The post Proiecte de mediu pentru România, aprobate de Comisia Europeană appeared first on Blog Instalatii Gaze Bucuresti.

The post Brooklyn Bridge Park appeared first on Blog Instalatii Gaze Bucuresti.

Piaţa energiilor regenerabile din România este în plină dezvoltare şi noi capacităţi de exploatare sunt date în funcţiune în fiecare an. La nivel naţional, au fost întreprinse mai multe măsuri pentru ca România să-şi atingă ţintele în privinţa energiei regenerabile. Un exemplu în acest sens constă în elaborarea şi evaluarea strategiei, alături de planul naţional de acţiune pentru promovarea energiilor regenerabile, care ar trebui să ducă la creşterea producţiei de energie din surse regenerabile, până în 2015, la 23,37 TWh energie electrică şi 3527,7 mii tone echivalent petrol energie termică, creşterea producţiei până în 2020 la 38% din consum (32,5 TWh). Dacă într-o primă etapă ţara noastră a pus accentul pe dezvoltarea parcurilor de energie eoliană, acum, autorităţile au început să fie atrase de dezvoltarea altor direcţii de producţie a energiilor regenerabile (solar, biomasă). Conform proiectului BiogazIn, 182 de noi instalaţii de biogaz mici (0,5 MW fiecare) ar putea fi construite în România în patru regiuni ţintă: Buzău, Giurgiu, Vrancea şi Teleorman, conform proiectului BiogazIn. Exploatarea biogazului produs din gunoi de grajd poate duce la construirea unui număr de 182 instalaţii de biogaz, care ar putea produce energie electric pentru alimentarea a 481.000 de gospodării şi ar realiza o economie de aproximativ 27.000 de tone/an de îngrăşăminte artificiale, în valoare de 7,8 milioane de euro pe an. Numărul de gospodării alimentate cu energie electrică produsă din biogaz în instalaţii de cogenerare este de circa 150.000 în Buzău, 99.000 în Vrancea, 88.000 în Giurgiu şi 143.000 în Teleorman. Capacitatea totală instalată a celor 182 de instalaţii ar fi de circa 91 MW, cu costuri de investiţii de peste 285 milioane de euro. Astfel, în Buzău ar fi construite 57 de instalaţii, în  Vrancea 38 de instalaţii, în Giurgiu 33 de instalaţii, iar în Teleorman 54 de instalaţii. Potrivit raportului BiogazIn, România este una dintre cele mai slabe pieţe de biogaz din UE. Conform planului de acţiune pentru energie regenerabilă, ţinta României până în 2020 este ca ponderea energiilor regenerabile în consumul total final brut de energie să fie majorată la 24%. Contribuţia (capacitatea instalată) aşteptată de la biogaz în România pentru a răspunde ţintelor obligatorii pentru 2020 a fost estimată la 195 MW sau 950 GWh.

CE ESTE PROIECTUL BIOGAZIN?

Proiectul BiogazIn face parte din programul Intelligent Energy Europe, a fost demarat în mai 2010 şi se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni. Scopul său este să creeze o piaţă durabilă pentru biogaz în Europa Centrală şi de Est: Bulgaria, Croaţia, Cehia, Grecia, Letonia, România şi Slovenia. Localitatea harghiteană Remetea este locul care va găzdui prima fabrică de bioetanol şi biogaz din România, o parte din fonduri fiind asigurată printr-un proiect european. Este vorba despre un proiect în valoare de trei milioane de euro şi, conform directorului Andras Csaba, lucrările de construcţie vor începe cel mai probabil în primăvara acestui an, urmând ca fabrica să funcţioneze din 2013. Este un proiect unic în România, deoarece fabrica va produce bioetanol folosind produse agricole din zonă, iar din borhotul rezultat se va obţine biogaz folosit pentru consumul propriu al fabricii. Alegerea localităţii Remetea nu este întâmplătoare, în zonă aflându-se peste 12.000 de hectare de teren necultivate, deoarece oamenii nu au unde să-şi valorifice produsele. „Pentru noi nu e important calitatea, ci doar cantitatea produselor. Şi încercăm să creştem numărul de producători agricoli din zonă, oferindule o piaţă de desfacere şi pentru produse de calitate mai slabă“, conform lui Andras Csaba. Andras Csaba speră că va exista şi piaţă de desfacere pentru bioetanol, în condiţiile în care, în prezent, România importă annual 100.000 de tone din acest combustibil. Până la punerea în funcţiune a acestei fabrici, România se va baza în continuare pe cele şapte sisteme de producere a biogazului existente la nivel naţional, cu o putere instalată de 500 kW. „Sunt foarte multe instalaţii realizate de autorităţile locale pe lângă gropile de gunoi sau staţiile de epurare, aşa cum este cazul la Buzău sau Focşani, unde metanul rezultat din fermentarea gunoaielor sau din nămolul staţiilor de epurare este captat, însă instalaţii de producere efectivă a biogazului sunt şapte la nivel naţional. Pe acest domeniu nu sunt prea multe date“, a spus Mihai Adamescu, director financiar Trinergi Grup, pentru Green Report.

