fermelor, hotelurilor etc.;

• Sisteme eficiente de iluminat;

• Înlocuirea cazanelor vechi cu cazane performante;

• Sisteme de producere combinată a energiei (co- sau tri-generare).

ROSEFF – NOUA FACILITATE DE FINANŢARE UE-BERD DIN 2012

Începând cu anul 2012, pentru următorii trei ani, a fost lansat un nou program de finanţare pentru eficienţa energetică – Facilitatea de finanţare pentru eficienţa energetică şi regenerabilă – ROSEFF, program destinat IMM-urilor cu o cifră de afaceri mai mică de 50 de milioane de euro şi un număr de maximum 249 de angajaţi.

Scopul constă în finanţarea proiectelor de:

• Eficienţă energetică;

• Regenerabile: micro hidro, eoliene, solare, biomasă;

• Clădiri: administrative, comerciale şi rezidenţiale;

• Buget: 60 milioane euro;

• Clienţi eligibili: IMM (<250 angajaţi şi <50 milioane euro cifra de afaceri);

• Consultanţa tehnică: gratuită pentru aplicanţi;

• Valoare maximă a împrumutului: 1 milion euro;

• Grant: 0,10% – 15% în funcţie de proiect;

• Durata facilităţii: 36 luni.

Consultantul tehnic pentru acest proiect este tot compania Tractebel Engineering. Reprezentanţii companiei au schiţat şi o fişă a etapelor ce trebuie parcurse pentru obţinerea unei astfel de finanţări, pentru a exemplifica uşurinţa cu care orice firmă interesată poate obţine finanţare pentru eficienţa energetică.

Etapele finanţării:

1. Discuţie cu Tractebel Engineering şi cu banca participantă

• Clientul discută eligibilitatea tehnică a proiectului şi respectiv eligibilitatea financiară a companiei;

2. Scrisoare de Angajament (o pagină)

• Clientul o semnează şi o trimite la Tractebel Engineering şi la bancă;

3. „Green Light“ de la banca participantă;

• Green Light = acord de principiu în vederea finanţării clientului trimis la Tractebel Engineering

4. Studiu tehnico-economic (gratuit) elaborat de Tractebel Engineering

• „Rational Energy Utilisation Plan“ (REUP) + Auditul Energetic (dacă este necesar)

5. Împrumut semnat de client cu banca participantă;

6. Investiţie în eficienţă energetică implementată de client

7. Realizarea investiţiei şi implementarea măsurilor de eficienţă energetică recomandate în REUP etc.

8. Verificare implementare proiect

• Raport de verificare de la consultantul verificator (MWH)

9. Grant UE de 15%

II-Timis

Managementul energetic – o investiţie mică pentru o piaţă concurenţială mare

Lasă un răspuns

Consumul de energie a devenit – prin prisma constrângerilor impuse pe piaţa concurenţială de criza economică actuală – un factor de competitivitate pentru orice consumator de energie care are costuri mai mari de 2% din total în procesul de producţie. Dacă până în anul 2008, în România se utiliza la scară largă metoda ascunderii pierderilor energetice în costuri şi transferarea acestora cumpărătorilor de produse, în prezent procesele de restructurare şi reorganizare ale producţiei au inclus şi aspecte legate de managementul energetic şi eficienţa energetică a companiilor.

Piaţa serviciilor energetice în România a înregistrat până în anul 2011 un proces uşor evolutiv, urmat de stagnare şi apoi regres pe parcursul anului trecut. Valoarea totală a pieţei serviciilor energetice în anul 2011 se poate aprecia din volumul total al pierderilor energetice (de circa 9 milioane tone echivalent petrol), care ar putea fi „abordat“ pe baza Programului Naţional de Acţiune de creştere a eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020. Aceasta reprezintă obligaţia României ca stat membru al Uniunii Europene. O estimare a valorii anuale a pieţei serviciilor energetice ar putea fi de circa 28-32 milioane de euro.

Această piaţă este sensibil rămasă în urmă comparativ cu cea a ţărilor cu economii dezvoltate din Uniunea Europeană. Motivul principal îl constituie importanţa redusă şi lipsa de interes arătată de autorităţile centrale pentru reducerea pierderilor energetice în economie, în special în sectorul public. Legislaţia actuală este susceptibilă de multe îmbunătăţiri privind serviciile energetice, între care reînfiinţarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei şi consolidarea acesteia sub aspect financiar, penalizări mult mai mari pentru consumatorii industriali care nu efectuează auditurile energetice, promovarea acordurilor voluntare industrie-guvern/ARCE pentru reducerea consumurilor energetice, încurajarea conceptului „managementul utilizării energiei“ (DSM) şi a companiilor de servicii energetice (ESCO), stimulente financiare şi fiscale în favoarea eficienţei energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie, măsuri pentru refacerea sistemului de cogenerare şi de alimentare centralizată cu energie termică a oraşelor.

