Sunt anii cei mai întunecaţi ai celui de-al Doilea Război Mondial. Maşina de război germană face ravagii, iar în tabăra Aliaţilor se prefigurează construirea unei arme de război secrete, o idee pe cât de revoluţionară, pe atât de îndrăzneaţă: conducta de petrol care trece pe sub ocean — PLUTO.
Este începutul anului 1942, iar şefului operaţiunilor combinate ale Aliaţilor, amiralului Louis Mountbatten, i se pune întrebarea dacă este posibil să opereze o conductă de petrol care traversează Franţa. Era de importanţă vitală ca oricare dintre armatele forţelor aliate ce ar fi ajuns în Franţa să fie alimentate cu combustibilul de care avea nevoie. Se ştie că una dintre cauzele majore ale înfrângerii Germaniei a fost lipsa combustibilului. Lordul Mountbatten, vărul primar al regelui şi comandantul portavionului HMS Illustrious, se afla la bordul vasului când a primit o telegramă de la prim ministrul Winston Churchill, în care se putea citi: „Avem nevoie de prezenţa dumitale imediată într-o chestiune pe care o vei găsi de cel mai viu interes“. P.L.U.T.O. (Pipe Line Under The Ocean) este numele sub care este cunoscută, dar corect este Pipeline Underwater Transport of Oil.
Lordul Mountbatten, un excentric calculat
După cum şi era binecunoscută reputaţia sa de militar ne-înfricat şi impulsiv, Lord Mountbatten nu a ezitat nicio clipă. Mountbatten, pe atunci un bărbat de 41 de ani, a fost promovat rapid amiral al Flotei şi şef al Operaţiunilor Combinate. Misiunea lui era să pregătească invazia Europei naziste. Pare extraordinar faptul că Churchill se gândea la invadarea Franţei în acel moment. Puterile Axei cuceriseră Europa şi cea mai mare parte din nordul Africii. Marea Britanie şi Uniunea Sovietică suferiseră înfrângeri teribile, iar de cealaltă parte a globului, japonezii cuceriseră cea mai mare parte a Chinei şi Indochinei; în acel moment, japonezii se pregăteau să atace forţele americane şi britanice din Asia şi Pacific.
Planurile prevedeau ca, pentru primele zile de după o invazie, combustibilul să fie adus la Port en Bessin în renumitele canister Jerry (Jerry cans). Acestea îşi datorau numele canistrelor folosite de nemţi în operaţiunile din deşert şi aveau o faimă bună: erau mult mai bune decât cele folosite de Aliaţi, care le-au considerat demne de încredere şi le-au copiat imediat. În iunie 1943, cu un an înainte de Marea Debarcare, Aliaţii nu reuşeau să se pună de acord dacă să atace forţele germane la Pas de Calais, vizavi de Kent, sau să atace prin plajele normande. Cea mai mare parte a înclinat spre Pas de Calais. Mountbatten a descris însă operaţiunea ca fiind „prea evidentă“. Pe 28 iunie s-a întâlnit cu 20 de generali, 11 mareşali de aviaţie şi 8 amirali şi au decis împreună că porturile artificiale „Mullberry“ şi PLUTO fac din Normandia o soluţie mai bună. Era una dintre deciziile cele mai importante din cel de-al Doilea Război Mondial. Fortificaţiile germane din Pas de Calais au fost atât de rezistente, încât nu au căzut până în mai 1945, după după căderea Berlinului şi capitularea celui de-al III-lea Reich.
Mosorelul glorios, HMs conundrum
Pe 15 aprilie 1943, Clifford Hartley, inginerul–şef al Companiei Petroliere Anglo-Iraniene, a afirmat că poate să monteze rapid o conductă submarină în numai câteva zile. Siemens a testat cu succes 200 m din sistem. Pe 10 mai erau montaţi déjà 1.100 metri, şi sistemul testat cu pompe de mare presiune. Zece companii de transport britanice şi alte două din SUA produceau două tipuri noi de cablu. Un vas cu aspect de gândac gras, HMS Conundrum, a fost construit special pentru a transporta şi monta conductele. Nava, care părea un mosorel uriaş de bumbac, cu un diametru de 15 m şi cântărind 1.600 tone, a fost încărcată cu 120 km de conductă de oţel de 36 cm diametru.
„Tombola“, La vest de vauban
Pentru D-Day + 15 planul prevedea ca navele petroliere să acosteze la Port en Bessin şi să descarce în tancuri construite pe chei. Dar operaţiunile aveau să fie mai complicate şi mai laborioase. În afara portului, la 1.000 de yarzi (914 m) depărtare de mal, tancuri petroliere mai mici aveau să fie construite, iar acolo trebuia să fie depozitat petrolul adus cu vasele. Apoi, conducte submarine aveau să lege ţărmul de vasele de aprovizionare. Sistemul se numea „Tombola“, iar în D-Day + 9, tancurile de stocare erau plasate la vest de turnul Vauban. Acesta era doar sistemul minor, sistemul major fiind dat în folosinţă la Cherbourg.
Bambi la Cherbourg
Sistemul pus în lucru la Cherbourg a căzut, din nefericire, fiind mai fragil decât umbrelele care au dat faimă oraşului întrun film celebru. Fuseseră construite trei conducte cu diametrul de 6 inci (15 cm), care treceau şi peste uscat, pentru a aproviziona trupele ce avansau chiar şi la 200 mile (aproximativ 300 km) distanţă, spre Orlèans. Planul iniţial avea în vedere patru conducte submarine de la Isle of Wight, dar la momentul respectiv nu erau operaţionale şi avea să mai dureze încă trei luni după debarcare ca să fie puse în folosinţă. Primele jeturi de petrol au curs totuşi spre sfârşitul lui septembrie 1944, dar, din păcate, sistemul nu a rezistat şi pe 3 octombrie 1944 a cedat. Sistemul numit Bambi nu este un acronim elaborat, aşa cum este cazul PLUTO. În 1943, noul comandant al proiectului PLUTO, Sir Donald Banks, venise în Isle of Wight, cel mai apropiat punct de pe ţărmul Normandiei, situat în Anglia, pentru a discuta cu echipa sa unde să amplaseze PLUTO. Au decis la Shanklin, iar operaţiunea de pe insulă a primit numele de cod Bambi. „Am găsit un cap de cer în molozul unei vile bombardate“, spune Sir Donald Banks. La 6 iunie 1944, Bambi şi PLUTO erau gata. Avuseseră de furcă cu apărarea germană, încăpăţânată, care minase până în larg, la Cherbourg, şi îi întârziase pe Aliaţi cu o lună. Pe 18 septembrie erau capabili să transporte 100.000 de galoane de petrol pe zi.
Relicve pe Isle of Wigh
Evenimentele se derulau rapid. Portul Le Hâvre fusese capturat de Aliaţi şi devenise rapid cel de-al doilea port petrolier. Un alt set de conducte a fost montat între Dungeness, pe coasta de sud a Angliei, şi Boulogne, lângă Calais. Conductele au transportat 700 tone şi au continuat să funcţioneze până la sfârşitul lui ianuarie 1945. Astăzi, au mai rămas prea puţine semen ale lui PLUTO în Franţa, dar în Anglia mai există câteva dovezi, nişte staţii de pompare la Dungeness. Au fost plasate în case, iar acum acestea şi-au regăsit destinaţia. Mai există şi astăzi o mică porţiune de conductă păstrată foarte bine pe insula Wight.