INVESTIȚIE ÎN INDUSTRIA BERII

Deoarece cheltuielile energetic reprezintă un procent semnificativ din costurile generate de o fabrică de bere, Bergenbier a investit 200.000 de euro în staţia de biogaz de la unitatea de producţie din Ploieşti, în acest fel aşteptându-se la economii de circa 7-10% la consumul de gaze. „Conform calculelor noastre, staţia de biogaz va genera o economie a consumului de gaze naturale de aproximativ 7% în sezon şi de aproximativ 10% în extrasezon. Dincolo de economie, cel mai important aspect este faptul că, în loc să ardem biogazul în atmosferă, în flacără deschisă, îl folosim ca sursă de energie pentru producerea aburului tehnologic. Aceasta are ca effect scăderea consumului de gaze naturale şi este, totodată, o soluţie prietenoasă cu mediul“, a declarat Jens Hoesel, director-general Bergenbier S.A. pentru Capital. Staţia va permite producerea anuală a unei cantităţi de 500.000 metri cubi de biogaz, prin tratarea unei cantităţi de aproximativ un million metri cubi de ape reziuale.

The post Primele fabrici de biogaz din ROMÂNIA appeared first on Blog Instalatii Gaze Bucuresti.

Hamburg, situat pe malul râului Elba, este al doilea oraş ca mărime din Germania (are o populaţie de aproximativ 1,8 milioane de locuitori) şi se confruntă cu numeroase provocări metropolitane. Cu toate acestea, pădurea, spaţiile de agreement şi cele verzi ocupă până la 16,7% din zonă. Chiar şi cartierele cu multe immobile sunt înconjurate de parcuri. „Ca un centru industrial major şi al treilea port ca mărime din Europa, Hamburg se confruntă cu provocări deosebite în domeniul protecţiei mediului. Avem posibilitatea şi datoria de a dezvolta proiecte ecologice şi de a ne stimula economic“, susţinea consilierul de mediu Anja Hajduk.

Economii masive de energie

Obiectivele ambiţioase pentru protecţia mediului prevăd reducerea emisiilor de CO2 cu 40% până în 2020 şi cu 80% până în anul 2050. Ca un prim pas în realizarea acestui obiectiv, Senatul a lansat un pachet de măsuri eficiente pe termen lung:

• transformarea locuinţelor urbane astfel încât să nu mai utilizeze sistemele de încălzire convenţionale;

• ridicarea standardelor de protecţie a mediului înconjurător în clădirile publice;

• creşterea performanţei turbinelor eoliene, de la 45 MW la 100 MW, pe termen mediu, în plus, este vizată introducere  unui program pentru energia geotermală;

• de-a lungul anului 2011, municipalitatea a instalat cel puţin 10 MW suplimentari de energie solară pe acoperişurile din Hamburg. Prima instalaţie de energie regenerabilă s-a lansat în 2003 şi este vorba despre un sistem fotovoltaic construit pe un depozit de deşeuri. De asemenea, un fost buncăr nazist aflat în cartierul Wilhelmsburg va fi transformat în cea mai mare centrală de valorificare a energiei regenerabile din Europa. Aceasta va alimenta cu energie termică 3.000 de locuinţe şi va furniza energie electrică pentru 1.000 de locuinţe. Centrala va începe să funcţioneze din acest an şi va intra în exploatare la întreaga capacitate în anul 2013. Sistemul fotovoltaic va avea o capacitate de 110 kWh şi va fi completat de panouri solare pentru producerea energiei termice, cu puterea totală de 0,6 GWh. În anul 2013, acestora li se va adăuga o instalaţie de producere a biometanului, cu puterea de 3,7 GWh.