Sectorul privat al economiei a reacţionat mai rapid şi o mare parte din companii au demarat procese de audit energetic, prin care să poată reduce costurile şi să poată menţine produsele companiei pe o piaţă ce se confruntă cu o acută lipsă de lichidităţi financiare. Principiul ce a motivat administratorii companiilor private în acest demers a avut în vedere faptul că orice investiţie în economisirea de energie va fi amortizată, pentru ca preţul la energie va creşte considerabil în timp. Pentru companiile ce activează pe pieţe concurenţiale, în special în industrii energofage, precum siderurgia, metalurgia sau industria constructoare de maşini, managementul energetic nu mai este de mulţi ani un secret. Dar criza economică mondială şi interesul pentru protecţia mediului manifestat tot mai intens la nivel mondial au extins necesitatea aplicării managementului energetic în toate domeniile economice. Practic, orice companie ale carei costuri energetice depăşesc 2% din costurile totale de producţie poate găsi o motivaţie argumentată pentru reducerea acestor costuri în evoluţia generală a pieţei. Mai mult, controlul costurilor energetice a devenit esenţial şi pentru instituţiile bugetare sau pentru monopoluri de stat, prin prisma economiilor financiare şi a factorilor de mediu.

CE ESTE MANAGEMENTUl ENERGETIC ŞI DE CE E NECESAR?

Managementul energetic al companiilor are la bază un principiu economic esenţial pentru activitatea economică şi anume maximizarea profiturilor prin reducerea costurilor de producţie. Managementul energetic presupune un proces de conducere a sectorului energetic din companie, utilizând echipamente şi tehnici avansate de măsurare pentru monitorizarea modului în care este utilizată energia. Organizaţia Internaţională de Standardizare a elaborat un standard internaţional pentru sistemele de management energetic – ISO/PC 242 Managementul Energiei – sistem similar ISO 14001 aplicat sistemelor de management de mediu sau ISO 9001 în cazul managementului calităţii. Interesant este faptul că tot conceptul de „sistem de management“ pe care s-au construit standardele ISO 9001 şi ISO 14001 are la bază o practică răspândită în industria Statelor Unite ale Americii în anii ’80, anume conservarea energiei. Diferenţa de bază între abordarea anilor ’80 şi cea actuală constă în faptul ca în urmă cu 30 de ani eficienţa energetică era legată strict de reducerea consumurilor din motive tehnologice şi de întreţinere a echipamentelor, iar acum este prioritară din punct de vedere al protecţiei mediului.

Practic, managementul energetic porneşte de la auditul energetic, prin care se depistează sursele generatoare de pierderi şi se stabilesc măsuri de soluţionare. Auditul energetic este procedeul de identificare a tuturor fluxurilor energetice, raportate la un interval de timp, aferente unui consumator de energie (fabrica, instalaţie, oraş, clădire etc.), precum şi pentru determinarea cantităţilor de energie folosite pentru fiecare funcţiune individuală, stabilind, în final, pierderile energetice, performanţele economice şi măsurile de îmbunătăţire. În medie, într-o întreprindere cu o tehnologie nu foarte modernă, un audit energetic corect întocmit şi implementarea măsurilor recomandate (ce presupun desigur nişte costuri), termenul de recuperare variază între 2 şi 4 ani. Dar cum preţul energiei va creşte în mod inevitabil, iar dupa 2013 preţul va cuprinde şi taxele de mediu, această perioadă de amortizare se poate reduce considerabil. În ţări campioane din punctul de vedere al eficienţei energetice, precum Olanda sau Danemarca, costurile de mediu încorporate reprezintă aproximativ 20 — 25% din preţ la energie electrică şi la gaze naturale.

LEGISLAŢIA REGLEMENTEAZA EFICIENŢA ENERGETICĂ

Se ia în calcul legea nr. 199/2000 cu modificările şi completările ulterioare alături de OG 22/2008 privind utilizarea eficientă a energiei, care vin în completarea legii nr. 14/1997 pentru ratificarea Tratatului Cartei Energiei şi a Protocolului Cartei Energiei privind eficienţa energetică şi aspecte legate de mediu, încheiate la Lisabona în decembrie 1994. Scopul reglementărilor este crearea cadrului legal necesar pentru elaborarea şi aplicarea unei politici naţionale şi locale de utilizare eficientă a energiei, în conformitate cu prevederile Tratatului Cartei Energiei, ale Protocolului Cartei Energiei privind eficienţa energetică şi aspectele legate de mediu şi cu principiile care stau la baza dezvoltării durabile.

