Arhiva etichetelor: poluare

centrala_nucleara

POLUATORI CHINEZI

Autorităţile locale din Beijing vor oferi companiilor care opresc producţia foarte poluantă până la 2,3 milioane de yuani (336.500 de dolari) ca bonus, într-o nouă tentativă de a curăţa aerul capitalei. Măsura vizează stimularea înlocuirii industriilor foarte poluante cu unele ecologice.

chevron-castiga-un-proces-de-miliarde-cu-justitia-din-ecuador-250262

Compania Chevron, amendată pentru poluare

Compania petrolieră a fost pusă sub acuzare pentru poluarea pădurii amazoniene din Ecuador şi a fost sancţionată cu 18 miliarde de dolari. În faţa unei asemenea decizii, reprezentanţii Chevron susţin că decizia este „un exemplu elocvent de politizare şi corupţie la nivelul sistemului judiciar din Ecuador“ şi sunt decişi săfacă recurs la un tribunal internaţional. Acuzaţiile de poluare se adresează, de fapt, Companiei Texaco, care a fuzionat cu Chevron anul trecut. Prima acţiune în justiţie a început în 1993, în Statele Unite. Verdictul dat, după zece ani, nu a implicat sancţiuni pentru compania petrolieră, iar cazul a fost mutat în Ecuador. Al doilea proces a început în 2003. Între timp, Chevron a fost acuzată şi de fraudă, pentru că ar fi încercat să ascundă probe ale contaminării mediului.