paperhouse2

Case din hârtie reciclată

Lasă un răspuns

Nu sunt căsuţe pentru păpuşi, nici pavilioane cu pereţi glisanţi în grădinile japoneze, ci adevărate edificii rezistente, bine izolate, luminoase şi ieftine: casele de hârtie reciclată. Mici şi cochete, casele de celuloză nu rivalizează cu castelele din Scoţia, dar sunt cea mai proaspătă achiziţie a ţărilor moderne şi soluţia cea mai bună pentru oamenii străzii, dar şi pentru cei evacuaţi în caz de dezastre naturale.

Soluţia pentru mahalalele lumii

Casele de hârtie reciclată (Universal World House) sunt construite din prefabricate şi costă cel mult 5.000 de dolari la o suprafaţă de 36 m2 şi o greutate de 900 kg. Sunt „servite“ cu tot cu garniture de ţevi, opt paturi şi facilităţile de bază. Structura lor de bază este deosebit de versatilă, unii pereţi se pot deschide pentru a lăsa să pătrundă în interior lumina soarelui sau pentru a asigura ventilaţia aerului. Arhitectura este simplă, poate prea simplă. Căsuţele fabricate de The Wall AG au acoperiş drept şi o verandă, cu masă şi bancă de stat la aer! Pereţii sunt din celuloză extrasă din hârtie de ziar şi cartoane de la ambalaje. Materialul rezultat este impregnat cu o răşină şi turnat într-o formă gen fagure, care asigură o izolare perfectă şi rezistenţă. Procesul de fabricaţie este extrem de ieftin şi poate mobiliza şi ţările sărace ale lumii, care îşi pot crea locuri de muncă. Nu este o fantezie, casele de hârtie reciclată pot rezolva problema mahalalelor murdare. Iată soluţia optimă şi reală pentru slum dog-ul obişnuit. Cândva, cartiere întregi de căsuţe de hârtie vor înlocui barăcile murdare şi adăposturile de carton garnisite cu perdele zdrenţuite din Mumbai sau de la periferia La Paz-ului. Se pare că unele state, printer care Nigeria şi Angola, au comandat déjà căsuţe de hârtie, numite scurt UWH.

Atracţie turistică din ziare vechi

O cabană cochetă, construită în 1922 de inginerul Elis Stenman, Casa de Hârtie, este una dintre atracţiile care fascinează turiştii în Massachusetts. Mai precis, pentru cei care vor să o viziteze, este situată în Rockport, North of Boston, Massachusetts. Are aproape 90 de ani şi „se ţine foarte bine”. La începutul secolului, era doar o căsuţă din lemn, ascunsă printre copaci, fără nimic special, până când inginerul Stenman şi-a propus să îi dea un aspect chipeş, învelind-o în rulouri de ziare vechi. Liantul care a dat structură hârtiei a fost făcut din apă, făină şi coji de mere. După ce a acoperit pereţii cu rulouri de hârtie de ziar (ca nişte bârne), Elis a creat şi interiorul, inclusiv mobilierul, perdelele de la ferestre şi decoraţiunile din acelaşi material. Casa are şi o pianină de hârtie reciclabilă, care deşi nu oferă rezonanţ a unui pian Steinway, e o piesă de decor frumoasă.

Ieftine ca Braga

Pentru locuitorii din Marathon, Texas, casele de hârtie sunt ceva la fel de obişnuit ca şi cafeaua de dimineaţă. Marathon este o aşezare veche, cu case în stil mexican, cu acoperişul plat şi ferestre cu cercevele albastre. Sunt făcute din hârtie modelată cu lut. Mai nou, au apărut şi clădiri moderniste, cu forme ciudate, de ciupercă, sau cu acoperişuri curbe, pe care americanii, în căutare de soluţii novatoare, le-au construit acolo din papercrete, un material ce combină hârtie cu beton, ceea ce s-ar traduce poate cel mai potrivit prin hârton. Cum se fabrică hârtonul? Se poate folosi orice fel de hârtie, mai ales ziare şi cărţi de telefon, care se pun în apă şi se înmoaie până ce totul devine pastă. Apoi se adaugă ciment, după gustul estetic al proprietarului şi după cât de dură este suprafaţa pe care doreşte să o construiască din acest material (pereţi exteriori, podele). După care, constructorul e îndemnat să fabrice nişte cărămizi din această pastă. Odată uscate, plăcile de hârton sunt folosite ca oricare alte cărămizi. Avantajele acestui material sunt ademenitoare: papercrete este eco-prietenos, este uşor şi rezistent, se poate manevra uşor, este ieftin ca braga (din moment ce se folosesc deşeuri de hârtie în proporţie de 95%) şi este bun izolator termic. Hârtia nu permite transferul de căldură şi, chiar dacă soarele arde nemilos la amiază în Texas, căldura nu ajunge în interior.

