Consumul de energie a devenit – prin prisma constrângerilor impuse pe piaţa concurenţială de criza economică actuală – un factor de competitivitate pentru orice consumator de energie care are costuri mai mari de 2% din total în procesul de producţie. Dacă până în anul 2008, în România se utiliza la scară largă metoda ascunderii pierderilor energetice în costuri şi transferarea acestora cumpărătorilor de produse, în prezent procesele de restructurare şi reorganizare ale producţiei au inclus şi aspecte legate de managementul energetic şi eficienţa energetică a companiilor.
Piaţa serviciilor energetice în România a înregistrat până în anul 2011 un proces uşor evolutiv, urmat de stagnare şi apoi regres pe parcursul anului trecut. Valoarea totală a pieţei serviciilor energetice în anul 2011 se poate aprecia din volumul total al pierderilor energetice (de circa 9 milioane tone echivalent petrol), care ar putea fi „abordat“ pe baza Programului Naţional de Acţiune de creştere a eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020. Aceasta reprezintă obligaţia României ca stat membru al Uniunii Europene. O estimare a valorii anuale a pieţei serviciilor energetice ar putea fi de circa 28-32 milioane de euro.
Această piaţă este sensibil rămasă în urmă comparativ cu cea a ţărilor cu economii dezvoltate din Uniunea Europeană. Motivul principal îl constituie importanţa redusă şi lipsa de interes arătată de autorităţile centrale pentru reducerea pierderilor energetice în economie, în special în sectorul public. Legislaţia actuală este susceptibilă de multe îmbunătăţiri privind serviciile energetice, între care reînfiinţarea Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei şi consolidarea acesteia sub aspect financiar, penalizări mult mai mari pentru consumatorii industriali care nu efectuează auditurile energetice, promovarea acordurilor voluntare industrie-guvern/ARCE pentru reducerea consumurilor energetice, încurajarea conceptului „managementul utilizării energiei“ (DSM) şi a companiilor de servicii energetice (ESCO), stimulente financiare şi fiscale în favoarea eficienţei energetice, utilizarea surselor regenerabile de energie, măsuri pentru refacerea sistemului de cogenerare şi de alimentare centralizată cu energie termică a oraşelor.
Sectorul privat al economiei a reacţionat mai rapid şi o mare parte din companii au demarat procese de audit energetic, prin care să poată reduce costurile şi să poată menţine produsele companiei pe o piaţă ce se confruntă cu o acută lipsă de lichidităţi financiare. Principiul ce a motivat administratorii companiilor private în acest demers a avut în vedere faptul că orice investiţie în economisirea de energie va fi amortizată, pentru ca preţul la energie va creşte considerabil în timp. Pentru companiile ce activează pe pieţe concurenţiale, în special în industrii energofage, precum siderurgia, metalurgia sau industria constructoare de maşini, managementul energetic nu mai este de mulţi ani un secret. Dar criza economică mondială şi interesul pentru protecţia mediului manifestat tot mai intens la nivel mondial au extins necesitatea aplicării managementului energetic în toate domeniile economice. Practic, orice companie ale carei costuri energetice depăşesc 2% din costurile totale de producţie poate găsi o motivaţie argumentată pentru reducerea acestor costuri în evoluţia generală a pieţei. Mai mult, controlul costurilor energetice a devenit esenţial şi pentru instituţiile bugetare sau pentru monopoluri de stat, prin prisma economiilor financiare şi a factorilor de mediu.
CE ESTE MANAGEMENTUl ENERGETIC ŞI DE CE E NECESAR?
