Producţia mondială de energie nucleară s-ar putea dubla până în 2030, pe fondul cererii tot mai mari din partea economiilor emergente, al temerilor legate de siguranţa rezervelor energetice şi de schimbările climatice, după cum se arată într-un comunicat emis de Organizaţia Naţiunilor Unite. În prezent, 31 de centrale nucleare sunt în construcţie, dintre acestea 16 aflându-se în ţări în curs de dezvoltare. O mare parte a expansiunii producţiei de energie nucleară va fi în estul şi sud-estul Asiei, în special în China şi India. În prezent, energia nuclear reprezintă numai 2% din producţia Chinei şi 3% din cea a Indiei. Şi cel mai mare producător de energie nucleară, Statele Unite, cu 103 reactoare funcţionale, ar putea să îşi majoreze capacitatea de producţie între 15 şi 20%