Pachetul legislativ european care vine în sprijinul liberalizării pieţei de energie deschide noi oportunităţi pentru companiile româneşti care aspiră la statutul de companii competitive în plan european. Cele trei componente care reglementează piaţa gazelor naturale — Directiva 73/2009/EC, Regulamentul 715/2009/EC şi Regulamentul 713/2009/EC privind Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei — conţin, fi ecare în parte, elemente care vin în sprijinul efi cientizării activităţii departamentelor tehnice şi de achiziţii din companiile industriale.
Pentru companiile româneşti, crearea pieţei pan-europene de energie reprezintă, practic, o normalizare a relaţiilor comerciale dintre furnizorii de energie, pe de o parte, şi consumatorii de energie, de cealaltă parte. Interconectarea la reţelele de transport şi distribuţie europene, realizată parţial în acest moment, dublată de liberalizarea preţurilor pentru resurse energetice, dar şi pentru servicii de transport şi distribuţie, va permite fiecărui furnizor în parte să negocieze contractele cu consumatorii în funcţie de parametrii solicitaţi de aceştia şi de condiţiile de livrare. În acelaşi timp, furnizorii de energie vor putea negocia cu clienţii serviciile integrate de distribuţie în cadrul aceluiaşi pachet, fără a mai fi necesară defalcarea pentru încadrarea livrărilor şi a serviciilor de distribuţie în parametrii impuşi prin normele reglementate. Singurele îngrădiri în negociere vor fi acelea impuse de piaţa concurenţială, de specificul consumatorului şi de normele de mediu. De cealaltă parte, consumatorul de energie poate benefi cia, prin crearea pieţei pan-europene, de o varietate de oferte privind serviciile integrate şi poate opta nu numai pentru cel mai bun preţ, dar şi pentru cel mai efi cient pachet de servicii oferit de companiile energetice.
EFECTELE APLICĂRII NU AU ÎNTÂRZIAT ÎN ALTE STATE EUROPENE
Până la sfârşitul anului 2011, 14 din cele 27 de state member ale Uniunii Europene au pus în aplicare Directivele celui de-al Treilea Pachet Legislativ în domeniul Energiei, iar pieţele acestora funcţionează conform Regulamentelor 715/2009/EC şi 713/2009/EC. Acestea sunt: Austria, Cehia, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Germania, Luxemburg, Olanda, Slovacia, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Finlanda. Alte state, între care Belgia, Bulgaria, Irlanda, Lituania, Polonia, Estonia şi Spania, vor fi naliza acest proces în prima parte a anului 2012. România, Letonia, Ungaria, Cipru şi Malta nu au transmis un termen clar de implementare şi sunt monitorizate strict de Comisia Europeană. În ţările care au fi nalizat implementarea, efectele nu au întârziat. Astfel, în Franţa, autoritatea de reglementare poate oblige operatorii sistemului de transport să investească sau să majoreze capitalul social pentru a da posibilitate părţilor terţe să le cumpere acţiunile. În Portugalia, licenţa de furnizare a devenit o simplă înregistrare la autoritatea de reglementare, în timp ce pentru consumator s-a ajuns la accelerarea procedurii de schimbare a furnizorului, în aproximativ trei săptămâni. Austria dezvoltă un proiectpilot de contorizare inteligentă, care permite consumatorilor să acceseze informaţiile privitoare la consum în format electronic. În Grecia, autoritatea de reglementare a obţinut independenţă şi puteri sporite şi implementează un sistem de tarife Entry–Exit pentru preţul gazului, în timp ce, pe de altă parte, monitorizează planurile de investiţii, efectuează investigaţii şi dă instrucţiuni operatorilor din piaţa gazului. Provocările aplicării acestui pachet legislativ sunt legate în special de extinderea competenţelor autorităţii de reglementare, dar şi de independenţa politică şi comercială a acestor autorităţi. Unul dintre criteriile esenţiale pentru a asigura funcţionalitatea pachetului legislativ este menţinerea confidenţialităţii asupra datelor sensibile din punct de vedere comercial, date care pot crea un avantaj competitiv celor care le deţin. O altă provocare importantă este aceea a obligativităţii planurilor de investiţii pe termen lung, pe zece ani în cazul operatorilor de transport şi pe cinci ani în cazul operatorilor de distribuţie.