Managementul energetic al companiilor are la bază un principiu economic esenţial pentru activitatea economică şi anume maximizarea profiturilor prin reducerea costurilor de producţie. Managementul energetic presupune un proces de conducere a sectorului energetic din companie, utilizând echipamente şi tehnici avansate de măsurare pentru monitorizarea modului în care este utilizată energia. Organizaţia Internaţională de Standardizare a elaborat un standard internaţional pentru sistemele de management energetic – ISO/PC 242 Managementul Energiei – sistem similar ISO 14001 aplicat sistemelor de management de mediu sau ISO 9001 în cazul managementului calităţii. Interesant este faptul că tot conceptul de „sistem de management“ pe care s-au construit standardele ISO 9001 şi ISO 14001 are la bază o practică răspândită în industria Statelor Unite ale Americii în anii ’80, anume conservarea energiei. Diferenţa de bază între abordarea anilor ’80 şi cea actuală constă în faptul ca în urmă cu 30 de ani eficienţa energetică era legată strict de reducerea consumurilor din motive tehnologice şi de întreţinere a echipamentelor, iar acum este prioritară din punct de vedere al protecţiei mediului.
Practic, managementul energetic porneşte de la auditul energetic, prin care se depistează sursele generatoare de pierderi şi se stabilesc măsuri de soluţionare. Auditul energetic este procedeul de identificare a tuturor fluxurilor energetice, raportate la un interval de timp, aferente unui consumator de energie (fabrica, instalaţie, oraş, clădire etc.), precum şi pentru determinarea cantităţilor de energie folosite pentru fiecare funcţiune individuală, stabilind, în final, pierderile energetice, performanţele economice şi măsurile de îmbunătăţire. În medie, într-o întreprindere cu o tehnologie nu foarte modernă, un audit energetic corect întocmit şi implementarea măsurilor recomandate (ce presupun desigur nişte costuri), termenul de recuperare variază între 2 şi 4 ani. Dar cum preţul energiei va creşte în mod inevitabil, iar dupa 2013 preţul va cuprinde şi taxele de mediu, această perioadă de amortizare se poate reduce considerabil. În ţări campioane din punctul de vedere al eficienţei energetice, precum Olanda sau Danemarca, costurile de mediu încorporate reprezintă aproximativ 20 — 25% din preţ la energie electrică şi la gaze naturale.
LEGISLAŢIA REGLEMENTEAZA EFICIENŢA ENERGETICĂ
Se ia în calcul legea nr. 199/2000 cu modificările şi completările ulterioare alături de OG 22/2008 privind utilizarea eficientă a energiei, care vin în completarea legii nr. 14/1997 pentru ratificarea Tratatului Cartei Energiei şi a Protocolului Cartei Energiei privind eficienţa energetică şi aspecte legate de mediu, încheiate la Lisabona în decembrie 1994. Scopul reglementărilor este crearea cadrului legal necesar pentru elaborarea şi aplicarea unei politici naţionale şi locale de utilizare eficientă a energiei, în conformitate cu prevederile Tratatului Cartei Energiei, ale Protocolului Cartei Energiei privind eficienţa energetică şi aspectele legate de mediu şi cu principiile care stau la baza dezvoltării durabile.
