Veste buna pentru consumatorii industriali din Romania. Mai nou, acestia au aflat ca pot aduce gaze din Austria, prin conducta Arad-Szeged.
Gazul rusesc este adus de doua firme „autorizate” de Gazprom, anume Wiee si Conef, la aproximativ 350 – 390 de dolari mia de metri cubi, in scadere fata de nivelul din 2013, cand pretul era 450 – 480 de dolari.
„In Austria, gazele costa 230 de dolari. Cu tot cu transport, in Romania ajung la circa 350 de dolari, adica pretul la care se importa acum direct din Rusia”, spune Nicolae Havrilet, presedintele ANRE.
Tarifele in aceste tari sunt mai mici, daca se rezerva capacitate de transport pe o perioada mare, de cel putin un an.
Romania aproape ca nu mai are nevoie de gazele rusesti. Pe medie, in acest an, importurile de gaze din Rusia s-au mentinut in limita a 10%, de unde, inainte de criza, o treime din consumul local de gaze era asigurat de Gazprom.