Potrivit unui anunt recent, autoritatile de la Bucuresti vor negocia cu Bruxelles-ul un nou calendar de liberalizare a pietei gazelor pentruconsumatorii casnici.
Guvernul urmeaza sa negocieze cu reprezentantii Comisiei Europene noul calendar, care va presupune deschiderea totala a pietei pentru consumatorii casnici in intervalul 2023 – 2025, fata de 2018, cat a fost stabilit pana in prezent.
Romania si-a asumat un calendar de liberalizare totala a pietei gazelor naturale pentru populatie, care sa se intinda pana in 2018.
Ministrul Energiei, Razvan Nicolescu, a declarat ieri ca majorarea de pret de la 1 octombrie, conform calendarului actual, nu va mai avea loc.
„Exista insa si o divergenta majora cu DG Enterprise a CE referitoare la o presupusa interdictie privind exportul de gaze naturale din Romania. Am cerut implicarea Directiei Generale Energie in solutionarea acestui diferend, fapt care a fost acceptat. Am informat ca pana la solutionarea acestei situatii, statul roman isi rezerva dreptul de a amana aplicarea calendarului de liberalizare a gazului natural pentru populatie. In consecinta, intentionam sa nu punem in aplicare cresterea pretului la gazul domestic, agreata de guvernul Boc cu CE pentru 1 octombrie anul curent”, a declarat Nicolescu, intr-un comunicat de presa.