Presedintele-ANRE--Exporturile-de-energie-nu-sunt-intrerupte--ci-doar-limitate

Rezerve de energie

Lasă un răspuns

În dorinţa de a stoca energia, firma londoneză Highview Power Storage a pus la punct o instalaţie care foloseşte energie în afara „vârfului de sarcină“ pentru a prelua şi a răci aerul atmosferic (sau azotul) până ce este adus în stare lichidă (200°C). Aerul lichefiat este apoi stocat într-un recipient izolat termic, unde aşteaptă până când, în sistemul energetic, apare o cerere suplimentară de energie.

ministrii-mediului-din-ue-au-respins-propunerea-de-limitare-la-7-a-consumului-de-biocombustibil-provenit-din-culturile-agricole-11402

Drumul aromei spre Biocombustibil

Lasă un răspuns

Recenta descoperire a bisabolanului, o substanţă din clasa terpenelor folosită în chimia alimentară ca aromă, poate fi foarte promiţătoare ca alternativă biosintetică a combustibilului Diesel. Echipa de cercetători JBEI (Joint BioEnergy Institute) a descoperit că această structură tridimensională cristalină este cheia stimulării producţiei pe bază de microbi a unui biocombustibil avansat.

conundrum

1942 -Un plan îndrăzneţ: P.L.U.T.O.

Lasă un răspuns

Sunt anii cei mai întunecaţi ai celui de-al Doilea Război Mondial. Maşina de război germană face ravagii, iar în tabăra Aliaţilor se prefigurează construirea unei arme de război secrete, o idee pe cât de revoluţionară, pe atât de îndrăzneaţă: conducta de petrol care trece pe sub ocean — PLUTO.

Este începutul anului 1942, iar şefului operaţiunilor combinate ale Aliaţilor, amiralului Louis Mountbatten, i se pune întrebarea dacă este posibil să opereze o conductă de petrol care traversează Franţa. Era de importanţă vitală ca oricare dintre armatele forţelor aliate ce ar fi ajuns în Franţa să fie alimentate cu combustibilul de care avea nevoie. Se ştie că una dintre cauzele majore ale înfrângerii Germaniei a fost lipsa combustibilului. Lordul Mountbatten, vărul primar al regelui şi comandantul portavionului HMS Illustrious, se afla la bordul vasului când a primit o telegramă de la prim ministrul Winston Churchill, în care se putea citi: „Avem nevoie de prezenţa dumitale imediată într-o chestiune pe care o vei găsi de cel mai viu interes“. P.L.U.T.O. (Pipe Line Under The Ocean) este numele sub care este cunoscută, dar corect este Pipeline Underwater Transport of Oil.

Lordul Mountbatten, un excentric calculat

După cum şi era binecunoscută reputaţia sa de militar ne-înfricat şi impulsiv, Lord Mountbatten nu a ezitat nicio clipă. Mountbatten, pe atunci un bărbat de 41 de ani, a fost promovat rapid amiral al Flotei şi şef al Operaţiunilor Combinate. Misiunea lui era să pregătească invazia Europei naziste. Pare extraordinar faptul că Churchill se gândea la invadarea Franţei în acel moment. Puterile Axei cuceriseră Europa şi cea mai mare parte din nordul Africii. Marea Britanie şi Uniunea Sovietică suferiseră înfrângeri teribile, iar de cealaltă parte a globului, japonezii cuceriseră cea mai mare parte a Chinei şi Indochinei; în acel moment, japonezii se pregăteau să atace forţele americane şi britanice din Asia şi Pacific.

