În martie 2007, Uniunea Europeană a adoptat o nouă politică în legătură cu energia regenerabilă şi a fixat drept ţintă obţinerea a minimum 20% din necesarul energetic UE din surse regenerabile, până în anul 2020.
Prin procentul vizat de 20% se vor reduce emisiile de CO2 cu 600-900 de milioane de tone pe an şi se va reduce consumul de combustibil fosil cu 200-300 de milioane de tone pe an, conform Comisiei Europene. În acelaşi timp, în urma acestei decizii, în final, vor crea un milion de locuri de muncă. Pentru a atinge această ţintă, Comisia Europeană a elaborat o serie de noi directive ce vizează atât industria energetică, cât şi regimul construcţiilor publice şi private. Obiectivele politicii energetice europene sunt sintetizate în forma 20-20-20 („Energie-Schimbari climatice”) şi se referă la:
1. Scăderea cu 20% a consumului de energie din combustibili fosili prin adoptarea de măsuri de eficientizare şi economisire a utilizării consumului energetic, precum izolarea termică a clădirilor sau utilizarea de becuri economice;
2. Producere a minimum 20% din necesarul de energie prin folosirea de resurse regenerabile;
3. Atingerea primelor două obiective până în anul 2020 şi creşterea cu 20% a eficienţei energetice.
Deoarece, la nivelul UE, peste 40% din energia curentă e utilizată de către construcţii (rezidenţiale, publice şi industriale), UE a emis o directivă şi în legătură cu performanţa energetică a construcţiilor. Astfel, clădirile vor fi evaluate şi vor primi un certificat de eficienţă energetică obligatoriu în orice contract de vânzare-cumpărare de imobile. Mai mult, utilizarea de soluţii de eficientizare energetică va fi obligatorie pentru autorizarea tuturor construcţiilor noi sau în cazul renovării construcţiilor existente. Această directivă propune un sistem de calculare a taxelor şi impozitelor în funcţie de performanţă energetică a clădirii, asemenea sistemului de taxare a autovehiculelor în funcţie de gradul lor de poluare.
CUM SE VA ATINGE ACEST OBIECTIV UE?
Pentru că este vorba de creşteri substanţiale în toate cele trei sectoare ale energiei regenerabile: electricitate, încălzire şi răcire şi transport, succesul acţiunii presupune un efort concentrat din partea tuturor guvernelor statelor UE, a industriei şi a publicului. Încă din anii ‘80, UE sprijină energia regenerabilă prin intermediul politicilor, al legislaţiei, al finanţărilor şi al cercetării, devenind astfel un lider mondial în domeniul energiilor regenerabile, sector devenit important şi din punct de vedere economic. Conform www.scribd.com, energia regenerabilă în UE înregistrează o cifră de afaceri de 30 miliarde euro şi oferă 350.000 de locuri de muncă. Pe măsură ce tehnologiile s-au dezvoltat, unele forme de energie, mai ales cea eoliană, au cunoscut o utilizare mai intensă. Dar dezvoltarea nu s-a manifestat egal în UE, iar energiile regenerabile reprezintă doar o pondere mică din totalul mixului energetic al UE în comparaţie cu dominaţia gazului, petrolului şi cărbunelui. Deoarece costurile externe ale combustibililor fosili, precum impactul asupra mediului, nu sunt luate în totalitate în considerare, energiile regenerabile nu sunt deocamdată competitive cu sursele conventionale de energie.
ENERGIA SOLARĂ, SOLUŢIA SALVATOARE
Chiar dacă UE deţine prima poziţie în ceea ce priveşte utilizarea energiei solare, asigurând 65% din producţia mondială de energie de acest tip, la nivel global, mai puţin de 1% din energia folosită este de provenientă solară, în special din cauza costurilor mai ridicate şi a naturii sale intermitente comparativ cu energia convenţională. Dintre ţările Uniunii Europene, Germania şi Spania sunt cele mai avansate în dezvoltarea şi utilizarea energiei solare. Aceste ţări au investit masiv în dezvoltarea tehnologiilor solare şi au implementat un sistem de subvenţii publice pentru stimularea producătorilor de energie solară. Spre exemplu, Germania subvenţionează energia solară plătind pentru aceasta un preţ mai mare decât preţul de comercializare pe piaţă. Această politică se aplică inclusiv producătorilor domestici care, prin instalarea de panouri fotovoltaice, produc un surplus de energie ce este apoi directionat către reţeaua energetică naţională. Totuşi, datorită inovaţiilor tehnologice şi dezvoltării de „ferme solare“, costul de producţie a energiei solare a scăzut substanţial, apreciindu-se că până în 2030 energia solară va reprezenta 7% din consumul energetic global.