Acestea instituie obligaţia de a realiza bilanţuri energetice pentru toţi agenţii economici care consumă mai mult de 200 tep (o tonă echivalent petrol) energie pe an. Cu alte cuvinte, agenţii economici care consumă anual între 200-1.000 tep au obligaţia de a realiza un audit energetic la fiecare doi ani, iar cei care consumă anual peste 1.000 tep au obligaţia realizării auditurilor energetice anuale. Analiza intensităţii energetice este solicitată în mod expres prin lege şi în cazul firmelor care fac obiectul restricţiilor din legislaţia privind prevenirea şi controlul integrat al poluării (IPPC), acestea având obligaţia efectuării unor audituri energetice anuale şi, în funcţie de constatările acestora, să prezinte măsuri de eficienţă energetică. În mod firesc, consumatorii industriali pot gasi cele mai bune soluţii pentru obţinerea gradului de eficienţă energetică dorit tocmai la furnizorii de energie. Un argument important în favoarea managementului energetic îl reprezintă reducerea pierderilor de energie şi a cheltuielilor cu resursele de energie primară. Consultanţii în management energetic spun că în foarte multe cazuri, companiile preferă să apeleze la un audit superficial şi să nu aplice nici o măsură de eficienţă energetică, motivând cu absenţa resurselor financiare. Consultanţii reclamă faptul că sancţiunile în cazul neaplicarii reglementărilor privind obligativitatea realizării unor bilanţuri energetice sunt ridicol de mici. De obicei, managerii companiilor private înţeleg rolul şi scopul managementului energetic şi investesc în auditul energetic pentru a reduce costurile şi pentru a creşte competitivitatea. Dar au existat situaţii în care managerii unor companii au comparat pur şi simplu costurile auditului cu cel al sancţiunilor impuse de lege şi, nefiind grevaţi de vreo clauză de performanţă în contractul de management, au ales să plătească sancţiunea decât să investească în eficienţa energetică. O abordare total eronată, dacă luăm în calcul faptul că investiţia în audit energetic şi implementarea unui plan de măsuri pot conduce la economii financiare în bugetele viitoare. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a altor poluanţi reprezintă unul dintre avantajele de netăgăduit ale programelor de eficienţă energetică prin management energetic.
INTENSITATEA ENERGETICĂ – UNITATEA DE MASURĂ A EFICIENŢEI ENERGETICE
Politica energetică a Uniunii Europene impune managementul energetic ca o conditie esenţiala a competitivitaţii companiilor europene. Politicile de mediu, în strânsa legătură cu cele energetice, vor influenţa cu peste 20% preţurile pentru resursele energetice primare începând cu anul 2013. Practic, pentru fiecare ramura industriala se va calcula un consum energetic mediu, de referinţa, la care se vor raporta toţi producătorii din acel domeniu. Companiile al caror consum energetic este mult mai mare decât consumul mediu vor plăti mai mult resursele de energie primara, fiind nevoite ori sa aplice managementul energetic pentru eficientizarea consumurilor, ori sa ajunga sa închida porţile.
Conform datelor furnizate de Comisia Naţionala de Prognoza, în România, intensitatea energetică a fost de 0,265 tep/1.000 euro în 2008 şi de 0,247 tep/ 1.000 euro în 2010, în preţuri constante, care au ca reper nivelul Produsului Intern Brut. Conform aceleiaşi surse, intensitatea energetică ar trebui să scadă până la nivelul de 0,202 tep/1.000 euro în 2013, ceea ce înseamnă o scadere de 23,8% a consumului. Astfel, resursele energetice de care va avea nevoie România în urmatorii ani vor ramâne la aproximativ acelaşi nivel, de 49.900 mii tep. Datele furnizate de Comisia Naţionala de Prognoza relevă faptul că, cel puţin la nivelul companiilor energofage din industria metalurgica, a cimentului, petrochimiei şi îngrăşămintelor chimice, managementul energetic nu mai este o noutate, ci o condiţie esenţială de supravieţuire pe o piaţa concurenţială. Ştafeta trece acum către companiile producătoare de bunuri şi servicii, societăţi în care cultura organizaţională şi responsabilizarea angajaţilor au avut alte orientări decât eficienţa energetică sau reducerea risipei de energie.
ETAPE MANAGEMENT ENERGETIC EFICIENT
În cazul companiilor, o iniţiativa privind reducerea costurilor energetice apare de obicei atunci când managerii constată că au ajuns să cheltuiască mai mult decât competitorii. Presaţi de concurenţă şi de realităţile pieţei, managerii în cauză asteaptă de la consultanţi soluţii imediate şi de cele mai multe ori cu costuri minime. Procesul de stabilire a soluţiilor pentru un management energetic eficient al companiei este însă unul foarte complex, implică mai multe etape şi nu poate fi derulat eficient într-un timp foarte scurt, aşa cum solicită managerii.
Prima etapa – definită ca audit energetic – constă în măsurători specifice de precizie, monitorizarea consumurilor, comparaţii cu costurile medii pe ramură şi identificarea punctelor unde se pierd bani consumându-se energie în mod inutil.