Planurile prevedeau ca, pentru primele zile de după o invazie, combustibilul să fie adus la Port en Bessin în renumitele canister Jerry (Jerry cans). Acestea îşi datorau numele canistrelor folosite de nemţi în operaţiunile din deşert şi aveau o faimă bună: erau mult mai bune decât cele folosite de Aliaţi, care le-au considerat demne de încredere şi le-au copiat imediat. În iunie 1943, cu un an înainte de Marea Debarcare, Aliaţii nu reuşeau să se pună de acord dacă să atace forţele germane la Pas de Calais, vizavi de Kent, sau să atace prin plajele normande. Cea mai mare parte a înclinat spre Pas de Calais. Mountbatten a descris însă operaţiunea ca fiind „prea evidentă“. Pe 28 iunie s-a întâlnit cu 20 de generali, 11 mareşali de aviaţie şi 8 amirali şi au decis împreună că porturile artificiale „Mullberry“ şi PLUTO fac din Normandia o soluţie mai bună. Era una dintre deciziile cele mai importante din cel de-al Doilea Război Mondial. Fortificaţiile germane din Pas de Calais au fost atât de rezistente, încât nu au căzut până în mai 1945, după după căderea Berlinului şi capitularea celui de-al III-lea Reich.

 

Mosorelul glorios, HMs conundrum

Pe 15 aprilie 1943, Clifford Hartley, inginerul–şef al Companiei Petroliere Anglo-Iraniene, a afirmat că poate să monteze rapid o conductă submarină în numai câteva zile. Siemens a testat cu succes 200 m din sistem. Pe 10 mai erau montaţi déjà 1.100 metri, şi sistemul testat cu pompe de mare presiune. Zece companii de transport britanice şi alte două din SUA produceau două tipuri noi de cablu. Un vas cu aspect de gândac gras, HMS Conundrum, a fost construit special pentru a transporta şi monta conductele. Nava, care părea un mosorel uriaş de bumbac, cu un diametru de 15 m şi cântărind 1.600 tone, a fost încărcată cu 120 km de conductă de oţel de 36 cm diametru.

„Tombola“, La vest de vauban

Pentru D-Day + 15 planul prevedea ca navele petroliere să acosteze la Port en Bessin şi să descarce în tancuri construite pe chei. Dar operaţiunile aveau să fie mai complicate şi mai laborioase. În afara portului, la 1.000 de yarzi (914 m) depărtare de mal, tancuri petroliere mai mici aveau să fie construite, iar acolo trebuia să fie depozitat petrolul adus cu vasele. Apoi, conducte submarine aveau să lege ţărmul de vasele de aprovizionare. Sistemul se numea „Tombola“, iar în D-Day + 9, tancurile de stocare erau plasate  la vest de turnul Vauban. Acesta era doar sistemul minor, sistemul major fiind dat în folosinţă la Cherbourg.

Bambi la Cherbourg

Sistemul pus în lucru la Cherbourg a căzut, din nefericire, fiind mai fragil decât umbrelele care au dat faimă oraşului întrun film celebru. Fuseseră construite trei conducte cu diametrul de 6 inci (15 cm), care treceau şi peste uscat, pentru a aproviziona trupele ce avansau chiar şi la 200 mile (aproximativ 300 km) distanţă, spre Orlèans. Planul iniţial avea în vedere patru conducte submarine de la Isle of Wight, dar la momentul respectiv nu erau operaţionale şi avea să mai dureze încă trei luni după debarcare ca să fie puse în folosinţă. Primele jeturi de petrol au curs totuşi spre sfârşitul lui septembrie 1944, dar, din păcate, sistemul nu a rezistat şi pe 3 octombrie 1944 a cedat. Sistemul numit Bambi nu este un acronim elaborat, aşa cum este cazul PLUTO. În 1943, noul comandant al proiectului PLUTO, Sir Donald Banks, venise în Isle of Wight, cel mai apropiat punct de pe ţărmul Normandiei, situat în Anglia, pentru a discuta cu echipa sa unde să amplaseze PLUTO. Au decis la Shanklin, iar operaţiunea de pe insulă a primit numele de cod Bambi. „Am găsit un cap de cer în molozul unei vile bombardate“, spune Sir Donald Banks. La 6 iunie 1944, Bambi şi PLUTO erau gata. Avuseseră de furcă cu apărarea germană, încăpăţânată, care minase până în larg, la Cherbourg, şi îi întârziase pe Aliaţi cu o lună. Pe 18 septembrie erau capabili să transporte 100.000 de galoane de petrol pe zi.