Transport public excelent

Aproape toţi cetăţenii oraşului au acces la transportul public, o staţie de autobuz existând la o distanţă maximă de 300 de metri faţă de spaţiile locuibile. Urmează construirea unui nou sistem feroviar, a cărui primă parte va fi deschisă în 2014. În plus, oraşul se concentrează pe un sistem eficient de transport cu biciclete ecologice. În prezent, există 72.000 de utilizatori înregistraţi, de la lansarea acestui proiect în 2010. Există cel mai mare număr de autobuze alimentate cu hidrogen, şi şase linii de feribot servesc portul şi râul Elba.

Idei multiple

Pe 15 aprilie 2011, în Hamburg s-a lansat „Train of Ideas“. Acest „tren de idei“ avea şapte vagoane, fiecare vagon fiind responsabil cu un aspect al vieţii într-un oraş verde, cum ar fi transportul, energia, protecţia mediului înconjurător, natura, economia şi consumul. Toţi cei care au vizitat această expoziţie mobilă au descoperit modurile prin care oraşele pot devein mai durabile şi mai ecologice, locurile în care oamenii se bucură de o înaltă calitate a vieţii. Acest tren a vizitat 17 oraşe europene, printre care Zürich, Viena, Copenhaga, Paris, Bruxelles şi Barcelona.

Cartiere noi

Un alt exemplu de eficienţă este dat de transformarea fostului port şi a unor zone industriale în cartiere noi. HafenCity este cel mai mare proiect de renovare urbană din Europa, în care vor locui 10.000 de oameni şi vor exista peste 40.000 de locuri de muncă.

Dar cum au fost posibile toate aceste proiecte? Oraşul este angajat într- o alianţă cu numeroase companii private şi asociaţii ecologice, fapt care duce la investiţii în tehnologii performante, la cel mai bun system  de management, optimizarea operaţiunilor pe baza unor criterii energetice. O serie de evenimente de profil — precum Ziua Internaţională pentru Mediu (menită să elaboreze un cadru legal de linii directoare în domeniul protecţiei mediului maritim), congresul Greenport — reuneşte experţi internaţionali, pentru a accelera dezvoltarea durabilă în industria portuară.

În 2007, Hamburg a adoptat Legea privind protecţia mediului, pe baza căreia a dezvoltat un plan de acţiune în domeniul energiei, finanţare în valoare de 20 milioane de euro pe an. Peste 462 de măsuri individuale au fost implementate sau planificate de-a lungul anului 2011, când a fost Capitala Europeană Verde.

The post Hamburg – Capitala Europeană Verde appeared first on Blog Instalatii Gaze Bucuresti.

Prin reciclare se înţelege reintroducerea materialelor (deşeurilor) înapoi în ciclul de productie, pentru a putea fi remodelate şi refolosite. Dar, în ciuda aparenţelor, ideea nu este apanajul epocii moderne. Refolosirea s-a practicat încă din epoca preindustrială, când în Europa se colectau resturile de la prelucrarea bronzului şi a altor metale preţioase, pentru a fi retopite. În zonele cu mare consum de lemne şi cărbuni, cenuşa şi praful rămase după ardere erau adunate şi folosite la fabricarea cărămizilor pentru construcţii. Mai târziu, conflictele armate, mai ales cele două războaie mondiale, au generat o acută lipsă de resurse, de la metal şi sticlă la material plastic şi hârtie, iar reciclarea a luat un avânt considerabil. Guvernele ţărilor implicate în război au lansat campanii extinse pentru ca oamenii să colecteze şi să doneze plastic şi alte materiale refolosibile, iar după terminarea conflictului, ţările care aveau un deficit serios de materii prime, precum Japonia, au continuat pe scară largă aplicarea de astfel de programe pentru a-şi conserva resursele.