O altă etapă constă în analiza detaliată a utilajelor şi tehnologiilor consumatoare de energie. Se porneşte de la fişele tehnice, se analizeaza consumurile specifice şi randamentul optim, gradul de uzura, toate aceste elemente fiind esenţiale pentru stabilirea unui „diagnostic“ corect în ceea ce priveşte consumul de energie. Analiza utilajelor şi monitorizarea consumurilor de energie în diferite intervale orare pe parcursul procesului tehnologic de producţie permit identificarea unui set de măsuri prin care pot fi generate reduceri de consum energetic. Unele măsuri pot include recomandări privind înlocuirea unor echipamente sau a unor componente ale acestora. Altele pot consta în simple măsuri organizatorice sau administrative, modificări ale practicilor de operare sau investiţii în aparatură de măsura şi control a intensitaţii energetice.
Din păcate, mulţi manageri stopează procesul managementului energetic la faza de audit, justificând că nu dispun de resursele financiare necesare pentru implementarea planului de măsuri pentru reducerea costurilor energetice. Alţii, însă, conştienţi că investiţia va deveni generatoare de profit pe termen lung, se folosesc de concluziile auditului energetic şi aplică măsurile de reducere şi control ale costurilor cu energia. Un aport deosebit în adoptarea unor decizii de reducere a costurilor energetice îl are, în această etapă a managementului energetic, furnizorul de energie. Practic, furnizorul de energie este partenerul prin care compania consumatoare de energie poate obţine consultanţa necesară şi un pachet complex de servicii energetice, pornind de la structurarea graficului de furnizare a energiei până la consiliere sau mentenanţă în scopul monitorizării corecte a consumurilor energetice.
Ultima etapă a procesului de management energetic constă în prioritizarea investiţiilor după o analiză cost/beneficiu, analiză care nu trebuie să piardă din vedere implicaţiile în ceea ce priveşte reducerea poluării prin diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, a deşeurilor generate, a costurilor de ecologizare şi aşa mai departe. Măsurile care implică alocarea unor resurse financiare reduse sunt de obicei implementate cu prioritate, deoarece generează imediat beneficii financiare şi au un efect important de conştientizare atât în rândul angajaţilor companiei, cât şi în cazul managerilor mai reticenţi în ceea ce priveşte aplicarea unor astfel de măsuri menite să ajute în timp.
Dacă un client alege un anumit furnizor de energie, acesta are obligaţia şi responsabilitatea să răspundă cu profesionalism la aşteptări. Ceea ce va aduce noi clienţi şi va determina păstrarea celor existenţi este pachetul de soluţii tehnice propus şi rezultatele obtinuţe de client cu acel pachet de servicii.
Din punct de vedere al serviciilor energetice, clienţii sunt foarte diferiţi între ei: de la „neinteresat“ în probleme de energie până la „sofisticaţi“. Sunt, astfel, firme care cunosc importanţa aspectelor complexe ale energiei şi se preocupă de gestionarea lor într-o manieră responsabilă, dar şi firme care tratează superficial problemele energetice, ascunzându-şi ineficienţa în costuri, urmând ca aceasta să fie plătită de consumatori. Din punctul de vedere al unei firme cu o bună reputaţie în domeniul serviciilor energetice, este de preferat să aibă un client sofisticat, deoarece abordarea şi rezolvarea problemelor sunt bazate pe un limbaj şi o înţelegere comune.
Managementul energetic al companiilor publice trebuie privit ca orice altă investiţie generatoare de profit pe termen lung, după amortizare. Nu există diferenţe între sectorul public şi cel privat. Indiferent cine sunt acţionarii, compania trebuie să răspundă aceloraşi criterii de performanţă. Această investiţie asigură creşterea competitivităţii şi flexibilităţii pe piaţă, dar şi îmbunătăţirea actului de management sau a gradului de responsabilizare a angajaţilor.