Relicve pe Isle of Wigh

Evenimentele se derulau rapid. Portul Le Hâvre fusese capturat de Aliaţi şi devenise rapid cel de-al doilea port petrolier. Un alt set de conducte a fost montat între Dungeness, pe coasta de sud a Angliei, şi Boulogne, lângă Calais. Conductele au transportat 700 tone şi au continuat să funcţioneze până la sfârşitul lui ianuarie 1945. Astăzi, au mai rămas prea puţine semen ale lui PLUTO în Franţa, dar în Anglia mai există câteva dovezi, nişte staţii de pompare la Dungeness. Au fost plasate în case, iar acum acestea şi-au regăsit destinaţia. Mai există şi astăzi o mică porţiune de conductă păstrată foarte bine pe insula Wight.

receipt

Factura verde

Lasă un răspuns

Un serviciu GDF SUEZ Energy România de transmitere a facturii prin e-mail, în mod gratuit.

Una dintre principalele preocupări ale companiei este siguranţa şi conservarea mediului înconjurător. În acest sens, GDF SUEZ Energy România pune la dispoziţia clienţilor săi un serviciu nou: posibilitatea de a primi facture de gaze prin e-mail. Este vorba despre un serviciu gratuit şi prietenos cu mediul înconjurător, folosit déjà de aproximativ 900 dintre clienţii business ai companiei.

Protecţia mediului începe, de cele mai multe ori, cu gesture simple. La fel este şi cu orientarea către eficienţă şi evitarea risipei, atât de resurse, cât şi de timp. Noul serviciu de transmitere prin e-mail a facturii, pus la dispoziţia clienţilor business ai GDF SUEZ Energy România, permite o abordare prietenoasă a mediului, prin economisirea unor cantităţi importante de hârtie, dar aduce şi confortul unei eficienţe sporite în folosirea şi arhivarea facturilor.

FACTURA VERDE ÎNSEAMNĂ BENEFICII MULTIPLE

Prin Factura verde, clienţii se bucură de o serie de avantaje pentru activitatea de zi cu zi:

1. economie de timp: factura este recepţionată mult mai rapid decât în variant transmiterii prin curier;

2. proximitate: factura este la un click distanţă, indiferent de unde se află clientul;

3. securitate: riscul pierderii facturilor sau vizualizării lor de către persoane neautorizate este eliminat;

4. eficienţă: accesul la datele din factură este imediat după emiterea acesteia;

5. disponibilitate: consumatorul poate arhiva facturile în propriul sistem informatic, în mod facil.

PRACTIC

Factura verde înseamnă primirea facturii prin e-mail, într-un link securizat, care deschide documentul propriu-zis în format PDF. Factura este valabilă pentru accesare prin intermediul link-ului de tip URL anunţat în e-mail-ul de notificare timp de trei luni. Mai multe detalii pe www.gdfsuez-energy.ro.

thumb_650_x_461_26481-shutterstock-42252895

Primele fabrici de biogaz din ROMÂNIA

Lasă un răspuns

În contextul schimbărilor climatice şi al recentelor politici energetice, necesitatea utilizării surselor de energie regenerabilă, sustenabilă şi indigenă este din ce în ce mai ridicată. România începe să facă paşi mici într-o zonă în care majoritatea ţărilor europene are deja o tradiţie: biogazul.