Acestea instituie obligaţia de a realiza bilanţuri energetice pentru toţi agenţii economici care consumă mai mult de 200 tep (o tonă echivalent petrol) energie pe an. Cu alte cuvinte, agenţii economici care consumă anual între 200-1.000 tep au obligaţia de a realiza un audit energetic la fiecare doi ani, iar cei care consumă anual peste 1.000 tep au obligaţia realizării auditurilor energetice anuale. Analiza intensităţii energetice este solicitată în mod expres prin lege şi în cazul firmelor care fac obiectul restricţiilor din legislaţia privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), acestea având obligaţia efectuării unor audituri energetice anuale şi, în funcţie de constatările acestora, să prezinte măsuri de eficienţă energetică. În mod firesc, consumatorii industriali pot gasi cele mai bune soluţii pentru obţinerea gradului de eficienţă energetică dorit tocmai la furnizorii de energie. Un argument important în favoarea managementului energetic îl reprezintă reducerea pierderilor de energie şi a cheltuielilor cu resursele de energie primară. Consultanţii în management energetic spun că în foarte multe cazuri, companiile preferă să apeleze la un audit superficial şi să nu aplice nici o măsură de eficienţă energetică, motivând cu absenţa resurselor financiare. Consultanţii reclamă faptul că sancţiunile în cazul neaplicarii reglementărilor privind obligativitatea realizării unor bilanţuri energetice sunt ridicol de mici. De obicei, managerii companiilor private înţeleg rolul şi scopul managementului energetic şi investesc în auditul energetic pentru a reduce costurile şi pentru a creşte competitivitatea. Dar au existat situaţii în care managerii unor companii au comparat pur şi simplu costurile auditului cu cel al sancţiunilor impuse de lege şi, nefiind grevaţi de vreo clauză de performanţă în contractul de management, au ales să plătească sancţiunea decât să investească în eficienţa energetică. O abordare total eronată, dacă luăm în calcul faptul că investiţia în audit energetic şi implementarea unui plan de măsuri pot conduce la economii financiare în bugetele viitoare. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor poluanţi reprezintă unul dintre avantajele de netăgăduit ale programelor de eficienţă energetică prin management energetic.

INTENSITATEA ENERGETICĂ – UNITATEA DE MASURĂ A EFICIENŢEI ENERGETICE

Politica energetică a Uniunii Europene impune managementul energetic ca o conditie esenţiala a competitivitaţii companiilor europene. Politicile de mediu, în strânsa legătură cu cele energetice, vor influenţa cu peste 20% preţurile pentru resursele energetice primare începând cu anul 2013. Practic, pentru fiecare ramura industriala se va calcula un consum energetic mediu, de referinţa, la care se vor raporta toţi producătorii din acel domeniu. Companiile al caror consum energetic este mult mai mare decât consumul mediu vor plăti mai mult resursele de energie primara, fiind nevoite ori sa aplice managementul energetic pentru eficientizarea consumurilor, ori sa ajunga sa închida porţile.

Conform datelor furnizate de Comisia Naţionala de Prognoza, în România, intensitatea energetică a fost de 0,265 tep/1.000 euro în 2008 şi de 0,247 tep/ 1.000 euro în 2010, în preţuri constante, care au ca reper nivelul Produsului Intern Brut. Conform aceleiaşi surse, intensitatea energetică ar trebui să scadă până la nivelul de 0,202 tep/1.000 euro în 2013, ceea ce înseamnă o scadere de 23,8% a consumului. Astfel, resursele energetice de care va avea nevoie România în urmatorii ani vor ramâne la aproximativ acelaşi nivel, de 49.900 mii tep. Datele furnizate de Comisia Naţionala de Prognoza relevă faptul că, cel puţin la nivelul companiilor energofage din industria metalurgica, a cimentului, petrochimiei şi îngrăşămintelor chimice, managementul energetic nu mai este o noutate, ci o condiţie esenţială de supravieţuire pe o piaţa concurenţială. Ştafeta trece acum către companiile producătoare de bunuri şi servicii, societăţi în care cultura organizaţională şi responsabilizarea angajaţilor au avut alte orientări decât eficienţa energetică sau reducerea risipei de energie.

