Puterea vântului reprezintă o sursă nepoluantă de energie, care contribuie la diminuarea semnificativă a emisiilor de CO2, iar turbinele instalate pe mare oferă cu 50% mai multă putere decât cea furnizată de turbinele instalate pe uscat.

Prima eoliană flotantă de mare anvergură a fost inaugurată în largul apelor teritoriale ale Norvegiei în septembrie 2009 şi a reprezentat primul dispozitiv cu care pot fi eliminate neplăcerile cauzate de procesul de producere a acestui tip de energie. Eoliene offshore statice, sprijinindu-se pe un suport fixat pe fundul marin, la câteva zeci de metri adâncime, existau deja, însă Hywind este primul proiect de eoliană flotantă ce poate fi folosit în ape adânci de 120-700 de metri. „Proiectul prezintă avantaje mari: nu se vede de pe coastă, poate fi implantat în locuri ce nu sunt frecventate de alţii, precum pescarii sau păsările, şi este complet ecologic“, explică Anne Stroemmen Lycke, directorul Departamentului pentru Energie Eoliană al companiei norvegiene StatoilHydro. În practică, o eoliană flotantă, cu paletele având un diametru de 40 de metri, ajunge până la 100 metri sub apă. Partea ei scufundată constă într-un tub lung de 100 de metri, care este umplut cu balast (apă şi pietre), pentru stabilizarea instalaţiei. O altă companie implicată în asemenea proiecte ecologice este Elsam (acum DONG Energy) din Danemarca, care a construit primul parc eolian din Marea Nordului, cu 80 de turbine eoliene Vestas V80-2,0 mW, capabile să producă 160 mW de electricitate. Turbinele au fost instalate în 2002, ultima dintre ele fiind pusă în funcţiune la data pe 11 decembrie. Din 2005, parcul este operat de Vattenfall. În mai 2008, Dong Energy a început construcţia unui al doilea parc în zonă, Horns Rev 2, care are 91 de turbine Siemens SWP 2,3-93, cu o capacitate totală de 209 mW, iar construcţia lui s-a definitivat în septembrie 2009. Teoretic, cele două parcuri eoliene pot furniza energie pentru aproximativ 350.000 locuinţe daneze. Parcul este situat la 14-20 km distanţă de ţărm, pe Marea Nordului, la vest de Blavands Huk, şi reprezintă prima fază a efortului la scară largă al guvernului danez de a produce electricitate într-un mod nepoluant. Conform proiectului guvernamental, până în 2030 vor trebui instalate pe mare turbine cu o capacitate totală de 4.000 mW.

CONSTRUIREA EOLIENELOR MARITIME

Condiţiile destul de dificile pentru funcţionarea acestor turbine eoliene au făcut necesară o planificare foarte atentă a operaţiunilor. Astfel, conform datelor Dong Energy, pentru fiecare turbină a fost poziţionată întâi fundaţia, o conductă cilindrică din oţel, cu un diametru de aproximativ 4 m şi o grosime a materialului de 5 cm. Acest lucru a fost posibil prin acţiunea unei freze plasate pe o barjă, care a înfipt conducta în fundul mării, la aproximativ 25 m adâncime. Apoi, turbinele au fost montate prin intermediul unor nave speciale, cu picioare stabilizatoare submersibile, echipate cu macara. Turbinele au fost conectate cu o substaţie-transformator de colectare a energiei, prin intermediul unor cabluri submersibile. Aceasta, la rândul ei, este conectată unei unităţi de transmisie a electricităţii aflată pe uscat, tot prin intermediul unor cabluri submarine.

S-a utilizat conceptul „mono-pile“, care constă în „înfigerea“ pilonilor într-un mod foarte rapid şi care se potriveşte „ca o mănuşă“ fundului mării, din nisip, din zona respectivă. În jurul fundaţiei, a fost plasată o „pătură“ de pietriş, pentru a oferi protecţie faţă de eroziune. Aceasta are o grosime de 0,5 m, iar pietrişul are diametrul cuprins între 0,03 şi 0,2 m. Împreună cu pilonul de fundaţie, a fost instalată şi piesa de tranziţie, cu elemente premontate, cum ar fi cele pentru bărci, cele de protecţie catodică, canalele pentru cabluri etc. După instalarea piesei de tranziţie, ataşată prin turnare de beton, şi închiderea canalelor pentru cabluri, a fost aşezat încă un strat de pietriş cu grosime de 0,8 m. Substaţia maritimă de colectare a energiei este proiectată ca o platformă-tripod, cu o construcţie de oţel, având o suprafaţă de aproximativ 20 x 28 m, la 14 m peste nivelul mării. Platforma dispune de transformator, întrerupător, echipament de control, unitate de comunicaţii, generator diesel de urgenţă, echipament de stingere a incendiilor, facilităţi pentru personal, heliport, macara şi barcă de salvare. Pe 23 octombrie 2010, în Marea Britanie a fost dată în funcţiune o „pădure“ (cu 100 turbine instalate din totalul de 341) de turbine gigantice pe coasta Mării Nordului, lângă Kent. Compania suedeză Vattenfall, care a construit parcul, crede că acest proiect are potenţialul de a susţine 200.000 de locuinţe. În condiţiile în care Marea Nordului poate deveni o sursă eficientă şi nepoluantă de energie, la Bruxelles a fost semnat un acord de cooperare între zece ţări: Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Luxemburg, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia şi Belgia, cu scopul de a interconecta această reţea de eoliene maritime, ce acoperă o suprafaţă de 760.000 de kilometri pătraţi. Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană (EWEA) a considerat că acordul constituie un pas absolut necesar pentru crearea unei reţele electrice în largul mării, foarte utilă pentru dezvoltarea unei pieţe unice europene a energiei. Preşedinţia belgiană estimează că amplasarea acestei reţele ar putea crea, între anii 2020 şi 2030, până la 150.000 de locuri de muncă şi o capacitate instalată de 150 GW în anul 2030. În acest mod se vor produce 563 TWh, echivalând cu 16 la sută din consumul de electricitate din Europa. În 2050, această cifră s-ar putea ridica până la 46%.