Piaţa energiilor regenerabile din România este în plină dezvoltare şi noi capacităţi de exploatare sunt date în funcţiune în fiecare an. La nivel naţional, au fost întreprinse mai multe măsuri pentru ca România să-şi atingă ţintele în privinţa energiei regenerabile. Un exemplu în acest sens constă în elaborarea şi evaluarea strategiei, alături de planul naţional de acţiune pentru promovarea energiilor regenerabile, care ar trebui să ducă la creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, până în 2015, la 23,37 TWh energie electrică şi 3527,7 mii tone echivalent petrol energie termică, creşterea producţiei până în 2020 la 38% din consum (32,5 TWh). Dacă într-o primă etapă ţara noastră a pus accentul pe dezvoltarea parcurilor de energie eoliană, acum, autorităţile au început să fie atrase de dezvoltarea altor direcţii de producţie a energiilor regenerabile (solar, biomasă). Conform proiectului BiogazIn, 182 de noi instalaţii de biogaz mici (0,5 MW fiecare) ar putea fi construite în România în patru regiuni ţintă: Buzău, Giurgiu, Vrancea şi Teleorman, conform proiectului BiogazIn. Exploatarea biogazului produs din gunoi de grajd poate duce la construirea unui număr de 182 instalaţii de biogaz, care ar putea produce energie electric pentru alimentarea a 481.000 de gospodării şi ar realiza o economie de aproximativ 27.000 de tone/an de îngrăşăminte artificiale, în valoare de 7,8 milioane de euro pe an. Numărul de gospodării alimentate cu energie electrică produsă din biogaz în instalaţii de cogenerare este de circa 150.000 în Buzău, 99.000 în Vrancea, 88.000 în Giurgiu şi 143.000 în Teleorman. Capacitatea totală instalată a celor 182 de instalaţii ar fi de circa 91 MW, cu costuri de investiţii de peste 285 milioane de euro. Astfel, în Buzău ar fi construite 57 de instalaţii, în  Vrancea 38 de instalaţii, în Giurgiu 33 de instalaţii, iar în Teleorman 54 de instalaţii. Potrivit raportului BiogazIn, România este una dintre cele mai slabe pieţe de biogaz din UE. Conform planului de acţiune pentru energie regenerabilă, ţinta României până în 2020 este ca ponderea energiilor regenerabile în consumul total final brut de energie să fie majorată la 24%. Contribuţia (capacitatea instalată) aşteptată de la biogaz în România pentru a răspunde ţintelor obligatorii pentru 2020 a fost estimată la 195 MW sau 950 GWh.

CE ESTE PROIECTUL BIOGAZIN?

Proiectul BiogazIn face parte din programul Intelligent Energy Europe, a fost demarat în mai 2010 şi se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni. Scopul său este să creeze o piaţă durabilă pentru biogaz în Europa Centrală şi de Est: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Letonia, România şi Slovenia. Localitatea harghiteană Remetea este locul care va găzdui prima fabrică de bioetanol şi biogaz din România, o parte din fonduri fiind asigurată printr-un proiect european. Este vorba despre un proiect în valoare de trei milioane de euro şi, conform directorului Andras Csaba, lucrările de construcţie vor începe cel mai probabil în primăvara acestui an, urmând ca fabrica să funcţioneze din 2013. Este un proiect unic în România, deoarece fabrica va produce bioetanol folosind produse agricole din zonă, iar din borhotul rezultat se va obţine biogaz folosit pentru consumul propriu al fabricii. Alegerea localităţii Remetea nu este întâmplătoare, în zonă aflându-se peste 12.000 de hectare de teren necultivate, deoarece oamenii nu au unde să-şi valorifice produsele. „Pentru noi nu e important calitatea, ci doar cantitatea produselor. Şi încercăm să creştem numărul de producători agricoli din zonă, oferindule o piaţă de desfacere şi pentru produse de calitate mai slabă“, conform lui Andras Csaba. Andras Csaba speră că va exista şi piaţă de desfacere pentru bioetanol, în condiţiile în care, în prezent, România importă annual 100.000 de tone din acest combustibil. Până la punerea în funcţiune a acestei fabrici, România se va baza în continuare pe cele şapte sisteme de producere a biogazului existente la nivel naţional, cu o putere instalată de 500 kW. „Sunt foarte multe instalaţii realizate de autorităţile locale pe lângă gropile de gunoi sau staţiile de epurare, aşa cum este cazul la Buzău sau Focşani, unde metanul rezultat din fermentarea gunoaielor sau din nămolul staţiilor de epurare este captat, însă instalaţii de producere efectivă a biogazului sunt şapte la nivel naţional. Pe acest domeniu nu sunt prea multe date“, a spus Mihai Adamescu, director financiar Trinergi Grup, pentru Green Report.