ETAPE MANAGEMENT ENERGETIC EFICIENT

În cazul companiilor, o iniţiativa privind reducerea costurilor energetice apare de obicei atunci când managerii constată că au ajuns să cheltuiască mai mult decât competitorii. Presaţi de concurenţă şi de realităţile pieţei, managerii în cauză asteaptă de la consultanţi soluţii imediate şi de cele mai multe ori cu costuri minime. Procesul de stabilire a soluţiilor pentru un management energetic eficient al companiei este însă unul foarte complex, implică mai multe etape şi nu poate fi derulat eficient într-un timp foarte scurt, aşa cum solicită managerii.

Prima etapa – definită ca audit energetic – constă în măsurători specifice de precizie, monitorizarea consumurilor, comparaţii cu costurile medii pe ramură şi identificarea punctelor unde se pierd bani consumându-se energie în mod inutil.

O altă etapă constă în analiza detaliată a utilajelor şi tehnologiilor consumatoare de energie. Se porneşte de la fişele tehnice, se analizeaza consumurile specifice şi randamentul optim, gradul de uzura, toate aceste elemente fiind esenţiale pentru stabilirea unui „diagnostic“ corect în ceea ce priveşte consumul de energie. Analiza utilajelor şi monitorizarea consumurilor de energie în diferite intervale orare pe parcursul procesului tehnologic de producţie permit identificarea unui set de măsuri prin care pot fi generate reduceri de consum energetic. Unele măsuri pot include recomandări privind înlocuirea unor echipamente sau a unor componente ale acestora. Altele pot consta în simple măsuri organizatorice sau administrative, modificări ale practicilor de operare sau investiţii în aparatură de măsura şi control a intensitaţii energetice.

Din păcate, mulţi manageri stopează procesul managementului energetic la faza de audit, justificând că nu dispun de resursele financiare necesare pentru implementarea planului de măsuri pentru reducerea costurilor energetice. Alţii, însă, conştienţi că investiţia va deveni generatoare de profit pe termen lung, se folosesc de concluziile auditului energetic şi aplică măsurile de reducere şi control ale costurilor cu energia. Un aport deosebit în adoptarea unor decizii de reducere a costurilor energetice îl are, în această etapă a managementului energetic, furnizorul de energie. Practic, furnizorul de energie este partenerul prin care compania consumatoare de energie poate obţine consultanţa necesară  şi un pachet complex de servicii energetice, pornind de la structurarea graficului de furnizare a energiei până la consiliere sau mentenanţă în scopul monitorizării corecte a consumurilor energetice.

Ultima etapă a procesului de management energetic constă în prioritizarea investiţiilor după o analiză cost/beneficiu, analiză care nu trebuie să piardă din vedere implicaţiile în ceea ce priveşte reducerea poluării prin diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, a deşeurilor generate, a costurilor de ecologizare şi aşa mai departe. Măsurile care implică alocarea unor resurse financiare reduse sunt de obicei implementate cu prioritate, deoarece generează imediat beneficii financiare şi au un efect important de conştientizare atât în rândul angajaţilor companiei, cât şi în cazul managerilor mai reticenţi în ceea ce priveşte aplicarea unor astfel de măsuri menite să ajute în timp.

Dacă un client alege un anumit furnizor de energie, acesta are obligaţia şi responsabilitatea să răspundă cu profesionalism la aşteptări. Ceea ce va aduce noi clienţi şi va determina păstrarea celor existenţi este pachetul de soluţii tehnice propus şi rezultatele obtinuţe de client cu acel pachet de servicii.

Din punct de vedere al serviciilor energetice, clienţii sunt foarte diferiţi între ei: de la „neinteresat“ în probleme de energie până la „sofisticaţi“. Sunt, astfel, firme care cunosc importanţa aspectelor complexe ale energiei şi se preocupă de gestionarea lor într-o manieră responsabilă, dar şi firme care tratează superficial problemele energetice, ascunzându-şi ineficienţa în costuri, urmând ca aceasta să fie plătită de consumatori. Din punctul de vedere al unei firme cu o bună reputaţie în domeniul serviciilor energetice, este de preferat să aibă un client sofisticat, deoarece abordarea şi rezolvarea problemelor sunt bazate pe un limbaj şi o înţelegere comune.

Managementul energetic al companiilor publice trebuie privit ca orice altă investiţie generatoare de profit pe termen lung, după amortizare. Nu există diferenţe între sectorul public şi cel privat. Indiferent cine sunt acţionarii, compania trebuie să răspundă aceloraşi criterii de performanţă. Această investiţie asigură creşterea competitivităţii şi flexibilităţii pe piaţă, dar şi îmbunătăţirea actului de management sau a gradului de responsabilizare a angajaţilor.