STRATEGIA DIN ROMÂNIA
Profilul energetic complex al ţării noastre face ca toate măsurile UE să devină importante. În acest sens, România a considerat că este necesar să se implice şi să promoveze proiecte precum gazoductul Nabucco, interconectorul AGRI, oleoductul PEOP. De asemenea, se doreşte să se accentueze rolul Mării Negre pe harta energetică a UE, prin prisma atuurilor multiple ale acestui bazin (rezerve potenţiale de hidrocarburi, poziţionare pe ruta transportului hidrocarburilor caspice, platformă de cooperare în domeniul energiilor regenerabile între ţările riverane).
UE este cel mai mare importator de energie din lume, cu un import de circa 50% din necesarul de energie. În acest context, asigurarea securităţii energetice este un obiectiv prioritar al Uniunii Europene, accentuat mai ales după „crizele gazului” determinate de conflictul comercial dintre Rusia şi Ucraina din 2006 şi 2009.
REALIZAREA SECURITĂŢII ENERGETICE A UE ARE MAI MULTE DIMENSIUNI:
•Diversificarea surselor şi rutelor de transport al gazului natural (26% din consumul de gaz al Uniunii provine din Rusia);
•Interconectarea ţărilor UE până în 2015, astfel încât nici un stat membru să nu mai ramână izolat în situaţii de criză;
•Scăderea dependenţei de sursele convenţionale prin: creşterea ponderii energiilor regenerabile în producţie şi consum şi creşterea eficienţei energetice;
•Dialogul consolidat cu furnizorii cheie ai Uniunii, actuali şi de perspectivă.
•O abordare comună pentru energie a aparut, embrionar, în 1996/1997 (primul Pachet Energie-Piaţa Internă). Paşii determinanţi în consolidarea unei politici energetice comune a UE sunt, însă, relativ recenţi, respectiv:
•Adoptarea pachetului de ţinte 20-20-20 la Consiliul European din 2007 (creşterea cu 20% a eficienţei energetice, reducerea cu 20% a emisiilor de gaz cu efect de seră şi creşterea cu 20% a ponderii energiei regenerabile);
• Înscrierea în Tratatul Lisabona, pentru prima dată, a unei baze juridice pentru politica energetică comună, în articolul 194. Obiectivele politicii energetice comune sunt: competitivitate, securitatea aprovizionării şi sustenabilitate;
•Prezentarea a două Comunicări de referinţă de către Comisia Europeană, în noiembrie 2010: „Strategia Energetică a UE 2020” şi „Infrastructura energetică prioritară la orizontul 2020 şi ulterior”;
•Organizarea unui Consiliu European dedicat Energiei (şi inovării), la 4 februarie 2011;
•Elaborarea unui Plan de Acţiune pentru interconectări Nord-Sud în Europa Centrală şi de Sud-Est, regiune cu vulnerabilitate aparte la fluctuaţiile în aprovizionarea cu energie (februarie-noiembrie 2011);
•Lansarea unui exerciţiu vizionar pentru energia Uniunii la orizontul 2050 (elaborarea Foii de Parcurs pentru Energie 2050 – exerciţiu în curs de derulare).
PLANURILE COMISIEI EUROPENE CU PRIVIRE LA ENERGIA REGENERABILĂ PÂNĂ ÎN 2020:
•Energiile regenerabile vor produce cantităţi tot mai mari de electricitate în următorii ani. Conform previziunilor, producţia de electricitate se va tripla în perioada 2004-2020.
•Încălzirea regenerabilă înregistrează o creştere, producţia previzionată urmând să crească în mod constant până în 2020.
•Producţia crescută de energie regenerabilă a început să aducă beneficii semnificative pentru mediu, printre care se află evitarea a sute de milioane de tone de emisii de CO2 în fiecare an.