INVESTIȚIE ÎN INDUSTRIA BERII

Deoarece cheltuielile energetic reprezintă un procent semnificativ din costurile generate de o fabrică de bere, Bergenbier a investit 200.000 de euro în staţia de biogaz de la unitatea de producţie din Ploieşti, în acest fel aşteptându-se la economii de circa 7-10% la consumul de gaze. „Conform calculelor noastre, staţia de biogaz va genera o economie a consumului de gaze naturale de aproximativ 7% în sezon şi de aproximativ 10% în extrasezon. Dincolo de economie, cel mai important aspect este faptul că, în loc să ardem biogazul în atmosferă, în flacără deschisă, îl folosim ca sursă de energie pentru producerea aburului tehnologic. Aceasta are ca effect scăderea consumului de gaze naturale şi este, totodată, o soluţie prietenoasă cu mediul“, a declarat Jens Hoesel, director-general Bergenbier S.A. pentru Capital. Staţia va permite producerea anuală a unei cantităţi de 500.000 metri cubi de biogaz, prin tratarea unei cantităţi de aproximativ un million metri cubi de ape reziuale.

UE-avertizeaza-Romania-din-cauza-incalcarii-legislatiei-privind-eficienta-energetica-a-cladirilor

Comisia Europeană a trimis României un aviz motivat pentru netranspunerea directivelor privind piaţa energiei

Lasă un răspuns

Comisia Europeană a trimis României şi altor şapte state member 15 avize motivate pentru netranspunerea a două directive (72/2009 şi 73/2009) privind liberalizarea pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale. Directivele privind energia electrică şi gazele din cel de-al treilea pachet legislativ în domeniul energiei trebuiau transpuse de către statele membre până la 3 martie 2011. „Comisia a trimis astăzi 15 avize motivate celor opt state membre, pentru a le îndemna să şi respecte obligaţia juridică. Statele member au la dispoziţie două luni pentru a răspunde. Dacă statele member nu se conformează, Comisia poate deferi cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene“, se arată într-un comunicat al Comisiei. §Până în prezent, Bulgaria, Cipru, Spania, Luxemburg, Ţările de Jos, România şi Slovacia nu au informat Comisia referitor la adoptarea măsurilor de transpunere a celor două directive, iar Estonia nu a informat Comisia referitor la directiva privind gazele naturale.

South-Stream-Transport-Welcomes-New-CEO-Oleg-Aksyutin

Gazprom: South Stream va fi inaugurat în decembrie 2015

Lasă un răspuns

Consiliul director al Gazprom a analizat stadiul lucrărilor din proiectul South Stream şi a stability că primul tronson va fi dat în exploatare în decembrie 2015. Cotidianul Moskovskie Novosti a anunţat că Gazprom a stabilit inclusiv traseul viitoarei magistrale de transport a gazelor naturale. S-a aflat astfel că principal conductă nu va intra în Austria, ţară care susţine activ proiectul Nabucco, ci în nordul Italiei. Ceea ce înseamnă că Gazprom a renunţat la varianta de a transporta mari cantităţi de gaze pentru nodul de reţea Baumgarten, Austria. South Stream va fi compus din patru tronsoane a câte 15,57 miliarde mc de gaze fiecare, capacitatea maximă a gazoductului, de 63 miliarde mc, urmând să fie atinsă în 2018. Lucrările de construcţie vor începe în 2013, costul estimativ al proiectului fiind de 15,5 miliarde de euro.

gazprom-top

Al treilea pachet energetic – oportunităţi şi provocări

Lasă un răspuns

Pachetul legislativ european care vine în sprijinul liberalizării pieţei de energie deschide noi oportunităţi pentru companiile româneşti care aspiră la statutul de companii competitive în plan european. Cele trei componente care reglementează piaţa gazelor naturale — Directiva 73/2009/EC, Regulamentul 715/2009/EC şi Regulamentul 713/2009/EC privind Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei — conţin, fi ecare în parte, elemente care vin în sprijinul efi cientizării activităţii departamentelor tehnice şi de achiziţii din companiile industriale.