O LUME ÎNTREAGĂ RECICLEAZĂ

Anii ’70 au dat un alt impuls serios eforturilor de reciclare a maselor plastice şi a celorlalte materiale, în ţările industrializate, efort datorat creşterii globale a costurilor energetice (reciclarea foloseşte doar câteva procente din energia necesară producţiei primare a acestor materiale). Statele Unite dau un prim exemplu şi adoptă, în 1977, „Clean Water Act“, iar ulterior, în 1973, oraşul Berkley din California lansează pe scară extinsă primele programe de colectare, ridicând lunar deşeurile din gospodării. Iniţial erau adunate doar cele de hârtie, însă, după un timp, proiectul s-a extins şi la deşeurile de material plastic şi metal. Un incident legat de reciclarea şi depozitarea deşeurilor, în care comunitatea a jucat rolul principal, şi care a grăbit cotitura decisivă ce va avea loc în acest domeniu, s-a petrecut în 1987, când barjei „Mobro“, ce transporta deşeuri de plastic şi hârtie din New York în Carolina de Nord, i s-a interzis descărcarea. Barja cu deşeuri a fost direcţionată către Belize unde, la fel, i s-a refuzat intrarea în port, barja ajungând în cele din urmă înapoi în New York, loc în care încărcătura a fost incinerată.

1989 – STRATEGIE PE TERMEN LUNG

Finalul anilor ‘80 este considerat punctul de început al reciclării deşeurilor de material plastic şi de alte origini, atât prin implicarea materială şi legislativă a statului, cât şi prin favorizarea intensă a companiilor private de colectare şi reciclare. Iniţierea eforturilor avut loc în 1989, când tot oraşul californian Berkeley a interzis folosirea polistirenului la fabricarea casoletelor în care reţeaua McDonald’s păstra hamburgerii calzi. Interdicţia a generat aproape instant un efort comun al marilor companii producătoare de materiale plastice, pentru a demonstra că plasticul poate fi recuperat şi reciclat. Astfel că, 10 ani mai târziu, apăruseră, la nivelul Statelor Unite, aproape 1.700 de companii specializate în reciclarea industrială a materialelor plastice. Nici Europa nu a ramas în urmă şi, la 14 septembrie 1989, Comisia Comunităţilor Europene prezintă Consiliului şi Parlamentului European „Strategia comunitară pentru gestiunea deşeurilor“, un raport crucial pe baza căruia Consiliul Europei adopta, câteva luni mai târziu, Rezoluţia nr. 90 privind politica ţărilor comunitare în materie de deşeuri. Este actul care a fixat cadrul legal şi obiectivele pe termen lung pentru reciclarea maselor plastice şi a celorlalte tipuri de deşeuri. Este momentul în care se stabilesc politici eficiente pentru reutilizarea deşeurilor de mase plastice, pentru prevenirea la sursă a producerii deşeurilor, dar şi pentru eliminarea sigură, fără risc ecologic, a celor pentru care nu există o altă solutie de valorificare.

1997-2000 PERSPECTIVE DURABILE

În următorii ani, îndeosebi în 1997, Consiliul Europei şi Agenţia Europeană pentru Mediu introduc, prin câteva Rezoluţii, sistemul comunitar de etichetare ecologică, în special pentru ambalajele din plastic, şi promovează al V-lea „Program Comunitar de acţiune în domeniul mediului“, pentru perioada 1998-2000, intitulat „Către o dezvoltare durabilă“. Acesta stabileşte responsabilitatea fiecărui stat membru de a asigura o infrastructură corespunzătoare normelor comunitare şi a unei reţele de instalaţii care să asigure reciclarea, tratarea şi reducerea mişcării deşeurilor plastice. În legătură cu principiile strategice, sunt reconfirmate, prin legislaţia iniţiată în acelaşi an de cotitură,1989, principiile comunitare de bază ale „Programului celor trei R“: recuperare, reciclare, revalorificare“.

The post 1989-Începutul reciclării materialelor plastice appeared first on Blog Instalatii Gaze Bucuresti.