 

Pentru companiile româneşti, crearea pieţei pan-europene de energie reprezintă, practic, o normalizare a relaţiilor comerciale dintre furnizorii de energie, pe de o parte, şi consumatorii de energie, de cealaltă parte. Interconectarea la reţelele de transport şi distribuţie europene, realizată parţial în acest moment, dublată de liberalizarea preţurilor pentru resurse energetice, dar şi pentru servicii de transport şi distribuţie, va permite fiecărui furnizor în parte să negocieze contractele cu consumatorii în funcţie de parametrii solicitaţi de aceştia şi de condiţiile de livrare. În acelaşi timp, furnizorii de energie vor putea negocia cu clienţii serviciile integrate de distribuţie în cadrul aceluiaşi pachet, fără a mai fi necesară defalcarea pentru încadrarea livrărilor şi a serviciilor de distribuţie în parametrii impuşi prin normele reglementate. Singurele îngrădiri în negociere vor fi acelea impuse de piaţa concurenţială, de specificul consumatorului şi de normele de mediu. De cealaltă parte, consumatorul de energie poate benefi cia, prin crearea pieţei pan-europene, de o varietate de oferte privind serviciile integrate şi poate opta nu numai pentru cel mai bun preţ, dar şi pentru cel mai efi cient pachet de servicii oferit de companiile energetice.

EFECTELE APLICĂRII NU AU ÎNTÂRZIAT ÎN ALTE STATE EUROPENE

Până la sfârşitul anului 2011, 14 din cele 27 de state member ale Uniunii Europene au pus în aplicare Directivele celui de-al Treilea Pachet Legislativ în domeniul Energiei, iar pieţele acestora funcţionează conform Regulamentelor 715/2009/EC şi 713/2009/EC. Acestea sunt: Austria, Cehia, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Germania, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Finlanda. Alte state, între care Belgia, Bulgaria, Irlanda, Lituania, Polonia, Estonia şi Spania, vor fi naliza acest proces în prima parte a anului 2012. România, Letonia, Ungaria, Cipru şi Malta nu au transmis un termen clar de implementare şi sunt monitorizate strict de Comisia Europeană. În ţările care au fi nalizat implementarea, efectele nu au întârziat. Astfel, în Franţa, autoritatea de reglementare poate oblige operatorii sistemului de transport să investească sau să majoreze capitalul social pentru a da posibilitate părţilor terţe să le cumpere acţiunile. În Portugalia, licenţa de furnizare a devenit o simplă înregistrare la autoritatea de reglementare, în timp ce pentru consumator s-a ajuns la accelerarea procedurii de schimbare a furnizorului, în aproximativ trei săptămâni. Austria dezvoltă un proiectpilot de contorizare inteligentă, care permite consumatorilor să acceseze informaţiile privitoare la consum în format electronic. În Grecia, autoritatea de reglementare a obţinut independenţă şi puteri sporite şi implementează un sistem de tarife Entry–Exit pentru preţul gazului, în timp ce, pe de altă parte, monitorizează planurile de investiţii, efectuează investigaţii şi dă instrucţiuni operatorilor din piaţa gazului. Provocările aplicării acestui pachet legislativ sunt legate în special de extinderea competenţelor autorităţii de reglementare, dar şi de independenţa politică şi comercială a acestor autorităţi. Unul dintre criteriile esenţiale pentru a asigura funcţionalitatea pachetului legislativ este menţinerea confidenţialităţii asupra datelor sensibile din punct de vedere comercial, date care pot crea un avantaj competitiv celor care le deţin. O altă provocare importantă este aceea a obligativităţii planurilor de investiţii pe termen lung, pe zece ani în cazul operatorilor de transport şi pe cinci ani în cazul operatorilor de distribuţie.

jungfernstieg-41

Hamburg – Capitala Europeană Verde

Lasă un răspuns

Oraşul Hamburg a fost ales Capitala Europeană Verde în 2011, în urma unei competiţii organizate de Comisia Europeană, după ce, anul trecut, poziţia sa a fost deținută de Stockholm. Acest titlu are ca obiectiv recompensarea oraşelor care se implică în proiectele ecologice şi încurajarea lor să acţioneze ca modele de comportament pentru alte oraşe din Europa.

Hamburg, situat pe malul râului Elba, este al doilea oraş ca mărime din Germania (are o populaţie de aproximativ 1,8 milioane de locuitori) şi se confruntă cu numeroase provocări metropolitane. Cu toate acestea, pădurea, spaţiile de agreement şi cele verzi ocupă până la 16,7% din zonă. Chiar şi cartierele cu multe immobile sunt înconjurate de parcuri. „Ca un centru industrial major şi al treilea port ca mărime din Europa, Hamburg se confruntă cu provocări deosebite în domeniul protecţiei mediului. Avem posibilitatea şi datoria de a dezvolta proiecte ecologice şi de a ne stimula economic“, susţinea consilierul de mediu Anja Hajduk.

Economii masive de energie

Obiectivele ambiţioase pentru protecţia mediului prevăd reducerea emisiilor de CO2 cu 40% până în 2020 şi cu 80% până în anul 2050. Ca un prim pas în realizarea acestui obiectiv, Senatul a lansat un pachet de măsuri eficiente pe termen lung:

• transformarea locuinţelor urbane astfel încât să nu mai utilizeze sistemele de încălzire convenţionale;

• ridicarea standardelor de protecţie a mediului înconjurător în clădirile publice;

• creşterea performanţei turbinelor eoliene, de la 45 MW la 100 MW, pe termen mediu, în plus, este vizată introducere  unui program pentru energia geotermală;

• de-a lungul anului 2011, municipalitatea a instalat cel puţin 10 MW suplimentari de energie solară pe acoperişurile din Hamburg. Prima instalaţie de energie regenerabilă s-a lansat în 2003 şi este vorba despre un sistem fotovoltaic construit pe un depozit de deşeuri. De asemenea, un fost buncăr nazist aflat în cartierul Wilhelmsburg va fi transformat în cea mai mare centrală de valorificare a energiei regenerabile din Europa. Aceasta va alimenta cu energie termică 3.000 de locuinţe şi va furniza energie electrică pentru 1.000 de locuinţe. Centrala va începe să funcţioneze din acest an şi va intra în exploatare la întreaga capacitate în anul 2013. Sistemul fotovoltaic va avea o capacitate de 110 kWh şi va fi completat de panouri solare pentru producerea energiei termice, cu puterea totală de 0,6 GWh. În anul 2013, acestora li se va adăuga o instalaţie de producere a biometanului, cu puterea de 3,7 GWh.

Transport public excelent

Aproape toţi cetăţenii oraşului au acces la transportul public, o staţie de autobuz existând la o distanţă maximă de 300 de metri faţă de spaţiile locuibile. Urmează construirea unui nou sistem feroviar, a cărui primă parte va fi deschisă în 2014. În plus, oraşul se concentrează pe un sistem eficient de transport cu biciclete ecologice. În prezent, există 72.000 de utilizatori înregistraţi, de la lansarea acestui proiect în 2010. Există cel mai mare număr de autobuze alimentate cu hidrogen, şi şase linii de feribot servesc portul şi râul Elba.

Idei multiple

Pe 15 aprilie 2011, în Hamburg s-a lansat „Train of Ideas“. Acest „tren de idei“ avea şapte vagoane, fiecare vagon fiind responsabil cu un aspect al vieţii într-un oraş verde, cum ar fi transportul, energia, protecţia mediului înconjurător, natura, economia şi consumul. Toţi cei care au vizitat această expoziţie mobilă au descoperit modurile prin care oraşele pot devein mai durabile şi mai ecologice, locurile în care oamenii se bucură de o înaltă calitate a vieţii. Acest tren a vizitat 17 oraşe europene, printre care Zürich, Viena, Copenhaga, Paris, Bruxelles şi Barcelona.

Cartiere noi

Un alt exemplu de eficienţă este dat de transformarea fostului port şi a unor zone industriale în cartiere noi. HafenCity este cel mai mare proiect de renovare urbană din Europa, în care vor locui 10.000 de oameni şi vor exista peste 40.000 de locuri de muncă.

Dar cum au fost posibile toate aceste proiecte? Oraşul este angajat într- o alianţă cu numeroase companii private şi asociaţii ecologice, fapt care duce la investiţii în tehnologii performante, la cel mai bun system  de management, optimizarea operaţiunilor pe baza unor criterii energetice. O serie de evenimente de profil — precum Ziua Internaţională pentru Mediu (menită să elaboreze un cadru legal de linii directoare în domeniul protecţiei mediului maritim), congresul Greenport — reuneşte experţi internaţionali, pentru a accelera dezvoltarea durabilă în industria portuară.

În 2007, Hamburg a adoptat Legea privind protecţia mediului, pe baza căreia a dezvoltat un plan de acţiune în domeniul energiei, finanţare în valoare de 20 milioane de euro pe an. Peste 462 de măsuri individuale au fost implementate sau planificate de-a lungul anului 2011, când a fost Capitala Europeană Verde.